O gură de aer – George Orwell (impresii de lectură)

O gură de aer e ultimul exerciţiu al lui George Orwell înainte de apariţia celor două romane despre care putem spune că îi definesc opera, Ferma Animalelor şi 1984.

Romanul apărut în iunie 1939, la puţin timp după începerea celui de-al Doilea Război Mondial (pe care George Bowling personajul narator îl anunţa pentru 1941) este o radiografie mai degrabă pesimistă a transformărilor prin care le trece societatea engleză, de la perioada idilică de început de secol XX la distrugerea unui stil de viaţă şi a unui mod de viaţă “englezesc autentic” în urma dezvoltării industriei şi a apariţiei primelor tendinţe consumeriste.

Apărut la doar un an după Omagiul Cataloniei şi la trei ani dupa Aspidistra să trăiască, roman cu care de altfel împarte tematica, aceea a individului înfrânt de sistem.

O gură de aer prezintă apecte chiar mai întunecate ale realităţii decât Aspidistra. “Ce frapează în primul rând la roman e actualitatea problematicii, dacă stăm şi ne gândim bine, societatea de astăzi chiar e direcţionată de producătorii cei mai mari prin publicitate, şi ăsta e un adevăr pe are cred că îl admitem cu toţii.”

George Bowling nu e nici măcar un “artist” revoltat e un simplu agent de vânzări, cu o nevastă şi doi copii. Un bărbat mai degrabă gras care îşi duce viaţa de la o săptămănă la alta, face parte dinr-un sistem care îi dă o anumită siguranţă, dar nu lasă loc unor eventuale schimbări. E în acelaşi timp nefericit, dar şi conştient că nu ar face faţă unor schimbări.

Orwell nu e tocmai politic corect, în termenii de azi, pentru că romanul face pe undeva apologia unui sistem foarte bine conturat de clase sociale, aşa cum fusese el moştenit din Anglia secolelor trecute. Un sistem în care micul comerciant va rămâne pe veci un mic comerciant, el şi copii lui, mai presus de ţărani şi agrcultori, dar mult departe de funcţionarii imperiului.

Pe undeva nu e vorba de bani, cât de închistarea într-un anume sistem care nu ia în calcul posibilitatea învăţări, rafinării prin cunoaştere (e o afirmaţie poate mult simplificatoare a societăţii pre-industriale, stiu, dar momentan o las aşa).

La un moment dat, pe la mijlocul volumului printre zeci de pagini despre pescuit n-am putut să nu mă gândesc că până şi Orwell poate fi plictisitor: La drept vorbind întreg romanul e o odisee a pescuitului, presărată cu consideraţii social politice.

Romanul a fost apreciat de critică şi public, ceea ce i s-a reproşat însă lui Orwell a fost faptul că modul în care se raportează George Bowling la realitate, consideraţiile teoretice legate de societate, de realităţile sociale, sunt mult peste statutul lui de “mic agent de vânzări”. din “acuzele” care i se adcuc autorului.

Astăzi, în 2015, putem spune că pesimismul lui Orwell din O gură de aer e contrazis de realitate. Englezul ăla simplu de la baza societăţii trăieşte astăzi mai bine ca niciodată, nici nu mai trebuie neapărat să îşi bată capul cu existenţa de zi cu zi, statul asistenţial se ocupă de el.

Celălalt englez, cel care vrea să facă ceva, are toate şansele şi tot sprijinul unui sistem bine pus la punct.

În privinţa sistemului care ne conduce Orwell a avut dreptate, dar asta ştim deja.

În încheiere, aş mai puncta faptul că pasajele acelea despre pescuit, despre Tamisa, revederea locurilor copilăriei, au farmecul lor, ceea ce face de altfel romanul O gură de aer să fie unul aparte.