Igiena Asasinului / Hygiène de l’assassin – Amélie Nothomb

September 23, 2014   /   byCitadinul  / Categories :  Carte

Igiena Asasinului / Hygiène de l’assassin este romanul de debut al lui Amélie Nothomb, un debut care avea loc în 1992. Povestea scriitorului Pretextat Tach, un roman incisiv şi intens, direct şi mai ales lipsit de falsă pudoare i-a oferit lui Nothomb un început perfect de carieră.

hygiene de l'assasinDacă există vreun autor pe care am refuzat cu cea mai mare obstinaţie să îl citesc, acela e Amélie Nothomb, fie că era vorba de ediţiile în franceză, asta foarte la începutul anilor 2000, fie că era vorba apoi de toată nebunia iscată şi la noi după apariţia traducerilor.

Prin 2012, am citit întâmplător Biografia Foamei şi a trebuit să recunosc că m-am grăbit când am evitat-o pe Nothomb. Cu toate acestea a mai trecut ceva vreme până să ajung la Igiena asasinului / Hygiène de l’assassin, pe care l-am citit la fel de întâmplător şi din fericire în original.

Spun din fericire, pentru că indiferent de cât de reuşită ar putea fi traducerea în română, un roman ca acesta, construit în foarte mare parte din dialoguri, în care sensul cuvintelor este exploatat până la cele mai subtile nuanţe e trăit şi înţeles cel mai bine în limba autorului.

Nimic nu pare întâmplător în Hygiène de l’assassin, începând cu ineditul nume al personajului central, Prétextat Tach, un scriitor, laureat al premiului Nobel, obez, de un cinism ieşit din comun, mizantrop, sau cu boala de care află că îi mai lasă doar două luni de viaţă, o formă rară de cancer “Sindromul Elzenveiverplatz” o boală (inventată de autoare) cunoscută şi ca “boala carilajelor” ce mai fusese semnalată doar în secolul XIX în Cayenne la câţiva deţinuţi condamnaţi pentru delicte de sexuale urmate de crimă.

Deşi evitase toată viaţa jurnaliştii şi presa, Prétextat acceptă “pe ultima sută de metri” să primească acasă reprezentanţi ai revistelor literare pentru o serie de interviuri. Reuşeşte să îi domine şi să îi destabilizeze extrem de uşor pe primii patru (să fie aici o critică a autoarei la adresa jurnaliştilor slabi şi nedocumentaţi?) dar lucurile capătă o altă turnură atunci când în scenă intră Nina. Deşi Tach nu accepta decât jurnalişti bărbaţi, din cauza unei confuzii de nume, Nina ajunge în faţa scriitorului, se dovedeşte a fi singura care a citit toate cele 22 de romane mai mult, va fi ea cea care va reuşi să îl destablizeze pe marele Prétextat determinându-l să îşi dezvălui secretul pe care îl ascundea de mai bine de 50 de ani.

Igiena asasinului devine în continuare un subtil duel psihologic şi intelectual între cei doi, cu “ostilităţile” conduse iniţial de bătrânul scriitor, pentru ca mai apoi Nina să fie cea care ţine ritmul. Dincolo de povestea în care elogiul estetismului şi rafinamentului sunt duse până în patologic şi se transformă într-o istorie grotescă, Amélie Nothomb a reuşit să găsească şi dinamica şi tonul perfect, o doză precisă de umor dar şi de trimiteri metaliterare, care fac deliciul cel puţin a unei părţi a cititorilor.

Există şi o la fel de interesantă contextualizare teatrală a romanului, cele două personaje făcând referire la Războiul din Golf (cel din ianuarie 1991) într-un soi de paralelă peste timp între momente tragice. De altfel întreaga construcţie a dialogului ţine de o teatralitate rar întâlnită în roman. Teatralitate care, dacă stau să mă gândesc, e valabilă şi pentru modul în care e construită “acţiunea”.

Nu ştiu dacă e termenul potrivit, dar Amélie Nothomb, surprinde în Igiena Asasinului / Hygiène de l’assassin prin libertatea pe care şi-o asumă în a spune lucrurilor pe nume, de a nu evita nume ca Céline şi de a se amuza puţin pe seama marilor intelectuali francezi de stânga despre care spune că sunt prea lipsiţi de virilitate pentru a face o proză bună. Sigur toate acestea le spune Tach, personajul negativ, personaj care nici el nu e în totalitate antipatic, pentru că în toată dimensiunea lui (morală) grotescă există un romantism ce nu poate fi negat.

Igiena Asasinului e pe undeva un roman relativ deschis, un roman la care poţi găsi oricând motive să te reîntorci pentru a descoperi alte sensuri pe care nu le-ai surprins prima până atunci. Sigur, e şi un roman relativ “literar” şi poate puţin preţios, dar îl recomand oricui are un pic de timp, în definitiv sunt doar vreo 180 de pagini.

0 comments

Leave a reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.