Heidegger şi un hipopotam intră pe Porţile Raiului

“Cum folosim filosofia (şi bancurile!) pentru a explora viaţa, moartea, viaţa de după moarte şi tot ce se mai întâmplă între timp” e subtitlul aleas de Thomas Catcher şi Daniel Klein pentru volumul Heidegger şi un hipopotam intră pe Porţile Raiului pe care îl dedică mentorului lor filosofic Woody Allen “a cărui subtilă analiză fenomenologică rămâne valabilă până în zilele noastre: “Este imposibil să-ţi trăieşti obiectiv propria moarte şi să nu devii complet afon”.

Catcher şi Klein şi-au propus să realizez un mic manual în care abordează spinoasa problemă a morţii într-un mod pe cât de eficient, pe atât de filosofico-amuzant. În cele şapte capitole cu titluri alese inspirat (I. Ai murit! Ce te faci?; II. Eternitatea atunci când o aştepţi mai puţin; III. Nemurirea ca pe vremuri – cu trenul sufletului; IV. Viaţa de după moarte: cărţi poştale din lumea de dincolo; V. Moartea ca stil de viaţă; VI. Biotehnologia: opriţi presele!; VII. Sfârşitul.) cei doi trec filosofia lui Heidegger prin filtrul altor gânditori, mai mult sau mai puţin de specialitate, de la Freud, Schopenhauer, Kieerkegaard, Platon, Aristotel până la Graucho Marx ori… amintitul Woody Allen.

Nu vă aşteptaţi însă la citate, comentarii ori analize riguroase. Autorii folosesc doar ca pretext anumite idei ori fragmente ce aparţin filosofilor amintiţi, în discuţiile cu interlocutorul lor, vecinul Daryl. Accentul cade mai degrabă pe anecdotele şi bancurile, în mare parte amuzante, cu care ilustrează dialogul.

Heidegger şi un hipopotam intră pe Porţile Raiului e cea mai recentă carte de acest gen lansată de Thomas Catcher şi Daniel Klein (apărută în română la Editura Humanitas anul acesta), s-ar putea să mai fi citit de ei Platon si ornitorincul intra intr-un bar… Mic tratat de filosdotică
ori Aristotel si furnicarul merg la Washington, publicate de Nemira în urmă cu câţiva ani.

Eu nu le ştiam stilul şi mă aşteptam la ceva un pic diferit, aşa că trebuie să recunosc că în primă fază Heidegger şi hipopotamul m-a cam dezamăgit. Sigur, cu un asemenea titlu nici nu e cazul să te aştepţi la altceva decât la o literatură mai degrabă de consum. Sigur, citatele sunt citate, iadar comentariile lor sunt de multe ori de un umor îndoielnic (ca să nu mai zic de faptul că bancurile şi poantele cu care se laudă în introducere nu sunt nici chiar aşa de multe şi mai ales nici foarte bune) aşa, cam de anii ’80-’90.

Până la urmă, nici nu e de mirare, ţinând cont de cei 70 de ani pe care îi aveau la vremea respectivă cei doi autori, fiecare, nu împreună. Îi puteţi vedea şi în acţiune mai jos.

Heidegger şi hipopotamul sunt amuzanţi doar dacă eşti prieten cu filosofia şi treci peste nivelul discursului care pe alocuri superficial, important e să ai habar cine sunt Shopy, Ari, Eppy, Carl Gustav ori Sø, pentru că altfel s-ar putea să nu prea înţelegi mare lucru…Ah, şi să nu uiţi că nu se vrea a fi o carte prea serioasă.

Din punctul meu de vedere capitolele finale salvează volumul. Moartea ca stil de viaţă, în ciuda subiectelor abordate, sinuciderea şi depresia oferă câteva pagini reuşite, cu trimiteri la Kant, Goethe, Camus, Bertrand Russel ori Sfântul Augustin.

Biotehnologia: opriţi presele – nemurirea prin ne-murire cu discuţii despre clonare, nevoia noastră de nemurire, viaţa veşnică ori teleportare e pe undeva capitolul ce oferă concluzia întregii dezbateri despre moarte, despre angoasa cu care trăim zi de zi. Mai mult, aduce în discuţie un alt subiect… plicitsul, inutilitatea unei vieţi care ar putea deveni veşnice cu ajutorul medicinei şi a noilor tehnologii, tehnologii care din punct de vedere al fenomenologiei lui Husserl nu e foarte clar dacă vor putea vreodată să asigure continuitatea eului fenomenologic.

Thomas Catcher şi Daniel Klein nu lămuresc nici problema timpului, nici pe cea a morţii ori a vieţii de apoi, dar au cel puţin meritul de a oferi o bibliografie interesantă pe subiectele astea.

Heidegger şi un hipopotam intră pe Porţile Raiului e, dacă stau să mă gândesc, o lectură haioasă pentru vacanţă, în tren sau pe malul mării, al unui lac ori în vârful muntelui, pe unde ajunge fiecare.

Asta chiar dacă stilul celor doi venerabili domni s-ar putea să vă mai şi calce pe nervi pe alocuri.