Interviu cu Sergio Ponti – Dordeduh

May 18, 2014   /   byCitadinul  / Categories :  Interviuri

Dordeduh vor pleca în turneul European Branches Tour alături de Vulture Industries şi Blutmond. În aşteptare întâlnirilor live, Sergio Ponti, omul din spatele tobelor a avut amabilitatea de a răspunde câtorva întrebări.

sergio at dbe 4
Am vorbit despre colaborările lui cu Dordeduh şi Sunset in the 12th House, despre muzică în general, despre Timişoara şi România, despre activitatea lui în afara acestor proiecte… şi nu în ultimul rând, despre planurile de viitor ale celor două trupe.

Pe lângă mulţumirile pentru Sergio, o altă serie de mulţumiri merg spre Ana Maria C, cea care ne-a făcut legătura si care e autoarea pozei de mai sus.

Detalii despre turneul care va debuta pe 21 mai sunt disponibile aici.

Varianta în limba engleză a interviului poate fi citită mai jos, în a doua parte a materialului.

**********

1. Salut Sergio, spune-ne te rog câteva lucuri despre tine, despre relatia ta cu muzica, când ai început să studiezi și să faci muzică?

Salutări tuturor!

M-am născut pe 22 iunie 1980, o surpriză pentru părinşii mei care atunci când m-au avut, se apropiau amândoi de 50 de ani. Aşa se face că am două surori care sunt cu 22 și 21 de ani mai mari decât mine. Laura și Luciana au fost primii oameni responsabili cu introducerea mea în muzică, mă duceau la o mulțime de concerte live.

Acasă, am descoperit de asemenea colecţia lor de viniluri alcătuită în mare parte din rock-ul clasic britanic şi american ai anilor ’70 : am ascultat mult Queen, The Eagles, Led Zeppelin, Jethro Tull, Ye , Grand Funk Railroad și Creedence Clearwater Revival.

La un moment dat mi-am dat seama că mi-ar plăcea să încerc să văd cum e sp cânţi la tobe, aşa că într-o zi pe când aveam vreo 12 ani, venind de la școală, m-am oprit la un magazin, mi-am luat o pereche de bețe și am început să “cânt” pe un scaun, pe care l-am distrus în scurt timp, în timp ce ascultam piesele preferate.

În această perioadă am descoperit că stilul lui Doug Clifford tobarul de pe pe albumele Creedence era în mod deosebit unul pe care puteam să îl urmez, mi se potrivea (piesa “Long as I can see the light” a celor de la CCR a fost de altfel prima piesă pe care am fost în stare să o cânt detaliat) aşa că le-am cerut alor mei un set de tobe. În primi doi ani am învăţat singur, am fost autodidact, apoi am căutat pe cineva care să mă îndrume şi absolut accidental am sfârşit prin a studia timp de cinci ani cu Furio Chirico, unul din cei mai buni performeri/profesori din Italia. Un mare profesor şi un om deosebit. Aproximativ în aceeaşi perioadă, pe la 14 ani, am început şi să cânt în prima trupă.

2. Turneul cu DorDeDuh este pe cale să înceapă, cum te simți la gândul de reveni din nou pe scenă în locuri şi locaţii atât de diferite?

Mă încântă ideea, mai ales pentru că în trupă există o chimie deosebită, atât din punct de vedere muzical cât şi al relaţiilor de prietenie dintre noi, ne înţelegem foarte bine, ne distrăm o grămadă. Avem de asemenea şi discuţii mai profunde şi aprinse pe subiecte mai serioase, mai mult sau mai puţin personale.

Reacția publicului este foarte bună și pot spune că ne îmbogăţeşte pe noi ca oameni şi muzicieni, mai ales aici, în România.

3. Știu că, vorbind despre trupe din România, mai cânţi şi cu Sunset in the 12th House. Cum s-a întâmplat cum ai ajuns să faci parte din trupe de la noi din ţară?

Undeva prin 2006 și 2007 am fost tobosar in Ephel Duath și am avut șansa de a-i întâlni Edmond și Jimmy, care pe vremea aceea cântau încă cu Negura Bunget. Au deschis vreo zece dintre concertele pe care le-am susţinut în Marea Britanie, chiar dacă atunci nu am comunicat cu adevărat cu ei decât poate la ultimele două spectacole din Brighton și Londra.

