Jurnal extim – Michel Tournier
Jurnal extim e unul din volumele inedite semnate de Michel Tournier, cu atât mai mult cu cât autorul francez devine cu această ocazie şi un fel de inventator de genuri literare ori cel puţin de neologisme.
Dincolo de consideraţiile din introducere, Michel Tournier propune o definiţie perfectă a ceea ce înseamnă jurnal extim în următorul fragment:
„Scrieti în fiecare zi cateva randuri intr-un caiet gros. Sa nu fie un jurnal intim consacrat starilor voastre sufletesti, ci, dimpotriva, un jurnal indreptat spre lumea exterioara, spre oamenii, animalele, lucrurile ei. Şi veţi vedea ca, de la o zi la alta, nu numai ca veti scrie mai bine si mai usor, dar, mai cu seama, veti avea o prada mai bogata de consemnat. Pentru ca ochiul şi urechea voastra vor invata sa decupeze şi sa retina din imensa şi informa magma de percepţii cotidiene ceea ce poate sa treaca in scrisul vostru. La fel cum privirea unui mare fotograf înconjoara si incadreaza scena care poate deveni o imagine.”
Ducând lucrurile un pic mai departe, Tournier vede în această experienţă a jurnalului extim o reinventare a lumii pe măsură ce o descoperi, asta pentru că realitatea devine tangibilă doar în urma observaţiei.
Vede în experienţa aceasta un răspuns la celebrul “Cunoaşte-te pe tine însuţi” al lui Socrate, despre care spune că nu a prezentat niciodată interes pentru el (asta poate şi pentru că şi-a făcut licenţa în filosofie în Platon şi îl consideră pe Socrate “depăşit”).
Lăsând gluma la o parte, oricât ai fi de mare fan al jurnalului extim şi a tot ce înseamnă experienţa aceasta, trebuie să recunoşti că oricât ţi-ai dori să fii de obiectiv… chiar această obiectivitate e tributară tocmai modului personal în care te raportezi la exterior.
Revenind însă la volumul Jurnal Extim, apărut în 2002 şi în traducerea lui Radu Sergiu Ruba la Editura Humanitas, suprinde “descoperiri, observaţii şi anecdote” ce îşi propun să reconstitie 12 luni ale unui an într-un experiment interesant, en fin de compte.
Secvenţe din cotidian se suprapun cu amintiri şi evocări ale unor figuri demult dispărute. Nu lipsesc detaliile autobiografice ciate din autorii speciali pentru Tournier, de la Zola, Flaubert, Baudelaire până la Henry de Montherlant sau trimiteri la Romain Gary ori Hemingway, asta ca să menţionez doar câteva nume.
Sunt 12 luni în care trecerea vremii e punctată inevitabil de realităţi meteorologice, realităţi ce sunt adesea prilej de reflecţie şi consideraţii dintre cele mai inedite. Unele sunt de-a dreptul exotice, altele sunt simpatice, altele sunt simple butade. Deşi încă din prefaţă autorul menţionează o oarecare “poleire” a fragmentelor, aceasta nu le-a făcut să îşi piardă din autenticitate.
Nu e o lectură neapărat motivantă, textele sunt scrise de cineva aflat mai degrabă undeva la limita dintre plictis şi asumarea unei existenţe care nu prea mai poate să îţi aducă mare lucru. Din această perspectivă, se simte faptul că Michel Tournier avea aproape 80 de ani în momentul în care a conceput acest experimental jurnal extim destinat publicului larg.
Jurnal Extim mi-a amintit de un alt experiment făcut de un scriitor aflat pe final de carieră, mai exact de Aparatul de fotografiat al lui Gunter Grass.
Surprinzător sau nu, opera lui Gunter Grass a jucat un rol important în formarea scriitorului Michel Tornier. Francezul a preluat de la german tocmai aplecarea aceasta spre ieşirea din real, sau mai bine zis spre transformarea realului în “legendar”. Romanele Vineri sau limburile Pacificului, Regele Arinilor sau Gaspar, Melchior şi Baltazar sunt o dovadă a acestei reconfigurări a realului într-o altfel de lume a romanului.
Nu ştiu când, cândva, când voi avea la îndemână ediţii în original, mă voi întoarce la scrierile lui Michel Tournier.