Google lansează reţeaua socială Google Me?
Primele zvonuri despre apariţia unui eventual concurent serios pentru Facebook au apărut anul trecut în iunie, atunci când aflam pentru prima dată de un posibil interes al celor de la Google în acest sens. Numele vehiculat iniţial pentru noua reţea socială a fost Google Me.
Au urmat câteva luni de linişte, după care în septembrie 2010 unul din oficialii Google a vorbit din nou despre un eventual proiect de acest fel pe care Google l-ar putea dezvolta în viitor. Următorul pas ar urma să aibă loc în luna mai, atunci când ar putea fi anunţata oficial demararea proiectului sau când ar putea chiar să aibă loc lansarea acestuia.
Tot la nivel de zvonuri care aşteaptă confirmarea ar fi şi acela că reţaua socială ar urma de fapt să se numească Google Circles.
Lăsând la o parte faptul că momentan totul e la nivel ipotetic, eu unul sunt curios cu ce ar putea veni o nouă reţea socială, ceva atât de interesant încât să o devină un concurent semnificativ pentru Facebook.