Pink Floyd in Rosu – Michele Mari
Pink Floyd in rosu, romanul italianului Michele Mari, Rosso Floyd in varianta originala, a fost pentru mine o surpiza foarte placuta. Romanul e unul experimental, in care autorul se joaca cu textul, evident si cu cititorul, undeva la granita dintre realitate si fictiune, documentare serioasa oferind romanului o aura extrem de autenticitate / realitate greu de contestat.
Romanul parcurge practic intreaga istorie Pink Floyd, din anii de inceput pana in zilele noastre. Michele Mari pune accentul pe relatiile dintre membrii trupei, pe “ciudateniile” fiecaruia si mai ales pe modul in care Syd Barett a continuat sa isi puna amprenta, chiar si indirect, pe tot ce inseamna muzica trupei, chiar daca practic a fost indepartat, fiind inlocuit cu David Gilmour imediat dupa aparitia primului album, Piper at The Gates Of Dawn.
De fapt, Pink Floyd au ramas intotdeauna cinci, bazele puse alaturi de Syd Barrett fiind practic punctul de plecare pentru tot ce Roger Waters si David Gilmour au construit apoi alaturi de Richard Wright si Nick Mason (si separat ca sa fiu un pic rautacios).
Michele Mari profesor la Universitatea din Milano, expert in literatura secolului XVIII isi construieste povestea intr-un mod inedit, du ajutorul a 30 de confesiuni, 53 de marturii, 27 de lamentatii, 11 dintre ele “din lumea de dincolo, 6 interogatii, 3 exhortatii, 15 rapoarte, o revelatie si o contemplatie scrise ca marturii la persoana I de identitati care intruchipeaza membrii trupei, membrii ai familiilor, colaboratori, producatori sau artisti cu care Pink Floyd a lucrat sau pe care i-a influentat.
Pe mine unul m-a prins romanul lui Michele Mari, atat pentru multele detaliile unle interesante, altele inedite legate de trupa, dar si de toata perioada respectiva, de muzica, de fapt de modul in care se traia si se facea atunci muzica. Asta ca sa nu mai zic de alegerea “tehnica” una care da ritmul cel mai potrivit intregului discurs.
Nu vreau sa descurajez pe nimeni, dar pentru a intra in filmul romanului ajuta sa ai o idee despre ce s-a intamplat cu Pink Floyd, de la retragerea lui Syd Barett, victima a abuzului de LSD sau doar a ereditatii, pana la disputele finale dintre Gilmour si Waters.
Pink Floyd in rosu a aparut limba romana la Editura Polirom (traducere Cerasela Barbone) iar cele 237 de pagini se termina parca prea repede.
Nu am ales intamplator cele doua piese, se pare ca ambele fac intr-un fel sau altul referire la Syd Barett si la influenta lui, chiar si indirecta asupra muzicii trupei.
Cu ce raman dupa vreo trei-patru zile traite in universul Pink Floyd? Am ramas cu ideea de a ma apuca de chitara, daca tot am o pana de la baietii de la Kwoon. Ramane de vazut cand trec la pasul doi, mai exact, cand imi si iau o chitara.
Daca va intalniti cu romanul cu vaca al lui Michele Mari, de Pink Floyd in rosu vorbesc, nu fugiti de el.
Am mai scris si despre Interstellar Overdrive.
