JazzTM 2016 – Un playlist virtual – Program

June 25, 2016   /   byCitadinul  / Categories :  Muzica

JazzTM 2016, ediţia cu numărul patru a festivalului de jazz de la Timişoara are loc în perioda 1-3 iulie şi propune în premieră mai multe scene, astfel că pe lângă scena din Piaţa Operei vor mai exista încă două scene, în Parcul Civic şi Parcul Justiţiei.

Continuând o tradiţie începută acum ceva ani, vă propun şi astăzi un plazlist de festival, de această dată doar cu o parte din trupele ce urmează să urce pe scena centrală într-o ordne absolut aleatorie, ca să nu îi spun haotică.
(La finalul articolului propun câteva detalii despre celelalte scene şi programul complet JazzTM 2016)

BADBADNOTGOOD
Importantă trupă din Toronto BadBadNotGood propune un jazz de avangardă cu influențe hip-hop dar şi cu multe elemente electronice. Matthew Tavares (clape), Chester Hansen (bass), Alexander Sowinski (tobe) şi Leland Whitty (saxophone) fragmentează melodiile până la elementele de bază și apoi le reconstruiesc în stilul propriu, proaspăt și original.

După succesul colaborării pentru cover-ul piesei Lemonade”, a lui Gucci Mane au urmat şi alte colaborări şi reinterpretări ale unor piese semnate de artiști precum: Earl Sweatshirt, Danny Brown, Frank Ocean, Ghostface Killah, Kanye West, My Bloody Valentine, James Blake și Feist.

Dhafer Youssef
Tunisianul, maestrul care reușește să îmbine armonios tradiția sufită cu misticul și influențele de jazz cu lirismul specific arăbesc, ajunge la Timișoara, pe scena festivalului JazzTM 2016.

A început relativ târziu să cânte la oud, intrument cu corzi specific lumii arabe, iar muzica lui a evoluat intr-un prim moment atunci când s-a mutat în Europa şi mai apoi când s-a apropiat de muzica din India și cea nordică. Astăzi muzica lui propune un world muzic din care nu lipsesc elemente electronice şi funky.


Imany
Soul – jazz frqncez, cu o voce puternică și melancolică, Imany aduce pe scena JazzTM o muzică aparte, de la balade intime, la energie funk cu o încredere sinonimă cu semnificatia numelui.
Inainte de cariera muzicală, Imany a fost model și a locuit în S.U.A. timp de șapte ani pentru ca mai apoi să se îndrepte spre muzică.

Printre modelele asumate se numără Billie Holiday, Nina Simone sau Tracy Chapman iar în muzica ei regăsim stiluri ca funk, pop, reggae, jazz, folk și blues.

O bună parte a succesului ei se datorează şi remixurilor propuse de Filatov & Karas.

Take 6
Claude McKnight, Mark Kibble, Joel Kibble, Dave Thomas, Alvin Chea și Khristian Dentley sunt deținători ai zece premii Grammy (cu alte 21 de nominalizări), zece premii Dove Awards (Gospel Music Awards) și un premiu Soul Train Music Awards, Take 6 au fost numiți, timp de șapte ani, Best Jazz Vocal Group în cadrul Downbeat’s Reader’s and Critic’s Poll.

Take 6 reprezintă un model pentru tinerii artiști. Șase voci unice, unite într-o perfectă armonie, alcătuiesc stilul inconfundabil presărat cu ritmuri sincopate, aranjamente inovatoare și influențe din gospel, jazz, R&B și pop, sextetul a redefinit standardele muzicii a cappella.

Take 6 au colaborat de-a lungul anilor cu nume sonore ale jazz-lui precum: Ella Fitzgerald, Stevie Wonder, Ray Charles, Al Jarreau, k.d. lang, Queen Latifah și Sheryl Crow.

Jacob Collier
Considerat de The Guardian l-a numit „noul Mesia al muzicii jazz” Jacob Collier își va lansa albumul de debut chiar pe scena festivalului.

Cunoscut drept unul dintre cei mai distinctivi, inventivi și prestigioși muzicieni, Jacob Collier îmbină elemente de jazz, a cappella, groove, funk, trip-hop, muzică clasică, braziliană și gospel. A devenit celebru la nivel global prin reinterpretarea piesei clasice a lui Stevie Wonder, “Don’t You Worry ‘Bout A Thing”.

Dee Dee Bridgewater
Deținătoare a trei premii Grammy, a unui premiu Tony și gazda unei emisiuni celebre de jazz la un foarte cunoscut post de radio american, Dee Dee Bridgewater uneşte oamenii prin vocea ei inconfundabilă.

La 16 ani făcea parte dintr-o trupă de rock&roll, însă adevăratul său debut muzical a avut loc în anul 1970, la New York, ca vocalistă a trupei conduse de Thad Jones și Mel Lewis, una dintre orchestrele de top ale tuturor timpurilor.

A concertat pe scenele celor mai prestigioase festivaluri de muzică din întreaga lume precum: Monterey Jazz Festival, Sanremo Music Festival, Montreaux Jazz Festival sau San Francisco Jazz Festival.

Program complet JazzTM 2016

Piaţa Operei – scena mare:

Vineri – 1 iulie
20:00-20:45 – Peter Sarosi Quintet
21:00-22:15 – Jacob Collier
22:30-00:00 – Take 6

Sâmbătă – 2 iulie
20:00-20:45 – Arcus Trio
21:00-22:15 – Dhafer Youssef
22:30-00:00 – Imany

Duminică – 3 iulie
20:00-20:45 – Helen
21:00-22:15 – BADBADNOTGOOD
22:30-00:00 – Dee Dee Bridgewater

Parcul Justitiei
Sâmbătă – 2 iulie
16:00-16:45 – Van Jam
17:00-17:45 – The Twisters
18:00-19:30 – Luiza Zan

Duminică – 3 iulie
17:00-17:45 – Paperjam
18:00-19:30 – Trilok Gurtu Band

Parcul Civic
Sâmbătă – 2 iulie
16:00-16:45 – Petra Acker
17:00-17:45 – A-C Leonte
18:00-19:30 – Yaron Herman

Duminică – 3 iulie
16:00-16:45 – Jazzybirds
17:00-17:45 – Spanache x Pop
18:00-19:30 – Theatre Fleas Orchestra

Parcul Civic (în spate la Bega şi Ceasul cu flori) și Parcul Justiției (Central) propun două zile de jazz si fusion cu artişti mai mult decât interesanţi, români şi străini. Concertele nu se vor suprapune cu cele de pe scena mare, dar, din păcate se vor suprapune între ele. Ceea a ce e păcat, chiar dacă organizatorii au încercat să vizez un public diferit.

www.facebook.com/JAZZtmOfficial

www.jazztm.ro

jazz tm 2016

0 comments

Leave a reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Toti pentru POLI #incepe

Fundaţia Calea Victoriei

Abonare

Titlul articolului direct în mail

#nuinseamnanu

ASU POLI Centrul de Copii si Juniori