La birou

Tocmai m-am întors din prima zi petrecută la birou. O veste care va fi salutată cu bucurie de cei care mă invidiau pentru libertatea oferită de programul pe care mi-l făceam singur, pentru faptul că nu petrec zeci de minute abrutizante în mijloacele de transport în comun şi pentru că nu mă enervez cu diverşi. La punctul ăsta întotdeauna voi obiecta spunând că e şi o chestiune de alegere. Adică poţi să nu te laşi enervat.

Mai sunt şi cei care consideră că mersul la birou e o treabă mult mai serioasă decât munca de acasă. Paradoxal, în chestia asta banii nu contează foarte mult. Adică oricât de mulţi ai face, tot îi faci de acasă şi nu de la birou şi nu contează că aşa mai ai timp şi de altele. În mod cert patternul conform căruia oamenii mari merg la birou are un rol în treaba asta.

Lăsând toate astea la o parte, după prima zi nu spun decât că mijloacele de transport în comun la orele dimineţii sunt o experienţă dezumanizantă.

Pe de altă parte, trebuie să recunosc că va fi o experienţă interesantă pentru mine. Din mai multe perspective schimbarea asta, care de fapt era planificată pentru toamna trecută, vine la momentul potrivit, atât din punct de vedere profesional, dar şi ca experienţă umană şi de socializare.

Pentru că orice încercare de a continua cu ceva coerent se dovedeşte lipsită de orice şansă închei aici în seara asta.

(edit: în postarea de mai sus ar fi fost loc de nişte emoticoane la partea cu “invidioşii”, pe care eu mi-am propus să nu le folosesc, aşa că pentru a evita situaţiile delicate, precizez că tonul e unul glumeţ şi nu răutăcios, asta mai ales pentru cei care nu mă cunosc)