Scrisorar de Mihail Şişkin

  Scrisorar
  de Mihail Şişkin 
  Original Πucьмoвнuк
  Traducător Antoaneta Olteanu,
  Colecţia „Byblos“,
  Editura Curtea Veche, 2012
  352 pagini
  ISBN: 978-606-588-336-9

Scrisorar, cel mai recent roman al lui Mihail Şişkin e în acelaşi timp primul lui roman tradus în română. S-a bucurat de un mare succes la noi, aşa că anul trecut a apărut la aceeaşi editură încă un volum semnat de autorul rus, Părul Venerie, iar în vară, vizita autorului la Bucureşti a fost un moment bine acoperit mediatic.

Nu ştiu dacă să merg până acolo încât să fac referire la vorba aia cu “Pomul lăudat…” dar trebuie să recunosc că pe mine nu m-a dat pe spate Scrisorar şi că pe undeva am fost chiar puţin dezamăgit.

Cu toate acestea e unul din romanele de care îmi voi aminti şi peste ani de zile. Şi nu doar datorită titlului. Povestea de dragoste şi schimbul de scrisori ce par că transcend spaţiul şi timpul, dar şi realitatea sau moartea, oferă o imagine a dragostei de un romantism ce aparţine altor vremuri.

De altfel, una din caracteristicile prozei lui Şişkin e aceea că urmăreşte mai degrabă să îşi însuşească şi să dezvolte tradiţia literară decât să inoveze la “modul radical”, ceea ce înseamnă a priori o asumare a unei filiaţiuni ce poate deveni de la un punct chiar apăsătoare.

Despre Scrisorar, autorul spunea că are şi ceva din propria istorie personală, din perioada în care el şi soţia lui erau departe şi îşi scriau email-uri. Tot el spune, forţând nota, după părerea mea, că, dacă ar fi fost despărţiţi Adam şi Eva n-ar fi avut de ales, ar fi invăţat să scrie ar fi început să schimbe scrisori şi dragostea lor ar fi găsit astfel o susţinuere.

Adevărul e că romantismul şi dragostea, ca trăire, au pierdut mult prin apariţia telefonului mobil a email-ului şi prin accelerarea vitezei cu care trăim sau doar trecem prin viaţă. În contextul acesta e de înţeles de ce o poveste ca Scrisorar s-a bucurat de aşa o primire.

Povestea de dragoste a celor doi protagonişti, Saşa şi Volodia începută într-o vacanţă de vară, e întreruptă brusc de plecarea lui Volodia pe front, în China anului 1900, pentru a participa la inăbusirea Revoltei Boxerilor.

Schimbul de scrisori e de o simplitate şi o inocenţă dezarmantă, în ciuda ororilor prin care trece Volodia ori a situaţiilor de viaţă complicate şi uneori dure, în care se regăseşte Saşa. Schimbul de scrisori continuă toată viaţa celor doi, printr-un “artificiu” la care va recurge autorul. Chiar dacă fizic nu vor mai fi împreună, scrisorile vor fi cele care fac ca Volodia să fie mereu alături de Saşa.

La drept vorbind, prin modul in care alege să facă abstracţie de regulile stricte ale spaţiului şi timpului, Şişkin e poate mai puţin tradiţionalist pe cât şi-ar dori.

Mihail Şişkin e un autor de origine rusă, care trăieşte însă de aproape 20 de ani în Elveţia. A debutat în 1993 cu nuvela Calligraphy lesson, urmat apoi de romanele One Night Befalls Us All / Всех ожидает одна ночь (1993), Blind Musician / Слепой музыкант, (1994), The Taking of Izmail / Взятие Измаила (1999), si Părul Venerei (2005) ewspectiv Scrisorar (2010).

Şişkin scrie câte un roman la 5 ani, aşa că următorul o să apară probabil în 2015. Până atunci avem timp să citim Părul Venerei, care e de altfel romanul care i-a adus cele mai multe premii, şi cine ştie, poate că va mai fi tradus unul din romanele autorului rus.

Scrisorar e un roman aparte, e unul din acele romane care, în ciuda evidenţelor, par să nu se termine atunci când închizi volumul:

“fericită e corabia care a încheiat cu bine călătoria peste abisurile mării, precum pisarul cartea sa”