Sexo-Marxism și Moaște în Dilema Veche + Dictatură

July 1, 2019   /   byCitadinul  / Categories :  Retorice

Dilema Veche rămâne unul din spațiile unde coexistă voci și orientări diverse, antagonice, complementare, de bun simț, exaltate sau la limita ridicolului.

Dosarul Sexo-Marxism și Moaște e o încercare aproape imposibilă de a surprinde în câteva articole și câteva zeci de paragrafe cele două realități culturale, de a prezenta cele două fenomene excentrice dar prezente în societatea românească . Nu îmi propun să fac aici un rezumat al dosarului, am ales câteva fragmente din articolele pe le-am considerat mai interesante.

Matei Pleșu, în materialul Ortopraxia vs ”ortoteoria” spune pe bună dreptate:

Reproșul fundamental pe care și-l fac una alteia cele două „bisericuțe“, ceea ce animă și irită ambele tabere, e ipocrizia celeilalte. Pupătorului de moaște i se reproșează că, deși se declară creștin, e cel puțin la fel de păcătos ca oricare alt om, iar (sexo-)marxistului, că propovăduiește egalitarismul și proslăvește proletariatul de pe poziția călduță a propriului confort burghez, cu exemplul clasic al susținătorului parizian al revoluției culturale chineze, al revoluționarului ’68-ist devenit el însuși establishment etc. E o bătaie – cu perne, deocamdată – între farisei și gauche caviar (numiți și Salon-Bolschewisten sau champagne socialists).

Adrian Papahagi oferă un răspuns argumentat și cu exemple la întrebarea Ce este sexo-marxismul? și face o trecere între Marx, Reich, elevul lui Freud, Marcuse și anticapitaliștii de secol XXI. O perspectivă argumentată, documentată, cu puncte discutabile dar o abordare ce poate fi aprofundată pe o filieră bibliografică interesantă.

”În schema clasică oropsit-exploatator, sexo-marxismul introduce dimensiunea sexuală în completarea (iar nu în locul) celei economice. Oropsiții sînt prin definiție femeile și „minoritățile sexuale“, considerate din start discriminate de ordinea sau de moralitatea burgheză.”

”În cartea sa cea mai faimoasă, Revoluția Sexuală (publicată inițial cu titlul Die Sexualität im Kulturkampf / Sexualitatea în războiul cultural, 1936), Reich laudă pe îndelete „dezintegrarea familiei“ în URSS, văzută ca „revoluție socială“ (Reich 1972: 157). Pentru Reich, ca pentru Marx, familia era „locul structural și ideologic al perpetuării fiecărei ordini sociale bazate pe principii autoritare“.

”Pentru Marcuse, „eliberarea instinctelor devine o forță de eliberare socială“ (1972: 130-31), căci „pe termen lung, dimensiunea politică nu mai poate fi separată de cea estetică, rațiunea de sentiment, gestul baricadei de cel al iubirii“ (1972: 130). Sexul e instrument de luptă politică, îndreptată invariabil împotriva Occidentului și complezentă cu puterile comuniste: cunoașteți sloganul născut în timpul războiului din Vietnam „Make love, not war“ (sloganiada amoroasă a generat la noi varianta „Dragostea nu se votează“). Sexo-marxismul e deci marxism cu alte mijloace, dar scopul lui e același: răsturnarea revoluționară a orînduirii capitaliste, burgheze și imperialiste euro-americane, ca să vorbesc în jargonul consacrat.”

Theodor Paleologu în ”De officiis” scoate discuția de sub umbrela ideologică marxistă și se întoarce la Iluminiști și drepturile omului. (La fel de drept e că Iluminiștii sunt un fel de stră-stră-bunici ai lui Marx)

”Ce e omul în noua accepțiune? Un animal cu drepturi. Substanța umană e înlocuită prin faptul de a avea drepturi. Ce drepturi? Drepturi nelimitate: fiecare generație adaugă cîte un nou val de drepturi. Fericirea însăși e definită printr-o sumă cît mai mare de drepturi. De fapt, proliferarea drepturilor e semnul cel mai clar al lipsei de fericire, al goliciunii care ne facem să alergăm după o iluzie.

