Hiromi – fata care visează muzică
Hiromi cântă un jazz la care nu se sfieşte să adauge câte un pic de rock progresiv, muzică clasică ori post-bop, rezultatul fiind un fusion încântător. Hiromi a cântat in anii trecuti la Gărâna Jazz Festival, dar şi la Bucureşti, în formula The Trio Project. Twin Arts ne propun pentru această primăvară un concert Hiromi solo în cadrul platformei Jazz Night Out.
Hiromi Uehara s-a născut în Japonia, la Shizuoka, acolo unde a şi făcut primii paşi în muzică. A început cu pian claisc, pentru ca mai apoi să treacă la jazz. Primii paşi în această nouă direcţie i-a făcut alături de Czech Philarmonic Orchestra pe când avea doar 14 ani. Peste alţit trei ani, a avut şansa să îl cunoască şi sî cânte alături de Chick Corea.
O perioadă a compus jingle-uri pentru câteva companii japoneze, pentru ca ulterior să studieze muzica la Berklee College of Music din Boston Massachusetts. În 2003 a debutat cu albumul Another Mind urmat de Brain, Spiral şi Place to be, toate lansate în formula solo.
A urmat apoi proiectul Hiromi’s Sonicbloom unde i-a avut alături pe Mitch Cohn şi Dave DiCenso, cărora li s-au alăturat Tony Grey şi Martin Valihora, proiect care s-a concretizat prin albumele Time Control şi Beyond Standard.
În aceeaşi perioadă, adică 2008-2009, apărea materialul live Chick & Hiromi – Duet.
În cel mai recent proiect, Hiromi – The Trio Project, pianista japoneză îi are alături pe basistul Anthony Jackson şi bateristul Simon Phillips. Alături de ei a lansat şi ultimele două materiale, Voice, respectiv Move, ultimul în 2012.
Dacă la primele două concerte în România, Hiromi a fost însoţită de Jackson şi Phillips, pe 25 martie, la Sala Radio din Bucureşti, vom avea parte de un concert Hiromi solo în cadrul primului eveniment Jazz Night Out din 2014. Biletele pentru concert costă 75, 115, 135 de lei in functie de categorie si vor putea fi achizitionate prin reteaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librariile Carturesti si Humanitas) si online pe www.eventim.ro
Dacă v-am făcut curioşi, puteti afla mai multe despre Hiromi pe www.hiromimusic.com sau pe siteul organizatorilor concertului www.twinarts.ro.
Întrebată la un moment dat dacă visează muzică, Hiromi a răspuns “Sigur că da”, de unde şi titlul ales de mine.
Precedentul concert Hiromi de la Sala Radio din Bucureşti a fost sold out, zic aşa doa ca să ştiţi că ar fi poate o idee bună să vă gândiţi din timp la bilete 🙂 .