Apoi am păstrat legătura pe email cu Edmond, dar ne scriam sporadic, asta până prin 2008 cred, atunci când m-au întrebat dacă nu vreau să mă alătur unui nou proiect, care mai târziu a devenit Dordeduh. În toamna lui 2009 am făcut prima mea călătorie la Timisoara ca să mă întâlnesc cu ei, am cântat mult şi practic în câteva zile am înregistrat partea de tobe pentru ceea ce avea să fie mai târziu lansat cu titlul “Valea Omului” şi a fost chiar primul EP .

De fapt implicarea mea în trupa Dordeduh e mai veche decât colaborarea cu Sunset in the 12th House, dar din cauza unor probleme şi nepotriviri ale programului meu nu am putut fi partea a trupei Dordeduh în primii trei ani de existenţă. Ei au mers mai departe cu prietenul meu Ovi care a cântat excelent atât pe album cât şi în turneele care l-au precedat.

4 . Ai fost deja aici de mai multe ori, cum ţi se par Timișoara și România în general, ai descoperit aici ceva special (nu neapărat legat de muzică ) ?

Am fost în Timisoara poate de mai mult de 25 de ori până acum. Îmi place orașul foarte mult, îmi amintește un pic de orasul italian Bologna.

Am legat o serie de prietenii foarte frumose acolo, și am găsit niște oameni speciali. Prima călătorie a fost într-un fel o revelație pentru mine, m-a ajutat să îmi definesc o nouă perspectivă asupra muzicii și a vieţii în general. Am știut imediat că mă voi întoarce, pentru că am găsit niște oameni foarte desosebiţi.

Pot spune că în mare măsură, în România , datorită oamenilor pe care i-am întâlnit , am început să mă redescopăr și să îmi reorganizez priorităţile. O sarcină, o etapă pe care nu am încheiat-o încă, dar am pornit într-o direcţie bună în a afla mai multe despre mine însumi. Totul a început aici, așa că sunt foarte recunoscător țării voastre.

Ar trebui să vedeți fețele unora dintre colegii mei muzicieni atunci când le spun că mă întorc din nou în România. Ei cred că îmi pierd timpul. Visează întotdeuana să dea lovitura şi să ajungă să cânte în SUA. Eu mi-am găsit America în România .

5 . Există diferențe semnificative între scenele muzicale (de metal) din Italia şi din România?

Nu prea aş stii ce să spun despre asta, pentru că nu sunt implicat deloc pe scena de metal din Italia. Deși am fost destul prin turnee cu trupe italiene de metal ca Illogicist și Ephel Duath, în 90 % din cazuri am cântat în străinătate iar în prezent, nu cânt cu nici o trupă de metal din italia şi nici nu am planuri în acest sens.

Îmi place publicul din România, e unul super atent. Am cântat sau am fost la concerte în care publicul nu știa decât foarte puţine sau chiar nimic despre muzica pe care o va asculta, dar îi acorda cea mai mare atenţie de-a lungul întregului show. N-am trăit asta niciodată în Italia. În cele mai multe cazuri publicul italian vrea să meargă în pub-uri şi să asculte “tribute bands” şi trupe care cântă cover-uri ca să nu iasă din zona lui de confort.

Lucrurile s-au schimbat foarte mult : în anii ’70 , cele mai importante trupe de progresive rock vroiau să vină să cânte aici (în Italia), mai ales în Torino ( unde locuiesc ), pentru a-şi prezenta albumele conceptuale în întregime, chiar înainte de lansarea lor. Vorbim de un singur cântec, de epopei de 60 de minute. Acum, nu se mai întâmplă aşa ceva aici.

6. Cânţi sau ai cântat alături de foarte mulţi artişti şi trupe. Ai putea să ne spui câte ceva despre colaborările tale?

La acest capitol pot vorbi de o combinaţie între pregătire şi planificare, viziune și şansa de a fi la locul potrivit, exact în momentul potrivit. Am fost foarte norocos și mă simt binecuvântat pentru că am avut şansa de a lucra cu unii dintre cei care sunt pentru mine cei mai mari eroi muzicali.

