Parenting necondiţionat – iubire vs putere

Alfie Kohn propune în Parenting Necondiţionat o altă paradigmă pentru relaţia părinte – copil cu accent pe ideea de dragostea necondiţionată oferă copiilor mult mai mult decât condiţionarea bazată pe teoria clasică a pedepsei şi recompensei. Discuţia e însă la fel de interesantă şi din perspectiva adulţilor care pot face o analiză retrospectivă a propriei copilării şi a efectelor pe care aceasta o are asupra lor ca adulţi.

Parenting Necondiţionat a fost publicată în 2007 iar toamna trecută a apărut ediţia în limba română, ocazie cu care Alfie Kohn a susţinut o conferinţă în România fiind şi invitatul lui Cătălin Ştefănescu la Garantat 100% într-o emisiune difuzată în decembrie.

Reprezentant a ceea ce se numeşte “educaţie progresistă”, Kohn e un vajnic luptător împotriva teoriilor clasice de educaţie, în special a parenting-ului condiţionat care din punctul lui de vedere înseamnă condiţionarea iubirii oferite copiilor, practic reducerea relaţiei părinte-copil la o tranzacţie economică ce urmează aceleaşi principii cu legile pieţei, sistemul de cerere şi ofertă.

Ceea ce propune el, parenting-ul necondiţionat, pleacă de la premisa iubirii necondiţionate pentru copil şi pune accent pe modul în care părintele îşi manifestă dragostea pentru acesta, în care ştie să îl facă să simtă ca e iubit pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce face.

Problema autorului cu sistemul clasic de educaţie, bazat pe recompensă şi pedeapsă, e aceea că se joacă cu sentimentele copilului şi că acest joc poate avea efecte negative pentru echilibrul psihic al celor mici şi efecte ce se vor vedea şi în dezvoltarea lor ca adulţi, în tipul de relaţii pe care le vor construi cu ceilalţi.

Teama perpetuă că orice greşeală are ca efect pierderea iubirii părinteşti poate avea, în linii mari, două efecte, în funcţie de personalitatea copilului. Pe de o parte, cel mic / tânărul poate deveni nesigur în relaţiile cu ceilalţi, poate ajunge să aibă o stimă de sine foarte scăzută, dependentă de fedback-ul primit şi nu în ultimul rând poate ajunge să nu mai ştie să se bucure de propriile realizări, să nu fie capabil să le evalueze obiectiv, aşteptând în permanenţă validarea din exterior. O a doua posibilitate e aceea ca tot ce învaţă copilul din povestea cu recompensa si pedeapsa să fie că cine are mai multă putere dictează şi îşi impune punctul de vedere.

În viziunea lui Alfie Kohn, parenting necondiţionat nu înseamă anarhie, înseamnă doar un alt tip de relatie cu copilul, o relaţie în care părintele e mai aproape de el şi îi explică pas cu pas ce şi cum aşteaptă de la el, unde greşeşte şi de ce o anumită acţiune e indezirabilă. Practic se renunţă la ideea de control în favoarea celei de colaborare. Pedeapsa, spune el, e doar o formă de demonstraţie de putere din care copilul nu va trage decât concluzia că trebuie să găsească soluţii ca să nu mai fie prins, iar pe de altă parte, a fi părinte nu înseamnă să demonstrezi că eşti mai tare şi că deţii controlul absolut.

Kohn este fireşte împotriva oricărei forme de violenţă, accentuând faptul că pe termen lung abuzurile emoţionale, jocurile de genul “mama nu te mai iubeşte dacă nu mănânci tot” pot avea efecte cel puţin la fel de grave ca şi violenţa fizică.

Dintr-o altă perspectivă, pedepsele ca “du-te în camera ta”, nu fac decât să îl izoleze pe copil, să se simtă singur, tocmai atunci când ar avea nevoie de susţinerea părinţilor.

Nu există o soluţie, o reţetă, general valabilă de a-ţi creşte copiii dar ideea lui Kohn e aceea de a inlocui controlul cu cooperarea şi teama cu respectul pentru copil.

Menţionez alte două aspecte ale educaţiei tradiţionale pe care Alfie Kohn le contestă, temele de casă şi competiţia (notarea) din şcoală. Chiar dacă există studii care subliniază faptul că omul se defineşte mai degrabă prin cooperare decât prin competiţie (ceea ce îi cam strică socotelile bătrânului Darwin) părerea mea e că lipsa oricărui tip de notare în şcoală nu face decât să debusoleze copilul ne oferindu-i posibilitatea unei minime auto-evaluări.

Teoria parenting-ului necondiţionat oferă în mod clar o perspectivă de luat în considerare, mai ales pentru o societate ca cea românească în care “bătaia e ruptă din rai”, cel puţin din perspectiva ideii de susţinere necondiţionată a copiilor, dacă la partea cu pedepsele şi recompensele aveţi obiecţii. De altfel argumentaţia lui Kohn păcătuieşte pe alocuri prin exagerare ca să nu zic radicalism. Pentru că, deşi în cazuri extreme lucrurile stau exact cum le prezintă el, realist vorbind, sistemul de recompense şi pedeapsă poate fi utilizat în mod echilibrat fără să traumatizeze în nici un fel copilul, iar în ceea ce priveşte studiile legate de competiţie şi temele de casă, rezultatele nu sunt chiar atât de clare pe cât ni le prezintă autorul. Sigur sistemul poate fi imbunătăţit, se pot găsi teme ori proiecte mai ludice şi creative pe care să le facă elevii acasă, dar ideea de a renunţa complet la ele nu poate fi luată în serios.

Emisiunea Garantat 100% la care a fost invitat Alfie Kohn e disponibilă online în galeria tvrplus.ro  iar alte detalii despre Parenting Necondiţionat puteţi obţine pe totuldespremame.ro. sau direct pe siteul www.unconditionalparenting.com.

Un ultim aspect pe care îl voi mai aminti ar fi acela că lucrarea lui Kohn e interesantă şi pentru cei care nu au copii, din perspectiva unei auto-analize a propriei copilării, o analiză ce le-ar putea lămuri anumite lucruri, pentru că, chiar şi cei mai ok, grijuluii şi bineintenţionaţi părinţi mai greşesc câteodată, iar unele dintre aceste greşeli pot fi într-un fel reparate prin simpla conştientizare a sursei unor anumite temeri sau deprinderi proaste.

Cele de mai sus au fost scrise plecând de la emisiunea Garantat 100% cu Alfie Kohn, în cazul în care voi citi şi cartea o să revin.

A citit cineva Parenting Necondiţionat? V-aţi gândit vreodată la subiectul ăsta, la modul în care v-a modelat educaţia, cu bune şi rele, oferită de părinţi?