RoTLD “naţionalizează” domeniile .ro
Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale va da curs cererii RoTLD, compania care administrează toate domeniile .ro, şi există deja un proiect de Hotărâre de Guvern prin care cei de la RoTLD vor schimba procedura de înregistrare / atribuire a noilor domenii .ro, aceasta urmând să se facă pe o perioadă de maximum doi ani, pentru ca mai apoi să fie percepută o taxă de “reînnoire”.
În acest moment la înregistrarea unui domeniu .ro primeşti drept de utilizare pe o perioadă nelimitată.
Noul proiect de lege gândit de Registrul Naţional RoTLD din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică e conform cu practicile internaţionale şi va aduce teoretic cel puţin, un pic de ordine pe piaţă prin radierea zecilor de mii de domenii inactive în acest moment şi care, în plus, se presupune că ar putea eventual prezenta interes pentru alţi potenţiali intersaţi.
Din documentul pe care l-am văzut via Zoso.ro singura prevedere anunţată (momentan) e aceea că va fi interzisă înregistrarea de domenii strict în scopul revânzării, însă nu se spune nimic despre obligativitatea de a construi ceva pe domeniul respectiv. Practic, din punctul lor de vedere, câtă vreme eşti în regulă cu dările te priveşte dacă utilizezi sau nu domeniul respectiv. Nu pot să nu mă întreb însă, cum şi cine stabileşte că nu am cumpărat ca să îl revând.
Despre modificarea asta s-a tot vorbit iar punerea ei în practică era doar o chestiune de timp. Marea măgărie o constituie prevederile pentru numele de domenii deja existente, proprietarii lor urmând să fie obligaţi să achite o nouă taxă de inregistrare la ROTLD. Noua taxă va putea fi achitată în avans pe maxim 2 ani fie că e vorba de prima înregistrare, fie că vorbim de o înnoire. Şi pentru ca totul să fie făcut 100% balcanic, există şi o precizare (în mod cert pentru cineva anume) pentru numele de domenii înregistrate în ultimele 24 de luni, reînnoirea se va face în momentul în care dreptul de folosinţă a numelui de domeniu este egal cu 24 luni, în timp ce deţinătorii unor domenii mai vechi sunt aşteptaţi la casierie în termen de 3 luni de la aprobarea legii.
Această nou prevedere schimbă total datele contractului prin care fiecare din noi a înregistrat propriul domeniu şi ne obligă la plata unor sume care nu existau în înţelegerea iniţială. E ca şi cum ai vinde cuiva un apartament şi la un moment dat te-ai duce să îi ceri o sumă anuală pentru că poţi. Din păcate, contractul de înregistrare stipulează la punctul 5 că RoTLD poate revizui şi modifica după cum şi ce consideră de cuviinţă. Aşa că din punct de vedere legal asta acoperă o astfel de decizie de modificare a procedurilor şi nu lasă loc de discuţii şi comentarii.
Chiar dacă justificarea oficială, anume costurile de mentenanţă şi cele necesare pentru protejarea datelor nu prea stă în picioare, modificarea egislaţiei nu face în fapt decât să se apropie de normele şi practicile internaţionale.
Din păcate soluţia aleasă pentru numele de domenii deja existente seamănă foarte tare, fie şi doar simbolic, cu “naţionalizarea” comunistă din anii ’50 şi merge pe clasicul model românesc al dublei “impozitări” şi a schimbării regulilor jocului la bunul plac al unor băieţi deştepţi.
Termenul de trei luni după care sunt aşteptaţi oamenii la casierie nu denotă decât foamea de bani a Statului şi nici o altă strategie sau grijă pentru contribuabil.
După părerea mea, dincolo de orice discuţie sau indiferent de cât de mică va fi taxa anuală, NU e normal ca regulile jocului să se schimbe.
Nu ne mai rămâne insă decât să vedem ce formă va lua în final această lege, cu ce prevederi va veni în mod concret, când va fi publicată în Monitorul Oficial şi mai ales la cât se va ridica taxa respectivă.
UPDATE: se vorbeste de o cifra de 700.000 de mii de domenii existente si de o eventuala taxă anuală de 10 euro.