”Cînd Cicero a scris pentru fiul său un manual de etică, adică un ma-nual despre cum să fie fericit, l-a intitulat De-officiis, Despre îndatoriri sau Despre obligații. Ceea ce omul contemporan nu înțelege e că doar îndeplinirea îndatoririlor noastre ne poate face cu adevărat fericiți. Obligațiile, nu drepturile. Știu, sună groaznic pentru cei care văd în obligații și îndatoriri doar lanțuri ale servituții.”

”Totul în jur ne îmbie să nu cultivăm decît narcisismul nostru, amorul propriu, filozofia simplistă și infantilă a lui „fac ce vreau“, „nu dau socoteală nimănui“, „e dreptul meu“. Tirania oarbă a capriciului și instinctului, refuzul rațiunii și moralei sînt aproape mereu realitatea crudă din spatele unor vorbe frumoase despre drepturi și fericire personală.

Ultimul text la care mă opresc e cel al Ruxandrei Ivan – Sex/Pol (în care se arată că sexo-marxismul este de dreapta). Și într-adevăr arată că sexualizarea societății e o caracteristică mai degrabă a societăților de de dreapta decât de stânga. De altfel, după elanul libertin al lui Marx din primele decenii ale secolului XX și experimentele din perioada respectivă regimurile socialiste/comuniste au interzis homosexualitate și în general au făcut din sex un subiect tabu.

”Fascinația pentru energia sexuală a luat proporții în anii ’50 în America, unde discuția a căpătat o asemenea amploare încît i s-a dat și un nume: „Dezbaterea asupra marelui orgasm“, purtată în revista Dissent și lansată de publicarea eseului lui Norman Mailer, „Negrul Alb: Reflecții superficiale despre Hipster“ (1957). Una dintre ideile din acest eseu este că figura rebelului nu mai poate fi încarnată de clasa muncitoare, ci de acest marginal al societății care este hipsterul – sau „negrul alb“, care ar fi capabil să-și atingă potențialul vital prin calitatea orgasmului, mai precis prin așa-zisul „orgasm apocaliptic“

„Privind de la distanța secolului al XXI-lea și reflectînd la evoluția istorică atît a marxismului, cît și a psihanalizei, nu putem să nu constatăm că aceasta din urmă a făcut posibilă deturnarea ideilor despre justiția socială către o poziționare narcisistică ce face să pară că schimbarea socială poate fi demarată prin schimbarea sinelui.„

”Seamănă cu ceva? Da: seamănă cu mindfulness-ul. Astăzi, nu mai este vorba nici măcar de energii libidinale prezumate a putea duce, în cele din urmă, prin acumulare cantitativă urmată de salt calitativ, la o revoluție; căci nici nu mai poate fi vorba de vreo inhibiție socială a libido-ului: acesta a devenit marfă de consum. Pînă și energiile sexuale au fost domesticite și luate în stăpînire de producția fantasmatică a societății de consum. Astăzi este vorba doar despre sine, afirmarea acestuia și ideea absurdă că poți fi ce vrei să fii purtînd adidașii potriviți, și că prin asta faci o declarație politică despre valorile tale (eventual de stînga).”

„Sexo-marxismul“, prin faptul că esențializează individul pînă la dispariția și irelevanța a orice îi este exterior – inclusiv societatea –, este de fapt profund de dreapta.”.

Dosarul în sine nu cred că își propune, și în mod cert nu reușește să ofere o concluzie celor două teme.
Paradoxal, dacă reținem cuvintele cheie ale acestui subiect: stânga, dreapta, etichete, revoluție, hedonism, societate de consum, libertate, sexualitate responsabilitate, imaturitate, narcisism, infantilizare, există un alt articol în același numpăr al revistei care merită neapărat citit:

Despre următoarea dictatură de Sever Voinescu.

 

(surse foto)

0 comments

Leave a reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Toti pentru POLI #incepe

Fundaţia Calea Victoriei

Abonare

Titlul articolului direct în mail

#nuinseamnanu

ASU POLI Centrul de Copii si Juniori