Pământul suferă. Stinge lumina.


Mâine, sâmbătă 26 Martie 2011, între orele 20.30-21.30, oameni din toată lumea marchează Ora Pământului. Campania este la a patra ediţie totul a început în anul 2007, când autorităţile şi locuitorii oraşului Sydney au luat poziţie faţă de ameninţarea pe care o reprezintă pentru planeta noastră încălzirea globală. Pe 31 Martie 2007, la ora 20.00, clădiri emblematice din Sydney şi-au stins luminile. De asemenea, aproximativ 2100 de companii şi 2,2 milioane de persoane au luat parte la iniţiativă prin stingerea luminilor locaţiilor şi/sau prin deconectarea tuturor aparatelor aflate în stand-by.

Conform unor statististici, în 2010 la campania Earth Hour au participat 1 miliard şi 300 de milioane de persoane din toate ţările lumii.

Existenţa şi promovarea unor astfel de campanii este în mod cert lăudabilă, dar nu rezolvă la modul real decât cel mult câteva probleme de conştiinţă ale celor care nu ştiu prea multe despre cât de puţin consumă de fapt un bec. Asta ca să nu aduc în discuţie raportul dintre consumul casnic şi cel industrial.

Ideea a prins foarte bine şi în România, am găsit 3 siteuri româneşti care se ocupă de acest eveniment şi care prezintă toate activităţile organizate mâine seară în oraşele participante.

www.orapamantului.ro

www.earth-hour.ro
http://romania.panda.org

Similar Posts