Manu – În căutarea fericirii – Jurnal de călătorie în jurul Lumii

În căutarea fericirii – Jurnal de călătorie în jurul Lumii, e un jurnal online pe care Manu l-a ținut timp de un an de zile, cât a durat aventura ei și a lui Răzvan, aventură care i-a dus prin America de Sud, Noua Zeelanda, Australia, Thailanda, Laos, Vietnam, Malayesia, India și Anglia, asta ca să dau doar câteva repere.

Cum ar fi să evadezi din cotidian, să vezi locuri la care ai visat întotdeauna, că cunoști oameni și culturi noi și mai ales să te cunoști mai bine pe tine însuți trecând peste niște limite cu ocazia asta? Sunt întrebări pe care mulți dintre noi ni le mai punem din când în când, după care le trecem undeva într-un colț, deoparte la planuri și dorințe iar într-un final rămân (cel mult) la stadiul de proiecte.

După ce în ultimii ani făcuse mai multe călătorii și ture în locații mai mult sau mai puțin exotice, Manu Babescu a plecat în marea aventură de un an de zile, o aventură în care vroia/ spera, nici mai mult nici mai puțin decât să găsească fericirea (nu știu exact dacă într-un loc anume sau în călătoria propriu-zisă.

Prezentarea personajelor:

Manu avea 27 de ani (și un pic mai mult) în aprilie 2010 atunci când au plecat la drum. După 12 ani de pian la Colegiul Național de Artă Ion Vidu din Timișoara a ales, surprinzător sau nu, facultatea de Jurnalism. Au urmat stagii în Suedia și India, și specializări în PR, dar și expediții (cu niște vârfuri tari cucerite) în Nepal, India sau Maroc. Important de menționat pasiunea pentru alpinism si cățărare dezvoltată și exersată în Cheile Nerei, într-un cadru natural cu adevărat deosebit din Caraș Severin.

Răzvan a fost omul alături de care a avut curajul să plece la drum, de fapt și este omul cu care Manu continuă drumul pentru că astăzi cei doi sunt căsătoriți și îl au pe Ștefan, fiul lor care a împlinit de curând un an ”și fără de care această călătorie nu ar fi avut sens.”

Scurta prezentare ar trebui să aibă rolul de a-i încuraja pe cei care își doresc să plece într-o aventură mai mult sau mai puțin spectaculoasă și mai au nevoie de un imbold. O asemenea încercare nu se face fără o pregătire, e nevoie de planuri puse bine la punct, dar dacă iei lucrurile pe rând și nu te apuci sa plănuiești escaladarea eu știu cărui vârf când tu nici la munte nu prea ieși din mașină, orice destinație poate deveni accesibilă.

În căutarea fericirii – Jurnal de călătorie în jurul Lumii a fost postat de Manu săptămânal, între 10 aprilie 2010 și 7 mai 2011 pe portalul liternet.ro (articolele sunt evident disponibile și acum), acolo unde cei curioși au putut urmări traseul urmat de Manu și Răzvan în toată această perioadă și, ca bonus au putut vedea și câteva poze.

Cartea a apărut un an și ceva mai târziu, pe finalul lui 2012, la editura Brumar din Timișoara. Textul e în foarte mare parte identic cu postările ”în timp real” și asta dă un plus de autenticitate și un farmec aparte poveștii care te prinde și te duce efectiv într-o lume atât de diferită de cotidianul nostru încât în unele pasaje pare de-a dreptul fantastică.

De la Londra, unde au fost blocați vreo 10 zile de vulcanul Islandez (ăla de nici nu-i poți pronunța numele, Eyjafjallajokul) Manu si Razvan au ajuns în Peru, la Lima, iar prima parte a călătoriei i-a dus pe la liniile din Nazca, spre Macchu Picchu, pe vîrful Ausangate sau prin junglă până la biosfera Manu. Poveștile sunt spectaculoase iar Manu, autoarea, are un stil care recreează (în limitele omenești și mai ales conceptuale, posibile) efectiv atmosfera din mijlocul munților sau de pe culmile munților. Dacă sunteți plimbați pe la munte cu siguranță că escaladarea vârfului Huyana Potosi, șase-miar din Bolivia înseamnă ceva.

Personal, ca să fiu sincer, am rezonat mai degrabă cu momentul în care Manu descoperă un pian după luni de zile de junglă, chiar înainte de a pleca din Bolivia și cu poveștile din Rio și mai ales Buenos Aires orașe cu o identitate și viață culturală năucitor de naturală, firească și contrastantă, o lume pe care o descoperisem prin intermediul lui Ernesto Sabato și la care m-am bucurat să revin.

Paginile despre Noua Zeelanda și mai ales Fiji, unde splendoarea naturii te face să uiți de orice, sunt probabil preferatele mele, impreuna cu un pic de Singapore și Kuala Lumpur, asta ca să rămân în acord cu spiritul meu citadin, și cu amintirea unei după amiezi din vara lui ’96 în La Defense din Paris.

Laos, Thailanda, Vietnam si Indonezia, mai ales regiunea Bali, sunt alte cateva repere speciale, pline de inteles, dar și de inedit, din călătoria lui Manu, pe care eu le-am resimțit ca fiind extrem de dense.

Călătoria de 12 luni cu schimbări de peisaj, întâmplări și descoperiri atât de multe și dese care îl pot aduce chiar și pe cititor în pragul saturației ajunge la final treptat, într-un ritm propriu, cu o escala in Bombay, cu Londra și apoi Timișoara.

În căutarea fericirii e o odisee fascinantă, o aventură care merită să fie citită cu google maps în față, cu pauze pentru a căuta poze dintr-un loc sau altul sau informații despre vreun muzeu sau templu.

E varianta în care te poți bucura cel mai mult și cu folos de aventura lui Manu.

Bineînțeles, întrebarea care se ridică pe final e…. A găsit Manu fericirea? Dacă da, să ne spună și nouă unde ca să știm să rezervăm un bilet de avion.

Răspunsul suna cam așa: Fericirea nu există într-un loc sau o comunitate. Fericirea este o fracțiune de secundă care vibrează înalt alături de cei ce știu să zboare cu propriul spirit liber.

Iar pe post de concluzie: cea mai scurtă cale către mine însămi a fost un ocol al pământului.

Nu sunt un mare călător. Deși am câteva zeci de mii de kilometri de autocar făcuți prin Europa în curând se împlinesc 10 ani de la ultima călătorie care a însemnat măcar trecerea de Budapesta. Cu toate astea, m-a prins foarte tare povestea lui Manu care dincolo de distanțe are de-a face cu ieșirea din cotidian, ieșirea din contextul în care adesea ne complacem și care se mai și întâmplă să ne țină pe loc.

În căutarea fericirii e un jurnal de călătorie in jurul lumii, spectaculos însă e și un jurnal al căutării interioare și al autocunoașterii, poate la fel de spectaculos.

Mie unul mi-a plăcut din ambele perspective și îl recomand cu multă căldură. E o experiență frumoasă.

Similar Posts