Orașele invizibile – Italo Calvino (vALLuntar 2)

Italo Calvino și Orașele invizibile oferă o experiență de lectură inedită, o călătorie cvasi-inițiatică printr-un spațiu citadin imaginar, dar posibil. Considerat roman, volumul e mai degrabă un fascinant puzzle de poeme în proză.

Povestirea călătoriilor lui Marco Polo, cunoscută cu titlul de Cartea Minunilor sau Milionul, ar putea fi considerată ca punct de plecare, sau ca inspirație pentru povestea lui Calvino. Cert e că marele navigator venețian din evul mediu, alături de Kubilai Khan, stapânul celui mai întins imperiu din istorie joacă rolul de amfitrioni și îl ghidează pe cititor în trecerea prin cele 55 de orașe ”invizibile” și asigură trecerea de la un capitol al celălalt.

Dialogul dintre Marco Polo și Kubilai Khan constituie cadrul în care autorul își invită cititorii și oferă în același timp, dacă nu explicații, cel puțin câteva indicii, la începutul și sfârșitul fiecăruia din cele IX capitole, în legătură cu subiectele atinse în fiecare din cele cinci sau zece povestiri (în primul și ultimul capitol). Aceste povestiri sunt la rândul lor grupate în 11 teme, dintre care amintesc: Orașele și memoria, Orașele și dorința, Orașele și morții, Orașele și cerul, Orașele continue sau Orașele ascunse.

Fiecare povestire include un indiciu ce face trimitere la Veneția și în același timp fiecare povestire descrie, așa cum spuneam încă de la început, un oraș imaginar, un oraș ce pare real, dar care e o simplă metaforă. Valoarea metaforică a fiecărui oraș în parte e dată și de numele de femeie (și o parte din acestea imaginare) pe care le alege Calvino pentru orașele lui: Ersilia, Eutropia, Zaira, Doroteea, Teodora, Adelma, Sofronia sau Berenice. În spatele multora dintre aceste nume se pot regăsi sensuri o mulțime de înțelesuri, astfel încât fiecare scurt capitol (au în general aproximativ o pagină) poate fi prilej de îndelungi și interesante căutări ale ințeleselor.

Orașele sunt descrise, trăite, dacă nu cumva e prea mult spus, din perspectiva călătorului, o perspectivă exterioară care, oricum am lua-o e una superficială, una care nu poate ajunge la esență, la sufletul orașului.  Marco Polo spune chiar:

Călătorind îți dai seama că toate diferențele se pierd, fiecare oraș ajunge să semene cu toate orașele, locurile își schimbă între ele forma, ordinea, distanțele, o pulbere informă invadeaxă continentele.

Altfel spus experiența aceasta a călătoriei e una care erodează capacitatea de diferențiere a locurile prin care treci și tocmai de aceea clătorul are nevoie de repere distincte, de trăsături speciale ale fiecărui loc prin care.

In altă ordine de idei, ceea ce mi s-a părut totodată interesant și real, fiecare dintre noi are în minte un singur oraș, un oraș ideal (având ca model orașul de suflet sau un oraș mai mult sau mai puțin abstract) iar de fiecare dată când ajunge într-un oraș nou va avea tendința de a-l reconstrui, de a-l ordona conform modelului pe care îl cunoaște.

Orașele Invizibile de Italo Calvino a fost (re)publicat relativ recent de Editura ALLFA în Colecția Strada Ficțiunii Clasic. 

Articolul de față face parte din campania vALLuntar 2 inițiată de Grupul Editorial ALL cu sprijinul Romsilva, și are nevoie de 15 comentarii pentru ca organiatorii să planteze un copac.

Italo Calvino m-a pus și pe mine pe gânduri așa că am stat să rememorez experiențele pe care le-am avut cu orașele prin care am trecut sau am stat ceva vreme, de la Strasbourg, Bratislava, Salzburg, Lyon, Mulhouse, Angouleme… și câte au mai fost (nu așa multe pe câte mi-aș dori).

Aș fi curios pe unde ați ajuns voi și ce oraș v-a marcat cel mai mult?

Ce impresie v-au făcut Orașele invizibile ale lui Calvino, ați citi romanul?