Red Hot Chili Peppers la Bucuresti – cronică din fotoliu

Concertul Red Hot Chili Peppers de ieri de pe National Arena din Bucuresti a marcat mai multe premiere, a fost primul concert sustinut de trupa americană în România, a fost primul concert de pe Naţional Arena şi nu în ultimul rând, conform cifrelor vehiculate, s-ar putea să fii fost concertul (pe stadion) cu cea mai mare asistenţă în România, undeva între 45-47 de mii de spectatori*.

Oricum am lua-o concertul Red Hot Chili Peppers a fost un eveniment nu doar pentru fanii care îi aşteptau de vreo 25 de ani, cât şi pentru cei care au vrut să vadă la lucru una din trupele care chiar a spus şi făcut ceva în muzica ultimelor decenii.

Eu mă încadrez mai degrabă în categoria a doua, aşa că n-am fost în primele rânduri la bilete ca să prind loc Golden Circle sau măcar la Gazon, dar m-am bucurat să îi pot vedea şi dintr-un fotoliu de la Tribună (scaun, fotoliu..în fine) chiar dacă ştiam că poate o să mă simt ca un pensionar.

Să o luăm însă de la început, adică din decembrie 2011 atunci când Emagic anunţau concertul Red Hot Chili Peppers la National Arena, concert în cadrul turneului de promovare a albumului I’m With You lansat în vara trecută.

Deşi între timp a mai ajuns pe la Bucureşti şi Lady Gaga, a cărui concert fusese anunţat pe stadion, din motive obiective (sau de număr de bilete (ne)vândute, nu o să ştim niciodată) concertul ei a fost mutat în Piaţa Constituţiei, aşa că Red Hot Chili Peppers au avut onoarea de a inagura “muzical” stadionul.

Începând cu partea de promovare, informaţiile oferite înainte de concert şi terminând cu accesul la eveniment, concertul a fost o reuşită din punct de vedere al organizării. Fireşte, în funcţie de locul ocupat de fiecare experienţele vor diferi, am înţeles că în anumite zone accesul la punctele de vânzare era destul de dificil, mai mult, dacă părăseai zona pentru a-ţi cumpăra ceva riscai să nu mai poţi să te întorci la locul tău, dar astea le spun din citite.

Experienţa mea la Tribuna 1 a fost una cât se poate de civilizată, cu personal care te indruma la locul tau, fără cozi mari, cu forţe de pază prezente, dar discrete (nu am prea înţeles însă prezenţa în public a jandarmilor în uniformă) aşa că nu pot decât să bifez încă un plus la capitolul organizare.

Din păcate am ajuns pe stadion destul de târziu, aşa că nu i-am prins nici pe AAAK, trupa britanică invitată, nici pe Grimus, de care aş fi fost destul de curios să îi vad live, nu de alta dar au deschis multe concerte mari anul ăsta.

Red Hot Chili Peppers au intrat pe scenă aproximativ la ora anunţată şi au cântat aproape două ore, facând practic show-ul obişnuit pentru turneul I’m With You, cu piese de pe noul album dar şi cu piesele clasice pe care le aştepta probabil toată lumea.

Au început cu Monarchy of Roses, ca deobicei în această perioadă continuând cu Dani California, Can’t Stop, Scar Tissue… (vezi setlistul RHCP de la Bucuresti)l dar şi cu o serie de solo-uri care au condimentat excelent seara de muzică.

Under The Bridge, Californication, By The Way şi Give It Away (care a încehiat concertul) au fost, după cum e şi firesc piesele trăite cel mai intens de publicul român.

Marea problemă a acestui prim concert de pe National Arena a fost sunetul, spectatorii din unele zone (inelele superioare, tribune) au avut parte de un sunet destul de slab sau cu distorsiuni şi ecou. O parte din probleme au fost remediate în timpul concertului, iar pe viitor cred că se vor găsi soluţii tehnice pentru ca toată lumea să se bucure de concerte. În fond, vorbim de o sală închisă a cărei acustică poate fi cât de cât controlată.

În ciuda acestor neajunsuri atmosfera a fost una deosebită, nu doar pe gazon, ci şi în tribune şi la peluză, fanii trăind o bună parte din concert în picioare. Chiar şi cei care din cauza distanţei nu-i prea puteau vedea pe Anthony Kiedis, Flea, Chad Smith şi Josh Klinghoffer (care continuă să cânte de pe scaun, după ce şi-a rupt piciorul chiar la începutul turneului)  să nu uităm de Mauro Refosco şi Chris Warren oamenii care îi însoţesc în acest turneu), au fost ţinuţi în “concert” prin intermediul imaginilor proiectate pe ecrane şi a unui set de visuals spectaculos şi mai ales bine ales.

