Întotdeauna se poate și mai rău?
Întotdeauna se poate și mai rău e una din frazele care mă enervează la culme. Căile Ferate Române și întâmplarea mi-au arătat ieri, la doar patru zile de la comentariile mele precedente, în modul cel mai prozaic și direct, că într-adevăr se poate și mai rău.
Dacă joi seară deplângeam starea lamentabilă a garniturilor de tren și faptul că se observă mai degrabă o involuție decât o evoluție în ceea ce privește calitatea serviciilor, astăzi o defecțiune tehnică a lăsat trenul fără curent la prizele din vagoane, lumină (s-a mers niște ore pe luminile de avarie) și implicit, partea cea mai importantă /tristă, ținând cont de data în care suntem, fără căldură.
Deși la un moment dat mă așteptam inclusiv să rămânem blocați undeva în pădure sau fix pe malul Dunării, problema tehnică a fost rezolvată la Craiova, mai rămâne de văzut dacă întârzierea va fi mult mai mare de o oră (într-adevăr, pe acolo a fost).
Revenind la ”se poate și mai rău” nu îmi place negativismul și resemnarea pe care o implică. Formularea asta nu face decât să sugereze ideea că lucrurile nu pot merge decât mai rău și tot ce ne rămâne nouă de făcut e să ne bucurăm câtă vreme / că e mai puțin rău decât s-ar putea să fie cândva.
Indignarea mea nu are legătură nici cu un ego supradimensionat, nici cu vreun exces de mândrie, atitudinea asta defetistă neavând nici o legătură nici cu smerenia creștină, nici cu respectul ordinii lucrurilor sau cu orice abordare mai mult sau mai puțin spirituală, cât de cât decentă.
Firește, uneori un context se poate deteriora și lucrurile pot deveni mai neprietenoase (așa cum s-a întâmplat și cu drumul meu cu trenul) dar asta nu e un motiv să stai și să îți spui că ”eh, se poate și mai rău”. Din contră e momentul să pui mâna și să faci ceva să schimbi lucrurile.
Orice s-ar spune, întotdeauna, în orice situație există ceva ce depinde de noi, ceva ce putem schimba.
Am scris prima parte a textului în tren, ieri seară. A ieșit oarecum altceva decât ideea cu care începusem, pentru că pe parcurs m-am oprit mai degabă la considerațiile legate de expresia din titlu.
Limba noastră română mai are și alte expresii de genul ăsta, vi se pare vreuna extrem de enervantă?