Se schimba ora! De când? De ce?

În această noapte, ora 3 devine ora 4, România trecând astfel la „ora de vară”. Asta după ce în ultima duminică din octombrie am trecut la ora de iarnă, atunci când am dat ceasul cu o oră în urmă.

Îmi amintesc că în copilărie aceasta trecere la ora de iarnă marca practic încheierea verii şi a jucatului pe stradă. Asta mai ales că pe atunci (de fapt până în 1997) schimbarea de oră se făcea în ultima săptămână din septembrie, aşa că se suprapunea cumva peste finalul anului petrecut pe stradă. Imi mai aduc aminte că asta era şi momentul din an când veneau oamenii de la Electrica să schimbe becurile de la stâlpii de lumină. Becuri care oricum se stricau repede şi în general erau schimbate abia anul următor.

Motivele din spatele schimbărilor de oră sunt simple: economia de energie, dacă vezi problema din perspectivă comunistă, timp câştigat pentru industrie sau orice altă activitate, dacă priveşti problema din punct de vedere capitalist.

Nu voi intra în detalii istorice (am citit de exemplu că au existat culturi care calculau orele în funcţie de perioada de lumină a zilei), ci voi trece la povestea modernă a orei de vară, „daylight saving time” (DST) sau „summer time” ca să folosesc termenii internaţionali…consacraţi.

Primul lucru care trebuie amintit este anecdota legată de Benjamin Franklin, cel care în 1784, pe vremea când era ataşat la Paris le sugera francezilor, printre altele, că ar face economie de lumânări dacă s-ar trezi cu o oră mai devreme. Normal din partea celui care a lansat si proverbul „Early to bed, and early to rise, makes a man healthy, wealthy and wise”.

Lucrurile au rămas la nivel de anecdotă până când, la sfârşitul secolului XIX, neo-zeelandezul George Vernon Hudson a făcut propunerea acesta la modul public şi oficial. Chestiunea a stârnit interes chiar şi în Marea Britanie în următorul deceniu, dar discuţiile nu au avut nici un rezultat.

Germania şi aliaţii săi din Primul Război Mondial au fost de fapt cei care au folosit pentru prima dată acest sistem, adoptat din 1918 si de celelalte ţări europene dar şi de Rusia şi Statele Unite.

Astăzi sistemul DST este folosit de majoritatea ţărilor lumii, cu câteva diferenţe în ceea ce priveşte datele la care se fac schimbările.

(sursa foto)

Similar Posts