Nick Cave – Moartea lui Bunny Munro
Moartea lui Bunny Munro al doilea roman al lui Nick Cave nu e nici pe departe la fel de consistent ca şi cel de debut Şi a văzut asina pe înger. Cu toate acestea, dinamica şi forţa scriiturii, replicile extravagante şi episoadele, adesea de un comic grotesc dus spre tragic, i-au asigurat un succes imediat atât în rândul publicului cât şi printe critici.
Bunny Munro, personajul lui Cave pare a fi versiunea din anii 2000 a lui George Bowling, în jurul căruia George Orwell construieşte romanul O gură de aer.
Nick Cave se foloseşte de Bunny, un comis voiajor de produse cosmetice, pentru a face o satiră a actualei clase mijlocii britanice. Deşi nu mai pare apăsat de grija zile de mâine, aşa cum sunt personajele lui Orwell, personajul lui Cave este exponentul unei societăţi ce face mult mai greu faţă realităţii o societate fără repere şi fără idealuri.
Obsedat de sex până la patologic, egoist, infantil şi implicit incapabil să îşi asume vreo responsabilitate Bunny se dezintegrează fizic şi moral pe tot parcursul romanului. O transformare redată şi de titlurile capitolelor: Gigoloul, Comis-voiajorul şi Mortul.
Personajul Bunny Munro, întreaga poveste, au fost iniţial concepute ca un scenariu pentru un eventual film despre comis-voiajori. Nick Cave a avut câteva întâlniri cu unii dintre aceştia pentru a încerca să înţeleagă mai bine presiunile şi tentaţiile la care aceştia sunt supuşi, drogurile, alcoolul şi sexul la limita şi dincolo de limita promiscuităţii.
La prima vedere eşti tentat să spui că pentru Bunny femeia e doar un obiect sexual. Paradoxal, asta e foate departe de adevăr, Bunny divinizează femeia, (nu doar pe Kylie Minogue şi pe Avril Lavigne), ci pe fiecare femeie pe care o întâlneşte sau o doreşte. Sigur, modul în care o face e uneori respingător, dar asta şi pentru că e el un om bolnav.
Bunny Junior, fiul său, e la rândul lui un ciudat, veşnic cu ochii într-un dicţionar pe care îl memorează sistematic. Deşi un copil, BJ poate fi considerat vocea raţiunii în romanul lui Cave. Îşi adoră tatăl, e încântat că petrece timp cu el chiar dacă drumurile lor sunt cam ciudate şi chiar dacă nu înţelege exact ce se întâmplă.
Aşa cum spuneam în primul paragraf, acest al doilea roman al lui Nick Cave mi se pare mult mai facil, lejer, comercial, comun, decât Şi a văzut asina pe înger. E drept, fiecare roman are destinul lui, şi mai mult, e scris într-un anumit context, reflectând o anumită realitate a a autorului. Dacă ţinem cont de faptul că iniţal era doar un scenariu… e de înţeles dinamica şi pe undeva şi lipsa de profunzime.
Nu pot să nu amintesc şi de faptul că au existat voci care l-au acuzat pe Nick Cave că se foloseşte de numele pe care îl are ca muzician pentru a scoate pe piaţă un roman de o calitate relativă. Mai mult, fanteziile pe care Bunny le are cu Kylie Minogue şi Avril Lavigne nu par a fi altceva decât un truc comercial (chiar dacă Nick o ştie pe Kylie încă de prin anii ’80, înainte ca Avril să se fii născut).
Dincolo de preferinţe personale ori a faptului că un roman poate fi mai reuşit decât altul, mă număr printre cei care susţin dreptul artistului de a experimenta (cum am spus şi în cazul lui Grass şi a aparatului foto) şi nu pot spune că romanul ar fi de necitit.
În încheiere vă las cu siteul www.bunnymunro.co.uk, unde sunt disponibile o mulţime de ghiduşii cu şi despre Nick Cave şi Moartea lui Bunny Munro.
