Noah / Noe 3D e doar un alt fantasy. E drept, unul cu pretenţii

E imposibil să nu te raportezi într-un fel sau altul la Biblie atunci când vezi sau când vorbeşti despre Noah / Noe 3D filmul cu care Darren Aronofsky marchează probabil una din cele mai importante reuşite cinematografice ale începutului de an.

Cu toate acestea, dincolo de subiect şi de câteva personaje filmul, care îi are în rolurile principale Russel Crowe în rolul lui Noe, Jennifer Connelly, Emma Watson şi Anthony Hopkins, nu are la drept vorbind prea multă legătură cu povestea Biblică.

Sigur, vorbeşte despre Noe, vorbeşte despre un Creator (care totuşi nu e Dumnezeu, aşa cum e menţionat în pasajele respective), prezintă o viziune creaţionistă asupra Pământului, mai mult, ia în discuţie grave drame existenţiale ale omenirii întruchipate de Noe (între noi fie vorba, dramele acestea sunt mai mult artificiale şi imaginare aşa, de dragul filmului).

Cu toate astea, pentru mine filmul lui Aronofsky nu e decât un alt fantasy cu câteva secvenţe împrumutate din Transformers si un pic de aberaţii ecologiste corect politice.

Asta pentru că elementele centrale, conflictele principale sunt construite pe fabulaţii şi nu pe povestea reală a lui Noe. La drept vorbind eu nu văd foarte justificată o analiză a filmului ori o discuţie foarte serioasă strict din perspectiva Biblică.

Noah / Noe, are el o problemă de interpretare a mesajului Creatorului şi trăieşte cu ideea că el şi familia lui trebuie să fie ultimii oameni de pe Pământ, un Pământ care odată “curăţat” de păcatul şi nimicnicia omenească va fi locul în care doar celelalte vieţuitoare au dreptul să trăiască. De aici decurge marea dramă a filmului, decizia lui Noe de a ucide copilul lui Sem şi al lui Ila, o dramă care se sfărşeşte din păcate în cel mai telenovelistic mod.

În povestea Biblică, Sem, Ham şi Iafet sunt oameni în toată firea, urcă pe arcă cu soţiile lor, mai mult, Dumnezeu face un legământ cu Noe prin care îi lasă în grijă toate dobitoacele şi tot ce mai e pe pământ dar şi ca să se folosească de ele. În consecinţă toate conflictele şi dramele interioare din filmul lui Aronofsky nu sunt altceva decât licenţe poetico-artistice, fantezii.

Eliberat de miza lui Biblică, Noe e doar un alt film de aventuri, Din păcate un film cam slab pe care îl mai salvează un pic distribuţia şi efectele 3D. Dacă ar fi să punctez cele două secvenţe care mi s-au părut cele mai slabe, aş începe cu lupta Străjerilor – Transformers cu oamenii lui Tubal – Cain înainte de venirea apelor, asta pentru că folosite aiurea efectele speciale duc scena în derizoriu. A doua secvenţă e cea în care cuţitul din oteţ inoxidabil al lui Noe nu poate să cadă asupra celor două fetiţe iar sufletul lui mare, bun şi cald preia controlul asupra raţiunii impuse de Creator. De fapt ultima parte a filmului e în totalitate aşa o chestie lungită şi bifată doar pentru că trebuia cumva terminat.

Sigur, cei care sunt familiarizaţi cu filmele lui Aronofsky ar putea găsi o coerenţă şi o continuitate în căutările acestuia legate de problema păcatului (mă refer aici la The Fountain) mie însă, luând în discuţie strict Noah / Noe, filmul mi s-a părut unul mai dergrabă nereuşiut, o peliculă comercială care să ia ochii unui public cât mai puţin pretenţios. 

Despre mesajele din spatele sau care se pot citi printre “rînduri” ar fi multe de spus, cred însă că în epoca aceasta post-post modernă o astfel de analiză e sortită relativizării pentru că depinde mult prea mult de orizontul de aşteptare, de cultura şi credinţele fiecărui spectator.

Din perspectiva aceasta probabil că cea mai bună abordare, e pe de o parte să semnalezi inadvertenţele grosolane şi pe de altă parte să ai tot timpul în vedere faptul că în definitiv e un film artistic şi lucrurile nu trebuie luate la modul dramatic.