Îmi amintesc că pe la 22 am început să mă întreb ce am fost de gând să faci cu “cariera” mea de baterist. Muzica nu m-a interesat niciodată pentru bani sau fete la fel cum nu mă interesa nici ideea de avea ocazia să ajung pe scenă alături de vreun pop star, chiar dacă am şi avut vreo două ocazii în acest sens.

Așa că mi-am făcut un plan să încerc să cânt alături de unii dintre idolii mei, să învăţ și să câştig experianţă de la ei. M-am imaginat pe scena cu aceştia, bucurându-ne de faptul că puteam cânta fragmente din muzica lor uimitoare.

In acelaşi an i-am şi scris un e-mail, aşa din senin, lui Mike Keneally, un artist de care mă simt foarte apropiat. Este un muzician şi un compozitor extraordinar care a lucrat cu Frank Zappa, Steve Vai, Dethlok și este în prezent în trupa lui Joe Satriani. Are un portofoliu de albume uimitoare, care, din păcate, au trecut aproape neobservate, pe sub radar. El este un artist a cărui muzică o poţi simţi cum e sculptată, modelată de mână în fața ta, ca și cum cineva ar sculpta in mod miraculos o statuie desculptură magic o statuie dintr- o bucată de lemn în fața ochilor tăi.

După câteva luni, mi-a răspuns întrebându-mă dacă aş fi interesat să îl ajut să organizeze şi să realizeze câteva concerte prin Europa într-un format de trio. Așa că în verile lui 2002 şi 2003 am ajuns să cânt cu el şi alţi câţiva muzicieni deosebiţi, dintre care îl amintesc pe chitaristul Sandro Bellu. Am fost într-adevăr nevoit să progresez ca să nu mă fac de râs cât eram pe scenă cu Mike!

La scurt timp după aceea, la sfârșitul anului 2003, am avut ocazia unei audiţii cu Beggar’s Farm, o trupă care are în continuare cea mai căutată poziţie de tobar din întreaga regiune, probabil. Înfiinţată ca o trupă tribut Jethro Tull, am evoluat rapid într-o mașinărie bine unsă alcătuită din muzicieni pregătiţi , care puteau foarte repede să transcrie, să învețe şi să cânte aproximativ orice din zona progressive rock-ului. Adăugând la asta calităţile muzicale şi organizatorice ale solistului / flautistului Franco Taulino trupa s-a transformat într-un “band de casă” pentru artişti prog naţionali şi internaţionali care doreau să cânte solo.

Am avut astfel șansa de a cânta cu unii dintre cei mai buni muzicieni rock din toate timpurile: Ian Anderson, Martin Barre, Dave Pegg, Glenn Cornick, Dee “David” Palmer, Don Airey, Jonathan Noyce de la Jethro Tull; David Jackson de la Van der Graaf Generator, Vittorio Nocenzi și ultimul, imensul, Francesco Di Giacomo de la Banco; Bernardo Lanzetti de la PFM , Gianni Leone de la Il Balletto di Bronzo și mulţi, mulţi alţii.

Să nu mai vorbim am avut ocazia de a deveni bun prieteni cu unii dintre eroii mei tobari, mai ales Clive Bunker și Barriemore Barlow de la Tull, acesta din urmă fiind bateristul meu preferat dintre toţi, care chiar a mers până acolo încât să mă invite la casa lui și studioul lui din Anglia !

Toţi aceşti oameni sunt adevăraţi gentlemani, chiar înainte de a fi mari muzicieni .

Nu poţi să crezi cât de multe am învăţat de la ei şi de la ceilalţi tipi din trupă, muzicieni foarte, foarte buni, cum sunt Marcello Chiaraluce, Kenny Valle, Enzo Garlando, Brian Belloni, Daniele Piglione, Mauro Mugiati, Andrea Garavelli și alţii. Cânt şi acum în trupă, chiar dacă nu full time, iar în vara care se apropie vom fi din nou în turneu cu Martin Barre de la Tull .

Mai am încă doi muzicieni pe ” lista de vis”: Brian May de la Queen și Adrian Belew de la King Crimson (și un mare artist solo). Sunt în contact cu Adrian, cine știe ? Poate se va întâmpla ceva într-o zi!

