Mono – For my parents în Daos la Timișoara (impresii de concert)

Concertul Mono & Dirk Serries’ Microphonics organizat de DonisArt / Kogaionon în Daos din Timișoara, a fost pentru mine un dublu eveniment, i-am văzut pe Mono, după ce îi ratasem pe 22 iulie 2011 și mai mult, i-am văzut acasă în Timișoara.

Mono sunt în turneul de promovare a albumului For My Parents, lansat în 2012 iar în Daos s-au oprit între Budapesta și Beograd. În comunicatul de presă ce anunța albumul se spune:

“We hope that this album serves as a gift from child to parent. While everything else continues to change, this love remains a constant throughout time.”

Într-un fel, concertul a fost un cadou și pentru părinții mei care în ultima vreme apucă să mă vadă mult mai rar decât și-ar dori.

Trecând peste alte amănunte mai mult sau mai puțin interesante ori personale, pe 10 februarie 2013 undeva în jur de ora 9 seara am ajuns în Daos. Am aruncat o privire peste standul cu tricouri, cd-uri, vinyl-uri, am apucat să salut câțiva oameni pe care îi revedeam după ceva vreme și am trecut în sala mare unde urma să intre pe scenă Dirk Serries cu ale lui ”Microfonii”.

Dacă despre cum va suna Mono îmi făcusem măcar niște așteptări, eram tare curios cum se va auzi, de fapt, cum se va simți muzica lui Dirk live. Și a sunat într-un mare fel. Au fost mai bine de 30 de minute intense cu treceri sonore subtile, dar pline de forță, cu o muzică ce te făcea să vibrezi și la propriu și la figurat. Cred că a fost o experiență pentru toți cei care s-au aflat în fața scenei.

Mono au urcat pe scenă și, după un scurt salut adresat publicului care umpluse sala, au cântat, practic fără pauză, aproximativ 100 de minute. Au început cu Legend, bucată care deschide și cel mai recent album iar timp de aproape două ore am putut asculta îm principal piese de pe ultimele două albume (cronica scrisă de Ana Maria C include playlist-ul dar și mai multe poze de la concert).

Prefer să nu mă pierd în cuvinte, în încercarea de a descrie trăirile oferite de călătoria muzicală prezentată de Mono la Timișoara. A fost, ca întreaga lor muzică, pe alocuri sensibilă, pe alocuri plină de forță, pe alocuri melancolică dar și dureros de palpabilă, și sunt convins mai ales că fiecare a interiorizat-o în felul lui.

Cei care nu au fost acolo își pot face o idee din înregistrarea de mai jos :

Îndrăznesc să spun că a fost o seară reușit, că eforturile organizatorilor și ale gazdelor, care au asigurat printre altele și un sistem suplimentar (special) de sunet au făcut ca evenimentul Mono & Dirk Serries’ Microphonics e unul de care ne vom aduce cu mare plăcere aminte.

M-am bucurat că Timișoara a avut ocazia să găzduiască un eveniment DonisArt, cine știe vor mai urma și altele. Mai în glumă, mai în serios, un Mogwai, de exemplu, ar merge bine, sau un Kwoon că tot pleacă băieții în turneu.

Daos are deja o serie de concerte bune în portofoliu, și evident există un public deschis, așa că și la concertul de duminică a fost ceva lume, de la oameni mai vechi implicați în muzică, sau care așteptau de niște ani să-i vadă pe Mono, una din legendele post-rock-ului (de care e drept se dezic în ultima vreme)  până la tineri de un pic peste 20 de ani. Cu toate astea aș minți să spun că nu mi-aș fi dorit să nu ai loc să respiri în sală duminică seară.

Discuția despre locațiile, publicul și concertele organizate în Timișoara, cu tot contextul general e una pe cât de interesantă, pe atât de complexă, dar care nu își are locul aici. Am amintit-o pentru că, dincolo de ce s-a întâmplat duminică există și lucruri care ar putea merge mai bine (și asta ca să formulez poitiv).

Povestea Mono & Dirk Serries’ Microphonics înițiată de Kogaionon la Timișoara în Daos a rămas o amintire.

Cu Mono ne putem întâlni din nou peste mai puțin de o lună în The Silver Church din București, în cadrul unui cu totul alt gen de eveniment.

În principiu ne vedem acolo.