Julian Barnes – Porcul Spinos – după 20 de ani

Julian Barnes publica Porcul Spinos în 1992, un roman în care încerca să surprindă, pe înţelesul occidentalilor, schimbările care tocmai avuseseră loc în Europa de Est prin trecerea de la comunism la democraţie, prin prisma clasei politice, dar mai ales din perspectiva modului în care se raporta cetăţeanul, mai mult sau mai puţin simplu, la noile realităţi.

Romanul Porcul Spinos, considerat o foarte reuşită satiră politică, a fost la vremea respectivă una din lecturile obligatorii pentru cei care se interesau de căderea Cortinei de Fier.  Înainte de orice ţin să precizez că în prima parte a lui 1992 romanul a apărut în limba bulgară. înainte ca Julian Barnes să lanseza verianta în engleză. Ceea ce mi se pare o chestie foarte tare (nu am reuşit să aflu care au fost legăturile lui Barnes cu Bulgaria) pentru literatura vecinilor de la sud de  Dunăre.

Julian Barnes construieşte povestea în jurul unui subiect aparent simplu: Odată cu decăderea comunismului în Europa Rasariteana, liderul demis al partidului, fostul preşedinte al ţării, Stoyo Petkanov, este dat în judecată pentru crimele comise împotriva prorpriilor cetăţeni, evident a acelora care nu îmbrăţişau politica oficială. Petkanov nu regretă faptelele din trecut, ba chiar le justifică bine argumentat şi încet, încet îl face pe procurorul-şef, Peter Solinsky să se îndoiască de propriile idei şi credinţe, sau de faptul că există cu adevărat diferenţe între fostul şi actualul regim.

Porcul Spinos este o ficţiune, Barnes nu localizează exact acţiunea, dar despre Petkanov s-a spus că ar fi o întruchipare a dictatorului bulgar Todor Zivkov, ceea ce e firesc ţinând cont de faptul că romanul a fost publicat prima dată în bulgară.

Lectura e una relativ uşoară, deşi realizez că acum, la 20 de ani de la apariţie, povestea poate fi interesantă pentru tot mai puţini citiori. Dacă publicul occidental a fost fascinat de romanul lui Barnes in 2012, pentru mine Porcul Spinos a fost mai degrabă o dezamăgire.

Nu îmi dau seama cum aş fi perceput lucrurile la vremea respectivă dar acum romanul nu m-a convins, senzaţia de artificial e mult prea prezentă, se simte că Barnes spune poveşti, lipseşte ceea ce aş numi forţa autenticităţii, unul din atributele necesare unui astfel de subiect care îşi propune să “reconstituie istoria”.

E drept, Julian Barnes se joacă în mod reuşit cu simbolurile, transpune veridic mutaţiile care apar la nivelul conştiinţei colective în momentul “trecerii” de la paradigma comunistă la cea democratică (mecanism general valabil de fapt, indiferent ideologiile care se succed) rezultatul e unul extrem de interesant, în sensul că deculpabilizează individul aruncând într-un fel toată vina pe “sistem“, sistem care practic pare să aducă atingere oricărei libertăţi individuale (o discuţie în sensul ăsta aici, de unde e şi poza).

Senzaţia asta e susţinută şi de faptul că personajul Stoyo Petkanov, dictatorul atroce, e o prezenţă mai degrabă simpatică, care de la un punct în colo pare a fi mai degrabă o victimă a conjuncturii decât orice altceva.

Fără îndoială că Julian Barnes nu şi-a propus să înfiereze comunismul, dar, probabil că modul în care a construit personajul central face ca romanul să nu poată fi luat prea în serios cel puţin de o parte din cei care au trăit perioada comunistă (poate pe bună dreptate, poate din neputinţa de a obiectiva contextul).

Porcul Spinos rămâne fără îndoială un roman de referinţă pentru subiectul respectiv, dincolo de cele spuse aici, opera lui Julian Barnes poate fi un pretext foarte bun pentru o serie de alte discuţii despre morală, dreptate sau esenţa fiinţei umane.

În concluzie recomand Porcul Spinos celor curioşi de perioada anilor ’90, cu menţiunea că trebuie citit ca roman, nu ca document istoric.