În momentul de faţă, pe lângă Dordeduh si Sunset, cânt aici în Italia, alături de un trio extrem de interesant care se numeşte Koneskin. Puteți asculta ceea ce facem la www.facebook.com/koneskin1.

7. Ca baterist, ai un gen muzical preferat?

Îmi place foarte mult muzica rock, cred că totul se leagă într-un fel sau altul de ceea ce înseamnă rock-ul, fie că e el mai clasic sau metal, mă face să mă simt într-adevăr acasă.

S-ar putea să vi se pară ciudat, dar groove-ul / feeling-ul meu preferat e un tempo lent / mediu 12/8 care este mai mult degrabă tipic pentru blues. Este un groove foarte fluid, cursiv.

8. Știu că joci și eşti interesat de fotbal, care este echipa ta preferată din Italia. Poate Italia câștiga Cupa Mondială în Brazilia? Crezi că fotbalul s-a schimbat în ultimii 15-20 de ani ?

Eu joc fotbal ca portar. Psihologic, rolurile de portar și baterist seamănă foarte mult. Ambele ocupă o poziție mai retrasă în suprafața de joc de unde pot să dirijeze/ordoneze ce se întâmplă. De asemenea, pe undeva, acesta este rolul lor cu cea mai mare responsabilitate, toată lumea îşi dă seama dacă ai făcut o greşală. Știu că un număr uluitor de toboşari care joacă fotbal ca portari.

Acestea fiind spuse, echipa mea preferată este AC Milan, dar îi urmăresc şi pe cei de la FC Torino pentru că nepotul meu este unul dintre cei trei portari din lot.

Nu ştiu ce să spun legat de Italia şi câștigarea Cupei Mondiale.

Încă îl avem pe Buffon în poartă, Pirlo şi alţi câţiva jucători foarte buni, dar cred că alte echipe sunt mai puternice.

Văd Belgia ca pe un outsider real, capabil să facă o surpriză iar portarul lor, Thibaud Courtois , este cel mai bun portar din lume în acest moment. E amuzant că Belgia, o țară atât de mică, a produs atât de mulţi portari extraordinari: Jean Marie Pfaff, Michel Preud’homme, Jean François Gillet, iar acum Courtois și Mignolet .

Fotbal s-a schimbat foarte mult: jocul a devenit mai rapid și mult mai fizic, dar a pierdut mult din farmec, cel puţin pentru mine. Afacerile sunt cele care contează acum şi totul se rezumă la bani, bani, bani.

Dar mă uit cu mare plăcere din când în când la un meci bun!

9 . Ai putea să aminteşti 3 dintre valorile care sunt cele mai importante pentru tine ?

Eu încerc să trăiesc cu respect pentru celelalte ființe vii, şi îmi ghidez existenţa pe normele bunului simţ. Recunosc de asemenea importanţa de a oferi, de a impărtăşi cu ceilalţi, ceea ce te defineşte de fapt cu adevărat ca om.

10. Care este “scopul” muzicii, rolul artistului în societatea noastră?

Aceasta este o întrebare enormă. Pot să vă spun ce a făcut muzica altor artişti pentru mine: mi-a dat un cadru în care să pot evada, în care să pot visa, să mă emoţionez şi să fiu inspirat.

Dacă aș putea oferi publicului, împreună cu prietenii alături de care cânt în trupe, câte un pic din acestea de fiecare dată, cred că m-aş simţi împlinit.

Eu văd că asta se întâmple uneori, o văd de pe scenă … expresia aceea de pe feţele oamenilor, dovada că s-au pierdut fericiţi în muzică, e mare luicru să fii martor şi parte a unor astfel de momente. Uneori nu se întâmplă, dar atunci când se întamplă, e frumos .

11 . Cum crezi că a schimbat Internetul percepția oamenilor asupra muzicii în ultimii 5 ani ? Este evident că acum este foarte ușor pentru fani să obţină şi să asculte orice fel de muzică îşi doresc, dar ce s-a schimbat pentru mzicieni, pentru trupe ?

Muzica s-a schimbat foarte tare cu mult înainte de apariția internetului.

Muzica este o entitate în continuă schimbare. Exact aşa cum noi performerii nu cântâm aproape niciodată la fel, şi muzica trece printr-o revoluţie de fiecare dată cînd apare o nouă platformă. De la gramofon până la CD-ul a luat diferite forme, dar a reuşit cumva să îşi păstreze valoarea și caracterul de obiect de “colecţie”. Acum nu mai e cazul.

