IPR şi SST câştigători la premiile SUNETE 2014
Atelierul de Producţie a găzduit sâmbătă seara prima ediţie a unui nou eveniment. Revista Sunete, singura publicație muzicală din România cu apariție în print, a desemnat sâmbătă, câștigătorii Premiilor Sunete 2014, aleși prin vot on-line de către 270 de persoane din industria muzicală (TV, radio, presa on-line, case de discuri, organizatori de evenimente).
Evenimentul a fost prezentat de Adrian Pleșca aka Artan şi, pe lângă festivitatea de premiere, a adus pe scenă 9 trupe, toate susținute de-a lungul timpului de revista Sunete: Nopame, Javra, Yellow, Theory of Mind, AFO, Golan, Coma, Omul cu Șobolani și Firma.
Câștigătorii celor 10 categorii ale concursului Premiile Sunete 2014 sunt:
Best Newcomer – Theory of Mind
Best New Jazz (premiu oferit de Jazzbook) – Javra
Best Festival – Electric Castle Festival
Best Hip-Hop – Subcarpați
Best DJ – DJ Vasile
Best Electro (premiu oferit de Club Mate) – Golan
Best Alternative – Les Elephants Bizarres
Best Rock (premiu oferit de Fire Club) – Implant pentru Refuz
Best Video – „Chip”, Coma
Best Album – „A Pasha’s Abstinence”, Sebastian Spanache Trio
Organizatorii au mai acordat și 5 premii onorifice Jurnaliști printre sunete lui Florin Silviu Ursulescu (Societatea Română de Radiodifuziune), Alex Revenco (Jurnalul Național), Lenți Chiriac (Radio3net, București FM ș.a.), Răzvan Rădulescu aka Hefe (MTV și Sunete) și lui Bogdan Șerban (ex-Radio Guerrilla).
De asemenea, Adrian Enescu și Rodion Ladislau Roșca, pionierii muzicii electronice din România, au primit premiile onorifice Pionieri în sunete.
Un alt premiu acordat de revista Sunete a mers la trupa Firma pentru Most Wanted Comeback.
Și publicul a ales un câștigător, titlul de Most Wanted Romanian Band mergând la trupa Coma.
Următorul eveniment organizat de revista Sunete, Pariu Sunete 2015, va avea loc în luna decembrie, în București.
Săptămâna trecută, atunci când anunţam evenimentul şi nominalizările, le uram succes celor de la Implant Pentru Refuz, Sebastian Spanache Trio şi Brum (electro) (vezi toate nominalizările), mă bucur că a ieşit bine în două cazuri.
Sebastian Spanache Trio cântă pe 9 noiembrie în Timişoara, iar spre sfârşitul lunii vor ajunge şi la Bucureşti.