Noile staţii de metrou: Tokyo, Paris, Washington…

Tokyo, Paris, Londra, Washington, Bruxelles sunt câteva dintre numele pe care le vor avea noile staţii de metrou de pe magistrala 6 Metrorex, cea care va ajunge la aeroporturile Otopeni şi Henry Coandă. Conform unui prim calendar proiectul ar fi trebuit să fie finalizat în 2017, în decembrie trecut Metrorex a anunţat însă că cel mai probabil lucrările vor începe abia în 2015.

harta metrorex

Discuţii şi proiecte legate de magistrala 6 există de prin 2009 iar informaţii legate de numele staţiilor de metrou au apărut încă de acum vreo doi ani, însă eu doar acum câteva zile m-am întâlnit cu subiectul şi alegerile astea de nume mi s-au părut uşor deplasate şi dintr-un cu totul alt film.

E drept la un foarte sumar “sondaj” făcut în dreapta şi în stânga, nimeni nu a părut foarte deranjat de ideile astea, atâta vreme cât proiectul se realizează şi magistrala e dată în folosinţă cât mai repede.

Cu toate astea, în contextul în care oricum avem o problemă cu identitatea, cu nişte repere naţionale şi locale pe care nu ştim să le impunem şi să le promovăm, consider că aceste noi staţii de metrou ar fi fost o varianta la îndemână, simpatică şi cu un impact la public de a sublinia, de a scoate în faţă fie ceva reprezentativ pentru România, fie ceva reprezentativ pentru Bucureşti.

Asta ca să nu mai adaug şi un alt aspect, acela că ţinând cont de denumirile existente şi de logica folosită până acum în alegerea numelorTokyo, Paris, Londra, Washington şi Bruxelles se potrivesc fix ca nuca în perete.

E doar o nouă dovadă a pasiunii româneşti de a aduce omagii gratuite şi deplasate “celor puternici” , de a fi cool la modul kitschos, ca să nu zic manelistic.

Sigur, Japonia oferă un credit de peste 300 de milioane de euro, dintr-un total de 1 miliard şi ceva de euro, la cât sunt evaluate costurile, dar mă îndoiesc că au stipulat in contract că vor ca numele unei staţii să fie Tokyo…

Trecând peste aceste consideraţii de ordin mai degrabă cultura, metroul e cu siguranţă cel mai eficient şi civilizat mijloc de transport în comun din Bucureşti, de altfel şi cel mai “tânăr”.

Prima linie, M1 a fost inaugurată doar pe 19 decembrie 1979 între staţiile Semănătoarea (azi, Petrache Poenaru) şi Timpuri Noi, iar astăzi sunt funcţionale 4 magistrale cu un total de 51 de staţii de metrou.

Povestea metroului din Bucureşti a început în 1909, atunci când inginerul Dimitrie Leonida a şi avut primele discuţii în acest sens cu germanii de la Siemens & Halske, cu care se negocia în perioada respectivă construirea unor linii de tramvai. Discuţii şi planuri au tot fost şi în anii ’30 sau spre perioada de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial.

În 1952 noile autorităţi comuniste au infiinţat Institutul de Proiectare și Direcția Generală a Metroului din București. S-a mers însă pe modelul sovietic, cu metroul conceput şi ca adăpost în caz de război, ceea ce însemna construcţia la adâncimi foarte mari, şi implicit la nişte costuri uriaşe. Motiv pentru care cele două entităţi au fost dizolvate şi chestiunea amânată pe un termen nedefinit.

Discuţia a fost reluată în anii ’70 atunci când reţeaua de transport în comun de suprafaţă nu mai putea asigura nevoile unui oraş în plină dezvoltare, astfel că lucrările au ănceput în 1975 sub atenta supraveghere a Celui Mai Iubit Fiu al Poporului. (mai multe detalii găsiţi pe siteul Metrorex, într-un articol interesant din Historia sau chiar pe Wiki.)

La capitolul cifre ar mai fi de reţinut că există 77 de garnituri de tren care fac legătura între 51 de staţii de metrou, totalul reţelei fiind astăzi de 70 de kilometri. În medie, aproximativ 600 de mii de călători folosesc zilnic metroul, în timp ce numărul total al angajaţilor trece un pic peste 4000.

Revenind însă la discuţia despre numele noilor staţii de metrou, cele existente se încadrează în două mari categorii, numele care fac trimitere la strada sau zona în care se află staţia (Universitate, Romană, Lujerului, Crângaşi) şi, mult mai puţine cele care se referă la personalităţi legate de istorie (Aurel Vlaicu, Dimitrie Leonida, Anghel Saligny) aşa că această idee cu numele de capitale chiar nu are nici o logică.

Sigur, unora li se va părea exagerată toată această discuţie, însă astfel de detalii mici şi aparent neimportante definesc pe termen lung identitatea unui oraş ori chiar a unui popor, dacă ducem discuţia în alt plan.

Similar Posts