Ceea ce a adus internetul e faptul că a făcut muzica accesibilă pentru toată lumea 24/7 și le-a creat oamenilor falsa impresie că ar trebui să fie gratuit, ca şi cum ar fi un produs de unică folosință.

Muzica este coloana sonoră a vieţii mele, cum se poate să nu îi fie acordat respectul pe care îl merită?

Înregistrările și CD-urile sunt în continuare lucrurile pe care cheluti în fiecare lună cei mai mulţi bani, asta pentru că mi-am păstrat curiozitatea pentru lucruri noi şi pentru că simt că e important să fiu la curent cu ce e nou, ca să fiu capabil să le ofer studenţilor mei cel mai larg spectu muzical posibil din care să îşi poată găsi inspiraţia.

Literalmente am mii de înregistrări, și puteți paria că le știu pe toate bine.

Știu muzicieni care nu cumpără înregistrări dar se plâng de situaţia de acum a muzicii …. mmm … ciudat …

12 . Și pentru ultima întrebare, ne poţi da veşti despre vreun nou album Dordeduh sau Sunset in the 12th house?

Mozaic” , albumul celor de la Sunset , tocmai a fost masterizat, asta înseamnă că va fi lansat în curând!

În ceea ce privește noul album Dordeduh, vom începe să lucrăm la el în câteva săptămâni, la scurt timp după apariţia noastră la Hellfest pe 22 iunie.

În încheiere, aș dori să îţi mulţumesc Răzvan, pentru această oportunitate interviu, și să îi salut pe totţi cititorii şi fanii Dordeduh cu cae ne vom vedea în European Branches Tour care va începe săptămâna aceasta.

 

****************************

1. Hi Sergio, please tell us a few things about you, about your relationship with music, when did you start to study and later make music?

Hello to all you readers!

I was born on June 22nd, 1980, as a surprise. My parents had me when they both were approaching their 50s, and I have two sisters which are 22 and 21 years older than me. Laura and Luciana were the first people responsible for my introduction to music, taking me to see lots of live concerts.

At home I also discovered their vinyl collection, made of British/American 70’s classic rock: I listened a lot to Queen, The Eagles, Led Zeppelin, Jethro Tull, Yes, Grand Funk Railroad and Creedence Clearwater Revival.

At a certain point, I found out I was thinking I’d like to try out the drums, so one day, coming back from school at around age 12, I stopped by a store, got a pair of sticks and started playing along to records on a chair, which I promptly destroyed.

During this stage, I found out Doug Clifford’s drumming on the Creedence albums was particularly getable for me (CCR’s “Long As I Can See The Light” being the first song I was able to play in detail, always on that chair), so I asked for a set of drums.

For the first couple of years I was self-taught, then I seeked for instruction and, by complete accident, I ended up studying for five years with Furio Chirico, one of the best performers/teachers in Italy. Great teacher and great person.

Around then, at age 14, I started to play with my first band.

2. The tour with ddd is about to begin, how do you feel going in front of audiences in such different places, again?

I feel great about it, especially because the four of us in the band have a great musical/friendship chemistry and we get along great and have lots of fun, but also deep and intense chats about more serious and emotional issues.

The crowd reaction is very good and very, very enriching, especially here in Romania.

3. I know that from Romania you also play with Sunset in the 12th House, how did it happened, how did you start working with bands from Romania?

Back in 2006 and 2007 I was the drummer in Ephel Duath and I got the chance to meet Edmond and Jimmy, who back then still played in Negura Bunget. They opened about ten UK shows for us, even if back then we didn’t really communicate much, until maybe the last two shows in Brighton and London.

Then I had very sporadic email contact with Edmond, until maybe 2008, when they asked me to start a new project, than later became Dordeduh. In the autumn of 2009 I made my first trip to Timisoara to meet them, we jammed a lot and basically recorded in a few days the drum tracks of what would later be released as “Valea Omolui”, the very first EP.

As a matter of fact, my involvment with Dordeduh came before that with Sunset in the 12th House but, for some scheduling conflicts on my side, I couldn’t be part of Dordeduh for the first three years of their existance. They went on with my friend Ovi, who played great on the album and in the tours that followed.