Evident, super atmosfera a fost în primele rânduri şi jos, dar nu e mai puţin adevărat că te poti bucura de ce întâmplă pe scenă şi în ultimul rând din peluză. De unde eram n-am prea reuşit să intru în atmosfera, tocmai de aia o parte din concert am ales să stau în picioare undeva mai aproape “locul acţiunii”.

În buna tradiţie românească în punctul ăsta ar trebui să vorbesc cât de tare s-au străduit RHCP să impresioneze publicul român, despre despre risipa de energie pe care au făcut-o de modul în care Antony, Chad si echipa au empatizat cu publicul român care a avut parte de cel mai tare show de rock alternativ, bla bla, bla.

Lasând însă la o parte entuziasmul pompieristic şi copilăresc, de dragul realităţii trebuie să spunem că deşi Red Hot Chili Peppers ne-au oferit un super show, care probabil pentru mulţi din cei prezenţi va rămâne concertul vieţii lor, nu s-au străduit foarte tare la partea de comunicare cu publicul. Exceptând salutul de pe la început şi alte câteva întrebări sau discursul foarte enervant de politic corect, despre diferente, muzică şi cum ne uneşte ea pe toţi ţinut pe final de Flea sau beţele aruncate în public la final.

Nu aş spune neapărat că au fost plictisiţi ci pur şi simplu că şi-au făcut treaba, că şi-au respectat contractul şi publicul, fără să uite însă că sunt pe drum de niste zile, că în seara asta cântă la Sofia şi mai au încă vreo 5 concerte în următoarele 10 zile, ca să nu mai vorbesc de ce îi mai aşteaptă până la sfârşitul lui noiembrie sau de ceilalti aproximativ 30 de ani de turnee.

Aşa că omeneşte vorbind nu prea au cum să fie super entuziaşti chiar în fiecare seară, ne place sau nu… asta e preţul sau riscul acestor “turnee mondiale” cu zeci de etape care se întind pe luni sau ani de zile.

Aşa cum spuneam la început, la concertul Red Hot Chili Peppers de la National Arena au fost mai mult de 45 de mii de oameni, o cifră care mie mi s-a părut iniţial mare, ţinând cont de locurile goale de prin tribună, dar dacă ne gândim şi la miile de spectatori de pe gazon, cred că ajungem la numărul ăsta. N-au fost toţi fani dedicaţi, din contră, parte din cei care erau acolo probabil că ascultau prima dată RHCP, chiar am văzut nişte fătuci care pareau foarte rătăcite pe acolo, dar ţineau neapărat să se dea rockeriţe şi să aibă o poză cu monitoarele în spate.

Dar să nu fim răi şi să nu judecăm oamenii după aparenţe, cine ştie, poate că în sufletul lor erau chiar mega fane RHCP si aveau Can’t Stop ca ton de apel. Oricum, ne place sau nu, la un concert de asemenea proporţii nu vor ajunge doar fanii adevăraţi.

După un concert de genul ăsta e greu de tras concluzii Iniţial mă gândisem la o comparaţie cu Depeche Mode 2006, ţinut în acelaşi loc şi care a fost probabil cel mai important eveniment ţinut pănă acum în la noi. Am realizat însă că în definitiv orice comparaţie de genul ăsta nu are nicio relevanţă dincolo de statistică, pe de o parte, iar pe de altă parte implică o doză foarte mare de subiectivism.

Aşa că nu-mi rămâne decât să mă bucur că am fost acolo şi să sper că o sa prind şi un Green Day, cine ştie, poate anul viitor.

p.s. Îmi cer scuze pentru calitatea pozelor dar am preferat să le folosesc pe ale mele.

* RHCP nu a fost concertul din România cu cea mai mare asistență, fără să intru în detalii un top în sensul ăsta ar arăta cam așa:

Michael Jackson – 70 de mii de spectatori
Madonna – peste 60 de mii de spectatori
The Rolling Stones si AC/DC tot in jur de 60 de mii de spectatori
si abia pe aici
Red Hot Chili Peppers si Depeche Mode cu aproximativ 45-40 de mii de spectatori.

Urmează: Lady Gaga, Bon Jovi, Scorpions, Metallica, Iron Maiden, Kylie Minogue, Roxette…..