Mo Yan – Broaşte

Broaşte e cel mai recent roman publicat de Mo Yan, laureatul chinez al premiului Nobel pentru Literatură în 2012. Volumul publicat în 2009 a apărut şi în România, în colecţia Raftul Denisei a editurii Humanitas Fiction, într-o traducere de Florentina Vişan.

Subiectul romanului Broaşte, planificarea familială, acea politică a copilului unic instituită de autorităţile comuniste în anii ’60 e unul extrem de delicat şi astăzi în China. Politica a fost impusă atunci de teamă ca populaţia să nu crească incontrolabil, iar această creştere să nu mai poată fi susţinută economic, în contextul în care condiţiile de trai mult mai bune oferite de regimul comunist chinez ar fi fost un cadru propice pentru ca toate familiile să aibă cât mai mulţi copii.

E greu de spus în ce măsură această politică a funcţionat în realitate, în contextul în care în ultimii 60 de ani populaţia Chinei a crescut cu aproximativ 700 de milioane de persoane, practic dublându-se. Asta în timp ce în România unde avortul era interzis iar oamenii încurajaţi să dea patriei cât mai mulţi ostaşi, numărul de locuitori a crescut mult mai puţin spectaculos.

Din perspectiva subiectului şi a ororilor descrise (fără detalii, e drept), romanul lui Mo Yan poate fi considerat şocant, iar cititorii mai sensibili ar putea să fie oripilaţi de anumite secvenţe ori de ideea în sine. Dacă reuşim să trecem peste asta, Broaşte surprinde evoluţia unui colţ de China, regiunea Dongbei, pe parcursul a mai bine de 50 de ani, evoluţie pe care autorul pare să îşi propună să o surprindă într-o manieră simplă, directă, fără prea multe cosmetizări, cu toate riscurile ce decurg de aici.

Broaşte m-a făcut să mă gândesc la Un veac de singurătate al lui Gabriel Garcia Marquez aşa că nu am fost foarte mirat atunci când naratorul însuşi face o trimitere la Macondo în ultima parte a romanului.

Mo Yan a lucrat aproape un deceniu la Broaşte. A avut mai multe variante până să ajungă la cea câştigătoare în care “tehnicile exersate ale realismului halucinant se combină cu spectaculoase inovaţii de structură narativă.”

Nu subscriu la partea cu inovaţiile de structură narativă, dar e foarte adevărat că formula aleasă de Mo Yan pentru a construi romanul, cele cinci scrisori trimise de narator unui scriitor japonez, autoreferenţialitate şi faptul că ultimul capitol e scris sub forma unei piese de teatru, aduc un plus romanului, chiar dacă nu sunt neapărat o culme a originalităţii.

Wan-Inimă, personajul central al romanului, mătuşa ginecolog, e un doctor pasionat care se supune de bună voie politicii partidului şi devine un ucigaş cu sânge rece. Mo Yan propune unul din acele personaje pentru care cititorul nu poate să nu aibă măcar un pic de simpatie cu toate că obiectiv vorbind, acţiunile acestuia nu îl prea recomandă. Broaşte e interesant tocmai pentru că dincolo de contextul politic reuşeşte să surprindă cotidianul omului simplu.

De fapt, omul simplu e dincolo de contextul politic, el are capacitatea de a se adapta, de a se supune. Wan-Inimă nu e bună sau rea. Ea şi-a dorit să salveze oameni, iubeşte copiii, de aceea s-a făcut medic. Cu toate acestea pentru că regimul şi “binele suprem” o cere, îşi face datoria sinistră cu îndârjire, pur şi simplu vânează femeile gravide pentru a fi sigură că politica impusă e respectată.

Sigur, îmi veţi spune că Wan Inimă e un monstru, că se comportă incalificabil şi că e un caz excepţional. Din păcate, istoria regimurilor totalitare ne arată că acestea se susţin şi cu ajutorul unor oameni simpli, naivi poate, care din lipsa de perspectivă, din lipsă de educaţie sau pur şi simplu dintr-un simţ al datoriei patologic, pun în practică atrocităţi gândite de minţile criminale de la conducere.

Mo Yan este al doilea chinez care primeşte Premiul Nobel pentru Literatură, dar primul scriitor care trăieşte în China, după Gao Xianjian (în 2000) care trăieşte în Franţa din 1998.

Mo Yan pseudonimul scriitorului Guan Moye înseamnă “Nu vorbi” sau “Abţine-te să vorbeşti” pseudonim ales de autor pentru a se face pe el însuţi atent la ceea ce spune, în contextul în care la un moment dat a fost în conflict cu autorităţile chineze.

Cu toate acestea, alegerea lui pentru Nobel a stârnit multe discuţii, tocmai pentu că e considerat mai degrabă un scriitor apropit regimului. Evident, nu pot să confirm sau să infirm asta, dar e drept că atitudinea naratorului din romanul Broaşte e una cel puţin ambiguă sau neutră. Mai mult… pe undeva rămâi cu senzaţia că Mormoloc s-ar cam număra printre oamenii regimului şi e greu de găsit o critică făţişă a celor prezentate în roman.

Titlul Broaşte, ales de atuor e un joc de cuvinte-metaforă, în chineză, silaba WA însemnând şi broască şi bebeluş (e drept cu grafii diferite) şi se regăseşte şi în Nuwa, numele zeiţei creatoare a oamenilor.

Broaşte e un roman pe care l-am citit cu interes, o lectură plăcută şi e foarte probabil ca la un moment dat să caut şi Sorgul Roşu, romanul de referinţă pentru Mo Yan. Romanele traduse în română sunt disponibile şi online pe siteul editurii Humanitas.

În cazul în care aţi citit alte romane de Mo Yan, ce mi-aţi recomanda?