Norman Manea – Vorbind pietrei – ediţie de colecţie
Vorbind Pietrei, volumul lui Norman Manea publicat de editura Polirom în 2008 e într-adevăr o încântare pentru bibliofili.
Ilustraţiile de Tudor Jebeleanu, precum şi traducerile în zece limbi: engleza de Edward Hirsch si Norman Manea, ebraica de Yotam Reuveni, germană de Ernest Wichner, spaniolă de Victor Ivanovici, cehă de Jiri Nasinek, maghiară de Balazs Imre Jozsef, poloneză de Jerzy Kotlinski, suedeză de Dan Shafran, franceză de Letitia Ilea şi italiană de Marco Cugno îl transformă într-un adevărat obiect de colecţie.
Eseist, prozator, literat, unul din numele importante ale literaturii exilului românesc, Norman Manea propune de această dată un poem filosofic despre om, despre moarte, despre eternitate, despre curaj şi în acelaşi timp despre nevoia de a reveni la locurile şi certitudinile sacre.
Poemul a apărut iniţial în revista Apostrof nr 2/2004 apoi în volumul Plicuri şi portrete (2004, Polirom).
Vorbind pietrei se vrea a fi ilustrarea experienţei pe care a trăit-o Norman Manea în 2003 ca invitat la Târgul de Carte de la Ierusalim.
Despre facerea poeziei autorul spunea:
„Promisesem gazdelor sa scriu un text despre aceasta calatorie, sau despre Tirg, sau despre Israel. Am stat in fata dreptunghiului alb si amenintator al hirtiei, pina cind am inceput sa scriu un soi de «adresare» cvasi-poetica umbrei tatalui meu si umbrei lui Primo Levi, bizar reuniti, dintr-odata, intr-o neasteptata articulare retorica.”
Sincer să fiu, poemul nu mi-a plăcut, pare scris la comandă… de fapt nu doar pare, chiar e scris la comandă. Dincolo de idee, de faptul că la o analiză pe text găseşti o grămadă de lucruri interesante, textul în sine pare mai mult un exerciţiu cu imagini caleidoscopice o serie de suprapuneri de secvenţe disparate ce încearcă să creeze o punte între realitatea lui 2003 şi liniştea ultimă, sau primă.. din cimitrul Ghivat Shaul.
Am salvat un exemplar din Vorbind Pietrei de la unul din tonomatele de la metrou. Costă fix 5 lei.
Context în care mi-am reamintit că mai am nişte restanţe din literatura română de secol XX. Mă gândesc acum, pe lângă Norman Manea, mai ales la Vintilă Horia la care am dezvoltat acum mai bine de 10 ani o mică aversiune datorită unui anti-profesor de la Masterat. Între timp, cineva a reuşit să schimbe lucurile, rămâne doar să trec la citit.
Norman Manea – Vorbind Pietrei, la editura Polirom, pentru că o carte e un obiect de artă.