4. You’ve already been here several times, how do you find Timisoara and the country generally, have you discovered in Romania anything special (not necessarelly related music)?

I have been to Timisoara maybe more than 25 times by now. I like the town a lot, it reminds me a bit of the Italian city of Bologna.

I developed some very nice friendships over there, and found some special people.

The very first trip was quite an epiphany for me, it helped giving a new perspective on music and life, in general. I knew right away I would be back, because I found some really great people.

I can very much say that in Romania, thanks to the people I met, I started rediscovering myself and re-organizing my priorities, a task I haven’t completed yet, but I am headed in a good direction about knowing more about myself. It all started from here, so I am very grateful to your Country.

You should see the faces of some of my musician colleagues when I tell them I am going to Romania again. They think I am wasting my time. They always dream to make it big and go the the US to play. I found my America in Romania.

5. Are there significant differences between the Italian and Romanian (metal) music scene?

I would’t know about this, because I am not involved at all with the Italian metal scene. Although I toured quite a bit with Italian metal bands Illogicist and Ephel Duath, we played 90% of our gigs abroad and I currently don’t play with any Italian metal band and I don’t plan to.

I love Romanian audiences, they are super attentive. I have played or have been to gigs where the audience knew little if nothing about the music they were going to listen to, but procedeed to give it their outmost attention throughout the whole show. I never witnessed it in Italy. Most of the Italian crowds want to go to pubs to listen to tribute and cover bands to not have to step out of their comfort zone.

Things changed a lot: in the 70s, the biggest progressive rock bands wanted to come to play here, especially in Torino (where I live) to perform their concept albums in their enterity, even before releasing them. We’re talking of one-song, 60-minute epics. Now that’s completely gone here.

6. You’re playing, or played with several artists and bands. Could you talk a bit about your collaborations?

This is a combination of preparation, vision and being at the right place at the right time. I have been very lucky and feel blessed for having the chance to work with some of my biggest musical heroes.

I remember around the age of 22 I started asking myself what I was going to do with my drumming “career”. I never was into Music to get money or girls and I was totally uninterested in getting a gig with a pop star, although I even had a couple of occasions.

So I made a plan to try to perform with some of my idols, to learn and gain experiance from them. I envisioned myself on stage with these people, enjoying ourselves playing some of their amazing music.

That same year I basically wrote an email, out of the blue, to Mike Keneally, an artist I feel very close to. He’s an amazing musician and composer who has worked with Frank Zappa, Steve Vai, Dethlok and is currently in Joe Satriani’s band.

He has catalogue of amazing albums which, unfortunately, went by almost unnoticed under the radar. He’s an artist who you can almost feel his music is hand-carved, hand-made in front of you, like somebody magically carving a statue out of a wood log before your eyes.

After a few months he replied asking if I was interested in helping him setting up and play some gigs in Europs with a trio format. So I got toplay with him and some other great players, most notably guitarist Sandro Bellu, in the summers of 2002 and 2003. I really had to step up to be able to not suck on a stage with Mike!

Soon after that,in late 2003, I got the chance to audition with Beggar’s Farm, a band who still has the most sough-after drum throne in the whole region, probably. Born as a Jethro Tull tribute band, we quickly evolved in an well-oiled machine made of trained musicians, super quick to transcribe and learn arrangements and pratically able to play anything in the realm of progressive rock. That, combined with the musical and organizational ability of singer/flutist Franco Taulino, turned the group into a house band for national and international prog artists wanting to go solo.

There, we had the chance to play with some of the best rock musicians of all times: Ian Anderson, Martin Barre, Dave Pegg, Glenn Cornick, Dee “David” Palmer, Don Airey, Jonathan Noyce of Jethro Tull; David Jackson of Van der Graaf Generator, Vittorio Nocenzi and the late, immense, Francesco Di Giacomo of Banco; Bernardo Lanzetti from PFM, Gianni Leone of Il Balletto di Bronzo and many many others.

Not to mention I got the chance to become good friends with some of my drum heroes, most notably Clive Bunker and Barriemore Barlow of Tull, this one being my favourite drummer of all, who even went as far as to invite me to his house and studio in England!

