Incursiuni în femininul interbelic

Incursiuni în femininul interbelic e un volum de memorialistică românească ce surprinde una din cele mai spectaculoase perioade din istoria culturii dar şi a ţării noastre, surprinzând şi câteva aspecte din secolul XIX, dar şi de mai târziu, din perioada comunistă.

incursiuni in femininul interbelic

Lucrarea ce s-ar putea la fel de bine numi Jurnalele intime feminine din perioada interbelică oferă cititorului şansa de a descoperi o zonă puţin cunoscută, puţin valorificată, din istoria literaturii române, jurnalele unor personalităţi feminine care au trăit în perioada interbelică, unele cunoscute, Regina Maria, Martha Bibescu, Jeni Acterian, în timp ce altele nu sunt aproape deloc cunoscute de public: Pia Alimăneștianu, Simona Lahovary, Arabella Yarka, Yvonne Blondel, Elisabeta Odobescu Goga, Elena-Margareta Ionescu sunt doar câteva nume.

Autoarea, Elena Claudia Anca aduce în discuţie doar jurnale ale unor diariste ce aparţin aristocraţiei ori care s-au evidenţiat în viaţa culurală a vremii şi asta nu doar dintr-un motiv să îi spunem didactic, cât şi din unul pur practic anume că astăzi este foarte greu să ajungi la astfel de jurnale. O mică parte din ele au fost publicate în epocă, altele au apărut în anii ’90, iar o a treia categorie, puţine şi acelea, sunt disponibile spre consultare la biblioteci ori în diferite colecţii.

Incursiuni în femininul interbelic este lucrarea de doctorat a autoarei, susţinută în 2012 sub îndrumarea domnului profesor Mircea Popa, a fost publicată de Editura Ecou Transilvan din Cluj Napoca şi a avut parte de o lansare în cadrul târgului de carte Gaudeamus 2013. Am precizat faptul că e vorba de o lucrare de doctorat, pentru că e un “detaliu” care defineşte structura volumului şi îi oferă o anumită rigoare.

Lucrarea începe cu două capitole introductive care susţin discuţia din punct de vedere teoretic şi istoric. După o primă parte dedicată Jurnalului intim, ca specie definitorie a literaturii confesive, autoarea propune o discuţie despre feminin, feminitate, din perspectiva literaturii române, dar şi dintr-o perspectivă socio-culturală şi istorică.

Urmează apoi capitolele dedicate efectiv jurnalelor alese de autoare, capitole ce surprind anumite teme ori subiecte generale, primul Război Mondial, dilemele corporalităţii, ipostaze ale erosului, dialogul cu divinitatea sunt câteva din acestea.

Vorbind despre un astfel de subiect nu poţi să nu ajungi şi la subiectul feminism, mai ales că întreaga discuţie surprinde tocmai un moment în care femeile deveneau conştiente de ele însele, de faptul că pot juca un rol în societate, de faptul că pot avea un cuvânt în artă, în literatură dar şi în viaţa politică a Europei chiar.  Autoarea preferă însă o abordare strict literară şi mai ales obiectivă a întregii discuţii evitând astfel anumite digresiuni care ar fi putut să o îndepărteze de la subiectul urmărit.

Volumul e o sursă de informaţie şi de bibliografie deosebită pentru cei interesaţi de subiect, iar lectura e una mai mult decât plăcută cu multe detalii prezentate prin internediul unui discurs care nu e destinat exclusiv literaţilor.

Incursiuni în femininul interbelic oferă câteva detalii istorice sau tehnice, legate de jurnale, diaristică, binevenite pentru cei care vor să aprofundeze subiectul, dar peste care cei interesaţi strict de jurnalele povestite, pot trece direct la capitolele respective. La drept vorbind, cartea e mai degrabă una pe care o ţii aproape şi o deschizi din când în când pentru a mai parcurge câteva pagini sau capitole, eu cel puţin aşa am făcut, decât una pe care să o citeşti dintr-o suflare.

Dincolo de importanţa lucrării pentru istoria literară, cred că acest volum e mult mai valoros din perspectiva unei recuperări culturale a acelei epoci. E fascinant şi în acelaşi timp extrem de trist, să vezi că în acei ani o parte a societăţii româneşti conta în lumea culturală şi chiar politică din Europa.

Sigur vorbim de câteva personalităţi, dar chiar şi aşa e evident cât de mult a deturnat perioada comunistă direcţia firească în care o luase cultura românească şi cât de mult am pierdut prin dispariţia în anii ’40-’50 a unei întregi generaţii de intelectuali.

Incursiuni în femininul interbelic de E.C. Anca e disponibil online pe siteul editurii Ecou Transilvan şi costă 27 de lei.

Similar Posts