Portocala mecanică: 5 constatări la 50 de ani de la lansare

Portocala mecanică, cel mai cunoscut roman semnat de Anthony Burgess a fost publicat în 1962. Un deceniu mai târziu, filmul lui Stanley Kubrick l-a făcut celebru. Ediţia aniversară pregătită de Andrew Biswell în 2012 pentru a marca 50 de ani de la lansare oferă o imagine completă a fenomenului A Clockwork Orange.

Varianta în limba română a ediţiei aniversare Portocala Mecanică, a apărut de curând la Editura Humanitas Fiction, în colecţia Raftul Denisei, într-o traducere de Carmen Ciora şi Domnica Drumea.

Nu ştiu nici eu cum se face, dar până anul acesta nu citisem nici romanul Portocala mecanică, nici nu văzusem filmul aşa că am citit cu maxim interes şi curiozitate romanul iar cât de curând o să caut şi filmul.

Cred că despre romanul lui Burgess se poate spune că îţi oferă doar două alternative: fie te opreşti după câteva pagini, fie începi să cauţi, după ce îl termini, cât mai multe materiale pentru a vedea şi dincolo de aparenţe ce a vrut Burgess să spună cu şi prin Portocala mecanică.

Mi-am propus să mă opresc la cinci aspecte legate de roman, Antony Burgess şi acest moment, cei 50 (care sunt de fapt 52 acum) de ani de la publicarea romanului.

 

 

Povestea

Romanul este o distopie în care autorul crează o lume dominată de violenţa găştilor de tineri, cărora statul opresiv le răspunde exact cu aceeaşi monedă. Tema pe care îşi propune Burgess să o aducă în discuţie este liberul arbitru, libertatea de a alege, în contextul unui viitor în care statul este văzut ca un factor de opresiune, care sub pretextul că oferă siguranţa îşi arogă dreptul de a condiţiona oamenii, de a le suprima posibilitatea de alegere.

Alex, adolescentul de 15 ani este un personaj abject, pasionat doar de violenţă, abuzuri şi… muzica clasică. E un tip care nu se dă în lături de la nici o atrocitate, se consideră dincolo de orice autoritate, e gata să sfideze orice autoritate. În ciuda aplecării lui patologice spre violenţă şi rău, Alex e un personaj mai degrabă simpatic, asta şi pentru că Burgess pune mult accent pe revolta lui în faţa autorităţilor.

În sine, povestea nu e foarte bine închegată, pe alocuri e previzibilă, iar unele “coincidenţe” şi întâlniri dintre personaje sunt cam… dezamăgitoare. Burgess însuşi spunea că Portocala Mecanică nu e cel mai reuşit roman al său.

Cu toate acestea povestea e pasionantă iar finalul, ultimul capitol (asupra căruia voi reveni) oferă adevărata cheie pentru a înţelege viziunea lui Burgess.

Limbajul

Considerată marea reuşită a romanului, nadsat, limba inventată de autor pentru Portocala Mecanică este un amestec de engleză, arou, jargon totul având o puternică influenţă rusă, bună parte dintre cuvinte au ca rădăcină termeni din limba rusă.

Alex traduce pas cu pas o bună parte din cuvinte, iar altele pot fi deduse şi din context, chiar şi de cei care nu au avut niciodată vreun contact cu limba rusă ori cu vreo altă limbă slavă.

În momentul apariţiei romanului, alegerea avea o altă conotaţie şi o altă greutate, practic oferea un soi de universalitate poveştii, în contextul în care atunci lumea era împărţită între limba engleză şi limba rusă.

Burgess spune de altfel: “Limbajul… nu este doar decorativ şi nici o indicaţie sinistră despre puterea subliminală pe care un super-stat-comunist ar exercita-o asupra tineretului. Menirea acestui limbaj a fost să transforme Portocala mecanică, printre altele, într-un soi de introducere în spălarea creierului.”

Violenţa

Considerat în anii ’60 un roman şocant prin prisma actelor de violenţă descrise, astăzi în contextul literaturii apărute între timp, Portocala mecanică nu mai poate fi considerat de o violenţă extremă, în ciuda unor pasaje relativ şocante.

Chiar şi aşa, Burgess nu oferă detalii în descirerea violenţelor sexuale şi nici nu insistă asupra acestor aspecte. Mai mult, folosirea limbii nadsat, atenuează mult din impactul pe care l-ar putea avea pasajele respective asupra cititorului.

Constatarea ar fi aceea că în ultimii 50 de ani am ajuns să fim imuni la violenţă, de fapt în 2-3 ore de ştiri televizate, ai parte de mult mai multe atrocităţi decât în toată Portocala mecanică.

Ceea ce e trist.

Carte vs film

Filmul lui Kubrick, apărut în 1972, controversat şi el, este mult mai cunoscut decât romanul lui Burgess, de fapt, celebritatea romanului se datorează în bună măsură filmului. Cu toate acestea, cele două nu prea au lucruri în comun.

Kubrick a deturnat întreg sensul romanului folosind ediţia americană, în care nu apare ultimul capitol. Regizorul a renunţat în mare parte şi la nadsat, a rescris anumite pasaje pentru a mai reduce nivelul violenţei, renunţă la orice referire legată de droguri şi pune accentul pe o sexualitate maladivă şi morbidă care nu are nimic de a face cu romanul.

Voi reveni însă asupra acestui punct după ce văd şi filmul.

Importanţa ediţiei aniversare Portocala mecanică – Andrew Biswell  

Noua ediţie a romanului Portocala mecanică apărută şi în România la Humanitas Fiction (şi pe care o puteţi cumpăra aici) oferă o imagine completă a romanului (mai în glumă, mai în serios, poate şi-ar fi găsit locul aici şi un DVD cu filmul lui Kubrick), a impactului său, precum şi contextul apariţiei, care explică o parte din alegerile lui Burgess.

Mai precis, ediţia jubiliară include romanul cuprinde romanul revizuit conform manuscrisului original din 1961 şi comparat cu o serie de alte ediţii precum şi Prologul şi Epilogul scrise de Anthony Burgess în anii ’80 pentru versiunea dramatică. Partea cea mai interesantă şi relevantă sunt eseurile, articolele şi fragmentele inedite din interviuri ale scriitorului care explică geneza, transpunerea cinematografică şi scenică a cărţii, dar şi recenziile semnate de o serie de autori cunoscuţi.

Importanţa acestei ediţii şi meritul lui Andrew Biswell este acela de a oferi cititorului posibilitatea să îşi facă o imagine de ansamblu asupra romanului. Cu atât mai mult cu cât trecerea timpului, schimbarea contextului general nu ajută întotdeauna roamanul (“rusa” e cu siguranţă un motiv poticnire pentru destui dintre cei care încep romanul).

«O portocală mecanică» este o veche expresie cockney care se aplică la orice presupune deviere, aici «deviere» neavând neapărat o conotaţie homosexuală. Nimic, de altfel, nu poate fi mai nefiresc decât o portocală mecanică. (Anthony Burgess).

Portocala mecanică este unul dintre acele romane care nu îşi pierd actualitate şi care oferă cititorului o imagine trans-temporală a umanităţii. Problema liberului arbitru (liber arbitru care ne defineşte ca oameni) în opoziţie cu “statul” care îşi propune şi îşi va propune în toate epocile să ne transforme în supuşi docili va fi oricând un subiect de discuţie.

În definitiv contează mai puţin că o face mai voalat sau în mod direct, folosind metode dure sau spălări pe creier şi condiţionări tot mai subtile.