Interviu cu Brazda lui Novac

Signvm Imperii II, eveniment ce are loc pe 12 februarie în club Control din Bucureşti îl are printre invitaţi pe Brazda lui Novac, aka BLN, cel care va împărţi scena cu Empusae şi TRIARII.

bln

Victor Popescu, omul din spatele proiectului Brazda lui Novac este unul din cei care au surprins chiar din interior, de pe scenă, evoluţia muzicii româneşti a ultimilor 20 de ani.

Industrial, IDM, electronica, sunt câteva din genurile care îi sunt atribuite proiectului. La fel de importante pentru o imagine de ansamblu sunt însă şi colaborările lui, uneori surprinzătoare. Într-o listă deloc exhaustivă îi putem aminti pe Alexandrina, Cycler, Jazzadezz, Timpuri Noi ori Silent Strike.

Înainte de a trece la interviu, vă propun un clip pe care îl puteam vedea pe final de ani ’90 chiar şi pe Atomic TV.

Proiectul Brazda lui Novac în 1997, primul album apare însă abia în 2010 şi în general au existat şi perioade în care BLN a rămas cumva în planul secund al activităţilor tale. Ce ai putea să ne spui de evoluţia BLN, au existat puncte de cotitură, momente în care lucrurile au luat-o într-o direcţie neaşteptată.

O intrebare buna! Este adevarat ca am scos primul album foarte tarziu, insa in intervalul 1997-2010 am avut activitate. La inceput aveam impresia ca ceea ce vreau sa fac nu isi gaseste corespondent si in ascultatorul de muzica de pe la noi.

Ne amintim care erau conditiile din 1997. Aproape toti cei care ascultau genul asta de muzica erau si in cercul meu de prieteni, foarte restrans. Si daca nu erau atunci, au devenit pe parcurs. Trebuie sa existe si cerere, cred ca am vrut sa evit penibilul in primul rand.

In al doilea rand, niciodata nu m-am simtit pregatit pentru un release, nici acum nu ma simt de fapt, dar am invatat sa traiesc cu asta. Apoi aveam nenumarate alte activitati care tin de job, familie, la fel de importante ca si muzica, la care nu am renuntat niciodata.

Se pare ca cei tineri sunt mai deschisi la genul asta de muzica decat erau cei de acum 20 de ani. Desigur, ma refer strict la Romania. Am sute de piese incepute si neterminate, mai ales din prima perioada. Acum asta e mai actuala ca niciodata, odata cu lansarea pe Soundcloud a arhivei Aphex Twin de peste 100 de piese unreleased.

Numai ca daca as face eu asta sau oricine altcineva, nu ar vui internetul asa cum se intampla azi… De asemenea in aceasta perioada am avut nenumarate show-uri live, incepand cu 2004, atat in tara cat si in afara ei. 2004 pot sa spun ca a fost un moment de cotitura pentru mine, odata cu primul live, si atunci cand am inceput sa primesc feedback. Cred ca atunci a fost un moment de cotitura si pentru perceptia muzicii la noi, au inceput sa apara alternative la muzica de la TV.

Azi nu as putea spune ca mai sunt mari diferente intre Romania si alte tari din UE, muzical vorbind. Sunt, dar mult mai mici decat erau acum 15 ani sa zicem. Al doilea moment a fost desigur primul album din 2010, cand cred ca am incheiat un capitol lungit prea mult.

Al treilea moment a fost faptul ca o piesa de-a mea a fost remixata de Plaid in 2013, niste legende in muzica electronica. In 2014 o piesa de-a mea a fost lansata pe compilatia Touched Two, alaturi de nume ca Autechre, Orbital, Plaid, Ulrich Schnauss, Future Sound of London si multi artisti care inseamna pentru mine foarte mult, acesta ar putea fi un alt moment important. Privesc cu mult mai multa incredere la ceea ce va urma de aici incolo.
Cum vezi evoluţia muzicii electronice de la noi (indiferent de gen)? Ce s-a pierdut, ce s-a câştigat în aceşti aproape 20 de ani?

Cred ca a fost intr-o continua schimbare in bine. Iar internetul a adus odata cu cele rele (ma refer la mp3 si „free downloads”) si o democratie care a distrus monopolul industriei muzicale bolnave. Oricine poate deveni cunoscut daca are ceva de zis.

Sunt din ce in ce mai multi artisti Romani foarte talentati, care pot deveni vizibili usor, pentru cei care cauta. Si tinerii cauta.

Online-ul a schimbat muzica, cum se văd schimbările acestea din perspectiva muzicianului, şi cum crezi că s-a schimbat publicul datorită online-ului

Este un subiect care se tot discuta azi, eu nu am sa ma plang. Nicodata nu ma voi imbogati din muzica BLN, asta mi-e foarte clar. Si nici nu e asta ideea. Ceea ce fac, o fac din pasiune. Nu traiesc din asta, am un studio unde produc reclame, fac post productie audio/video.

Online-ul i-a suparat tare pe mai marii industriei, eu sunt mic. Nu imi pare rau de ei, pentru ca promoveaza incultura. Iar la noi e mai grav decat in alte parti.

Am putea spune că ceea ce faci acum în muzică are pe undeva legătură cu arhitectura, domeniul pentru care te-ai pregătit initial?

Cred ca da, si aici sunt proportii, dinamica, estetica. Da, sunt legate.

Ce parere ai despre citatul “Writing about music is like dancing about arhitecture”

Foarte corect, muzica trebuie ascultata.

Care e pentru tine rolul artistului? Pentru cine canti, pentru tine, pentru public?

Nu stiu care e rolul meu, sincer. Am indoieli si la titulatura de artist, dar alt cuvant mai potrivit nu avem deocamdata. Cred ca atunci cand iti afli rolul, totul devine plictisitor.

Cand compun nu ma gandesc la cum i-ar placea sa sune lui, sau ei, sau lor. Am facut-o o data si a fost un esec. Sunt eu cu mine. Dar ma bucur de fiecare data cand altii rezoneaza cu ceea ce am facut, fara sa ii intreb cum le-ar fi placut…

Ce face Victor Popescu atunci cand nu se ocupa de muzica? Ai vreun hobby?

Ma joc pe PC si PS3. Sunt la curent cu tot ce se intampla in gaming. De curand am dezinstalat League of Legends pentru ca imi manca prea mult timp, ma jucam cu fiul meu online.

De-a lungul vremii am avut pasiuni legate de avioane, modelism, filatelie, scrima, baschet, alergat…

Care sunt planurile BLN pentru 2015?

Un album nou mai bun decat celelalte albume, show-uri live mai multe decat pana acum.

Ne vedem pe 12 februarie in Control, in cadrul Signvum Imperii II unde mai canta Triarii si Empusae. Ce pregatesti pentru seara respectiva?

O sa incerc sa ma mulez pe specificul serii, avand in vedere ca acum 20+ de ani ascultam industrial, iar piesele mai vechi sunt influentate bine de acest stil. Inca se simte asta in muzica mea. Am si un nou set video, sper sa va placa.

Multumesc si succes!

 

Alte informaţii despre – Signvm Imperii – ediţia a II-a

Similar Posts