Jocul lui Ender (2013, filmul)

Am citit Jocul lui Ender pe la începutul anilor 2000. În toamna trecută, am avut o perioadă în care aşteptam ca filmul să ajungă şi la noi la cinema. Asta în ciuda faptului că nu prea reuşeam să îmi dau seama cum va reuşi Gavin Hood să îl facă credibil.

Dar.. au trecut nişte luni bune până am ajuns într-un final să văd Jocul lui Ender, acum vreo 2-3 zile, pe “ecran mic”, menţionez asta pentru că în mod cert, la cinema e cel puţin o idee mai impresionant.

Romanul a fost lansat în 1985, un science-fiction ce pleacă de fapt de la o povestire publicată de Orson Scott Card în 1977! Un an mai târziu apărea Vorbitor în numele morţilor urmat de Xenocid (1991) şi Copiii minţii (1996) care alcătuiesc tetralogia iniţială. De-a lungul celor aproape 30 de ani de la lansare, au apărut multe alte romane paralele, adaptări pentru comics… dar abia în 2013 a fost lansat primul film.

De altfel, Orson Scott Card spunea la un moment dat că nu prea vede cum ar putea fi ecranizat un roman care în mare parte se desfăşoară în mintea personajului central, Ender Wiggin motiv pentru care, în ciuda faptului că au existat discuţii şi încercări de a realiza scenarii chiar şi în anii ’80 şi ’90 care s-au oprit întotdeauna din cauza diferenţelor de viziune dintre Orson Scott Card şi cineaşti.

Filmul Jocul lui Ender e unul plăcut şi simpatic, dacă pot folosi termenii ăştia, sigur, cu condiţia să nu te pui în faţa ecranului sau a monitorului cu speranţa că vei “retrăi” cartea. Povestea suferit o serie de modificări.

Poate cea mai importantă ar fi aceea că elementul central miza principală pare să nu mai fie evoluţia lui Ender, trăirile lui, ci lupta finală cu “invadatorii”. De altfel Ender e văzut mai degrabă “din exterior” ceea ce face ca povestea în sine să piardă mult din adâncime, din sens şi din ideea cu care a plecat practic Orson Scott Card la drum. Sigur, era evident că, în ciuda faptului că durează aproximativ 2 ore jumătate, filmul va părea extrem de schematic comparativ cu cartea.

Deşi are parte de o distribuţie inspirat aleasă, căreia eu unul nu am ce să îi reproşez, cu Harrison Ford (colonelul Hyrum Graff), Ben Kingsley (Mazer Rackham) şi Asa Butterfield (Ender Wiggin) chiar şi un spectator care nu a citit romanul va găsi povestea mult prea schematic expusă.

Cu toate că din punct de vedere tehnic şi stilistic filmul e ok, per ansambu nu reuşeşte să convingă pentru că pare să nu aibă suficientă profunzime. Senzaţia cu care rămâi e aceea că episoadele sunt toate tratate mai mult sau mai puţin expeditiv.

Pe de altă parte, am insistat cu detaliile legate de anii în care a fost scris romanul pentru că cei mai bine de 30 de ani de la primele schiţe ar putea să fie explicaţia pentru imposibilitatea de a realiza astăzi, în 2014 un film după o “poveste cult” la vremea ei.

Gândiţi-vă doar câte lucruri s-au schimbat şi în raportarea noastră la realitate, la modul în care ne raportăm la realitate dar şi la tot ce înseamnă extratereştii, SF, efecte speciale, realităţi paralele şi alte asemenea.

În sprijinul afirmaţiei de mai sus vin şi cifrele. Deşi bugetul pentru Jocul lui Ender nu a fost unul foarte mare, 110 milioane de dolari, încasările abia dacă au depăşit această sumă. Ceea ce nu e deloc o performanţă deosebită, dar e dovada că filmul nu i-a convins cu adevărat pe fanii romanului şi mai ales că nu a reuşit să atragă noi fani, că impactul lui a fost mult sub cel al romanului.

Cu toate acestea, conform presei ar exista zonuri conform cărora cei de la Lion’s Gate Entertainment lucrează deja la un sequel. De altfel finalul filmului lăsa să se înţeleagă că va mai urma ceva.

Să vedem ce iese.

Vouă cum vi s-a părut filmul Jocul lui Ender?