De ceva vreme mă gândesc dacă nu cumva termenul de mercenar nu e desconsiderat pe nedrept și folosit eminamente în sens negativ cu accent pe faptul că oamenii primeau recompense financiare pentru serviciile oferite. Altfel spus, într-o lume plină de amatori, ei erau profesioniști, nu?

(foto)

Sigur, lucrurile sunt mai delicate. În sensul de bază al cuvântului, un mercenar e o persoană recrutată de forțele armate ale unei țări (de cele mai multe ori străine) care primește o plată mai mare decât trupele autohtone ale respectivei țări.

Aura negativă li se trage mercenarilor din concluzia că pentru ei nu contează decât banii pe care îi primesc și, de ce nu, că pentru prețul corect vor fi oricând gata să lupte chiar împotriva propriilor lor țări (ceea ce de altfel s-a și întâmplat de multe ori în istorie).

Pe de altă parte, ar fi de adus în discuție alt aspect, anume acela că oamenii respectivi chiar erau niște profesioniști și e poate o generalizare gratuită să considerăm că le-ar fi lipsit orice urmă de moralitate și sentiment, sau că ar fi fost gata să își ucidă inclusiv propria familie.

O să las însă deoparte zona asta militară (deși e una interesantă, mercenarii având și azi un statut aparte și controversat) pentru a ajunge în contexte mai apropiate de realitatea noastră de zi cu zi.

Întrebarea mea, retorică sau nu, este dacă nu cumva ne-am transformat între timp toți în niște mercenari? În definitiv asta înseamnă să îți pui calitățile și energia în slujba unui angajator sau altul, iar ținând cont de piața muncii din zilele noastre poți ajunge foarte ușor la un moment dat să intri în concurență directă cu fostul partener/angajator.

De exemplu, să zicem că sunt Chef și creez o super prăjitură cu ananas și blat cu nucă și alune, totul acoperit cu o cremă super faină și gândesc un sistem prin care asigur o rețea de distribuție care să aducă și să poată acoperi super multe comenzi. După o perioadă nu mă mai înțeleg cu oamenii ăștia dintr-un motiv sau altul și decid să plec.

Rețeta cu ananas rămâne, normal, la fosta firmă, dar gândesc ceva nou, cu smochine și ciocolată neagră, o rețea de distribuție și mai bine pusă la punct dublată de o promovare ca la carte și noul produs îi scoate de pe piață pe foștii mei angajatori/parteneri. Ar trebui eu să mă simt un mercenar lipsit de scrupule sau doar un bun profesionist?

Există anumite domenii în care identificarea cu un nume e mai puternică, așa cum se întâmplă în cazul sportivilor, iar acolo ajungi mult mai ușor să fii catalogat drept mercenar. Pe de altă parte există și anumite considerente morale dar și simpatii ori antipatii personale, mai mult sau mai puțin justificate, care te pot face să accepți sau nu un contract cu cineva.

Ideea mea, de fapt întrebrea, ar fi aceea dacă nu cumva aruncăm prea ușor cu apelativul de mercenar? În contextul în care în epoca noastră orice muncă e plătită iar sentimentalismele trebuie bine drămuite în viața profesională.

Și ca să închei cu o referire la titlu, voi cum vedeți discuția asta mercenar vs profesionist? Sunt doi termeni, două noțiuni care se contrazic sau care trimit oarecum la aceeași realitate?