Jurnalism cetăţenesc sau despre curaj în China Comunistă

High Tech, Low Life este documentarul cu care va debuta ediţia 2014, a 7-a, a festivalului One World România. Cine Lupă, motto-ul acestui an se potriveşte perfect cu subiectul filmului care vorbeşte despre jurnalism cetăţenesc, în original “citizen journalism”, ce are o valoare şi o încărcătură şi mai puternică în China Comunistă.

Organizatorii festivalului şi-au propus anul acesta, că tot se împlinesc 25 de ani din 1989, să sublinize importanţa implicării, importanţa “activismului” şi a luptei pentru drepturile omului, chiar şi în contextul libertăţii de care ne bucurăm noi.

Am avut ocazia de a vedea High Tech, Low Life (Viaţă simplă, Tehnologie Complexă) în cadrul unui eveniment organizat de One World Romania şi Blogal Initiative la Urbanesc, un context în care Alexandru Solomon, directorul festivalului a adus în discuţie faptul că presa “oficială” e cam pe ducă (din varii motive) şi pe undeva, măcar teoretic, jurnaliştii independenţi, bloggerii ar trebui să umple acest gol.

Nu o să insist prea mult pe povestea filmului, pentru că are un site dedicat hightechlowlifefilm.com unde puteti afla absolut orice detaliu despre el.

În câteva cuvinte, povestea e cam aşa: High Tech, Low Life e cronica vieţii cotidiene a doi dintre pionierii jurnalismului cetăţenesc din, China. Tânărul Zhou Shuguang aka Zola se ocupă cu vânzarea itinerantă a legumelor din producţia familiei, reprezintă noua generaţie, e un pic figurant şi în căutarea celebrităţii, în timp ce Zhang Shihe aka Tiger Temple e mult mai in vârstă şi cu mult mai interesat de binele comunităţii. Cei doi călătoresc prin China (uneori forţaţi de autorităţile care îi obligă să îşi părăsească domiciliul) în căutarea unor poveşti pe care mass-media oficială nu le acoperă. Deşi cenzura e o realitate în China, din 2008 şi până azi lucrurile au evoluat, comunitatea online locală a crescut şi se implică activ în probleme sociale, semnalând anumite situaţii, susţinând o serie de cauze.

La prima vedere, orice paralelă între ceea ce fac Zola şi Tiger Timple şi situaţia jurnalismului cetăţenesc de la noi, a blogging-ului în general, pare nerealistă şi forţată. Într-adevăr, dacă ne gândim la curajul acelor oameni de scrie despre subiecte interzise, de a fi gata să renunţe la confort pentru a-şi duce mai departe misiunea, nu avem cu ce compara. Pe de altă parte, existtă şi la noi o serie de platoforme şi de jurnalişti implicaţi ale căror subiecte ţin de politică, de problemele sociale, aşa cum s-a văzut şi în cazurile Roşia Montană sau Pungeşti / gaze de şist.

Cazurile prezentate de High Tech Low Life sunt spectaculoase, te pun pe gânduri referitor la puterea pe care o poate avea cuvântul postat pe internet şi ajungi să te întrebi, ce ai putea face şi tu în sensul ăsta, ca să nu iroseşti oportunitatea pe care o ai. Pe de altă parte, sunt convins că pe lângă cei nu foarte mulţi citizen journalists, şi în China există probabil un număr muuult mai mare de “bloggeri de agenţie” care livrează materialul, îşi iau banu’ şi nu îşi bat capul mai mult de atât.

Deşi contextul românesc nu e la fel de “spectaculos”, avem şi noi de semnalat o mulţime de probleme, de la cele de corupţie, la cele de trafic de influenţă, nedreptăţi mai mici şi mai mari de care ne lovim în fiecare zi. Trebuie doar să deschidem ochii şi să fim dispuşi să încercăm să ne implicăm. Nu e nevoie de cazuri “mari”, e important să începem cu situaţii de lângă noi, din oraşul nostru, pentru că tocmai acestea au cele mai mici şanse de a ajunge în “presă”.

În acest sens, festivalul One World România (despre care puteţi afla mai multe şi aici) poate şi îşi propune să joace un interesant rol de catalizator şi mobilizator.

High Tech Low Life poate fi văzut în cadrul festivalului, la secţiunea Clinica Mass Media, pe 18 martie de la 18:00 la Cinema Studio şi pe 23 martie de la 19:00 la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Programul festivalului, cu toate detaliile e disponibil la oneworld.ro. sau direct pe facebook. Eu mi-am mai trecut în agendă şi întâlnirea cu Dan Perjovschi de pe 21 martie de la Clubul Ţăranului.

Cam asta ar fi concluzia, deşi poate o dă uşor în patetism, anume că noţiunea de jurnalism cetăţenesc are sens şi în contextul nostru, ăsta românesc, unde e important să existe şi jurnalişti ori bloggeri independenţi care nu sunt limitaţi de “linia publicaţiei” care le plăteşte salariul şi care sunt dispuşi, pe nişa lor, să se ocupe şi de ceea ce nu apare în presa de larg consum.