All of these people are true gentlemen, well before being great musicians.

You can’t believe how much I learnt from them and from the other guys in the band, very very fine musicians like Marcello Chiaraluce, Kenny Valle, Enzo Garlando, Brian Belloni, Daniele Piglione, Mauro Mugiati, Andrea Garavelli and others.

I still play in the band, even if not full-time, and this coming summer we’ll be on the road again with Martin Barre from Tull.

Two more musicians are on my “dream-list”: Brian May from Queen and Adrian Belew from King Crimson (and great solo artist). I am in touch with Adrian, who knows? Maybe something will happen one day!

Right now, other that Dordeduh and Sunset, I play with a very interesting trio named Koneskin, over here in Italy. You can hear what we do at www.facebook.com/koneskin1.

7. Do you have a favorite musical genre, as a drummer?

I really like rock music, I guess all that gravitates towards the realm of rock, be it more classical or metal, finds me really at home.

You might find it weird, but my favourite groove to play is a slow/medium tempo 12/8 feel, which is more typical of blues. It’s a very rolling, flowing groove.

8. I know you play and like football, which is your favorite team in Italy. Can Italy win the World Cup in Brazil? Do you think football changed in the last 15-20 years?

I play football as goalkeeper. Psychologically, the roles of goalkeeper and drummer, are very much alike.

Both occupy a rear position in the playing area, from where they can direct what’s going on.

Also, it is the role with them most responsibility, you make a mistake and everybody notices. I know an astounding number of drummers who play in goal.

Having said that my favourite team is A.C. Milan, with an eye for F.C. Torino, as my nephew is one of the three goalkeepers in the roster.

I don’t know about Italy winning the Cup.

We still have Buffon in goal, Pirlo and a few star players, but I guess other countries are stronger.

I see Belgium as the real outsiders, and their keeper, Thibaud Courtois, is the best goalie out there right now. Funny that Belgium, being such a small country, produced so many amazing keepers: Jean Marie Pfaff, Michel Preud’homme, Jean François Gillet, and now Courtois and Mignolet.

Football changed a lot: the game became faster and more physical, but lost much of its charme, to me. Business took over and all is about money, money, money.

But I enjoy a watching a good game, now and then!

9. Please name 3 of the values that are most important for you?

I try to live with respect for other living beings, conducting my existence using common sense and I recognize the importance of giving and sharing, which really defines who we are.

10. What is the purpose of music, the role of the artist in our society?

That’s a huge question. I can tell you what other artists’ music has done for me: to give me a template where to escape, where to dream, to be emotionally moved and to be inspired.

If I could, together with my friends in the bands, give people some of that each time we perform, I think I can be fulfilled.

I see it happen sometimes, I see it from the stage…that expression of being happily lost in Music, on people’s faces, that’s a great thing to witness and to be part of. Some days it doesn’t happen, but when it happens, it’s beautiful.

11. How do you think the Internet changed people’s perception about music in the last 5 years? It’s obvious that it’s really easy for fans to get all kind of music, but what did that change for the musicians?

Music changed a lot well before the advent of Internet.

Music is a constantly changing entity. Just as we performers almost never play it the same twice, it revolutionates itself each time a new platform comes out. From the gramophone to the CD it took different forms but somehow managed to keep its value and its collectability. Now, not anymore.

What the internet did was to make it accessible to everybody on a 24/7 basis and it gave people the false impression that it should be for free, like a disposable item.

Music is the soundtrack of my life, how can lack it the respect it deserves?

Records and CDs are still what I spend most of my money upon each month, as I have thirst for knowledge and I feel it is important that I keep up to date, so to be prepared to present my students the widest possible spectrum of music possible for them to be inspired from.

I have literally thousands of records, and you can bet I know all of them well.

I know musicians who never buy records yet they complain about the state of music now….mmm…strange…

12. And for the last question, any news about a new album with Dordeduh or Sunset in the 12th house?

“Mosaic”, the Sunset album, has just been mastered, this means, it will be out soon!

As for Dordeduh’s new album, we will start working on it in a few weeks, soon after our Hellfest appearance on June 22nd.

In closing, I would like to thank you, Razvan, for this interview opportunity, and to thank and salute all the readers!

Multumesc frumos pentru interview!

 

2 comments

Leave a reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.