La Multi Ani, de 8 Martie!

Înainte de orice aş vrea să vă urez vouă, celor de lângă noi, celor care ne faceţi viaţa mai frumoasă, un călduros şi din suflet La Mulţi Ani de 8 Martie. Să aveţi parte de o primăvară frumoasă, de mult soare şi multe flori, astăzi şi în fiecare zi. Primiţi din partea mea florile de mai sus.

Astăzi sărbătorim, în mod oficial, aniversarea cu numărul 100 a Zilei Femeii. Dacă e să facem o scurtă incursiune în istorie sau în diferite culturi, vom regăsi fireşte numeroase momente care onorează femeia, iar un studiu în acest sens cred că ar fi foarte interesant. Eu mă voi referi însă strict la sărbătoarea „oficială”, „instituţională” ca să spun aşa.

Prima dată pe care am găsit-o a fost 1848, atunci când Germania oferea dreptul de vot cu toate acestea, anul reţinut oficial pentru Ziua Internaţională a Femeii este 1911, atunci când în ţările nordice au avut loc mişcări puternice care cereau egalitate de drepturi şi şanse egale pentru femei. Câtiva ani mai târziu, are loc pe 8 martie o grevă a muncitoarelor din Sankt Petersburg, astfel că data va rămâne ca aniversare a femeilor.

Regimurile comuniste au reorientat ca să zic aşa lucrurile, transformând aniversarea în Ziua Mamelor. De altfel până în 1977 a fost o sărbătoare care ţinea cu precădere de zona Europei de Est, abia după această dată fiind declarată Ziua Internaţională a Femeii.

Astăzi momentul e marcat în peste 100 de ţări, în unele din ele data de 8 Martie fiind zi liberă măcar pentru femei.

În România a existat o perioadă de uşoară ambiguitate dată de tradiţia comunistă a Zilei Mamei care s-a transformat treptat în Ziua Femeii, cu toate modificările conceptuale şi formale pe care le implică. (Din punct de vedere psihologic lucrurile sunt mai complexe decât par la prima vedere, şi dacă stau să mă gândesc, foarte interesante, dar nu este momentul să mă ocup aici de chestiunea asta)

Acum cred că putem spune că Ziua Mamei a cam fost înlocuită de Ziua Femeii. Chiar sunt curios dacă la şcoală copiii mai desenează flori, sau dacă mai fac felicitări pentru mamele lor. Asta era o parte drăguţă, oricât ar fi fost ea de comunistă, care ar fi păcat să se piardă.

Ca să rezum istoria: 8 Martie a fost iniţial o dată care marca mişcarea de emancipare a femeii, în termenii de astăzi, mai în glumă, mai forţând puţin sensul, am putea spune că era o sărbătoare feministă. Mai apoi ruşii şi sovieticii au transformat femeia in mamă, ceea ce e drăguţ ca idee, asta până în punctul în care cădem de acord că e un pic abuziv şi simplist să pui aşa problema, dar în viziunea lor socială femeia mamă avea nevoi mult mai simple şi problemele ei erau mai uşor de gestionat.

Astăzi lucrurile sunt un pic mai greu de definit în cazul societăţii româneşti. Cred că în subconştientul colectiv, undeva latent, 8 Martie a rămas Ziua Mamei, chiar dacă din punct de vedere comercial este promovată un pic mai agresiv, cu party-uri exclusiv pentru femei şi alte ghiduşii.

În încheiere aş spune că în definitiv, putem reţine partea pozitivă, anume, gândurile pe care le avem şi gesturile pe care le facem pentru soţiile, prietenele, mamele şi bunicile, pentru toate cele dragi nouă, cărora uităm uneori să le spunem cât de importante sunt pentru noi.

Şi pe care le iubim.


Similar Posts