Street Delivery 2011 la Timişoara şi Bucureşti
March 18, 2011 / byCitadinul / Categories : Evenimente
Zilele trecute am aflat perioada în care va avea loc anul acesta Street Delivery, mai exact în week-end-ul 10-12 iunie 2011 şi va avea loc tot în Bucureşti în zona Cărtureşti Verona şi în Timişoara pe strada Mercy, acolo unde se află librăria Cărtureşti
Evenimentul a fost organizat pentru prima dată în 2006 de Librăria Cărtureşti şi Ordinul Arhitecţilor din România cu titlul “Art Delivery – Strada Arthur Verona este strada ta!” plecând de la ideea de a converti peisajul urban în peisaj cultural.
Din 2007 apare titulatura de Street Delivery iar evenimentul are loc în paralel la Bucureşti şi Timişoara, unde Cărtureşti organizează un spaţiu similar pe strada Mercy, tot pe aceeşi idee, de a închide locaţia pentru circulaţia auto şi de a-l dedica pietonilor.
În 2010, Street Delivery a însemnat expoziţii, evenimente de arhitectură, teatru, ateliere, concerte, performance-uri, proiecţii şi schimburi de cărti.
Aşa cum o definesc şi organizatorii: Misiunea Street Delivery este aceea de a reinventa şi de a întări rolul structural pe care spaţiul public îl joacă în viaţa locuitorilor cetăţii, prin convertirea peisajului urban in spaţiu viu.
La acestea aş mai adăuga conştientzarea rolului şi a locului pe care îl joacă spaţiul public, în viaţa noastră, precum şi importanţa pe care o are acesta pentru cultură, pentru istorie, dar, nu neapărat în cele din urmă, în trasarea unei direcţii de dezvoltare culturală.
Pentru că mai sunt trei luni pănă la eveniment, între timp putem rememora ediţia de anul trecut pe streetdelivery.ro
Voi reveni cu alte detalii despre Street Delivery 2011, pe măsură ce vor fi anunţate, o modalitate bună de a fi la curent cu tot ce se va întâmpla e aceea de a urmări pagina de facebook Street Delivery.
child / 18 Mar
street delivery e un concept fainutz, potzi cumpara de acolo accesorii si alte dragalashenii 🙂
citadinul / 18 Mar
Dacă spun că mă dezamăgeşti şi că dai dovadă de superficialitate, te superi pe mine?
child / 19 Mar
evident ca ma supar, ce voiai sa zic, ca street delivery e un concept cu implicatii filosofice adanci? :))
citadinul / 19 Mar
Ideea lor de a revaloriza, de a recreea legătura dintre cetăţeni şi spaţiul în care îşi duc existenţa cotidiană e una extraordinară. Majoritatea românilor nu se identifică cu spaţiul în care trăiesc şi tocmai de aceea nu le pasă cum arată. Discuţia e mai lungă, probabil va fi una din temele recurente ale Citadinului. Voi reveni.
child / 19 Mar
stai linistit ca nu se intampla lucrurile la sd exact asa cum crezi tu 🙂
citadinul / 21 Mar
Nu sunt naiv şi am urmărit cel puţin SD din TM. Cu toate neajunsurile e în mod cert o iniţiativă de apreciat.
Paul Budan / 04 Apr
Va scriu din partea Fundatiei Paramongols, fundatie deschisa pentru proiectul “Prima echipa romaneasca participanta la Mongol Charity Rally”.
Proiectul presupune donarea masinii cu care te inscrii, autoritatilor din Mongolia.
Noi vom merge cu o ambulanta si de aceea ne numim “Paramongols, the undercover paramedics for Mongolia”
Ne dorim sa luam parte la editia din acest an a Street Delivery unde sa ne implicam activ, cu un stand (o iurta mongola), cu activitati interactive, cu ambulanta personalizata, si cu mici evenimente.
Va invitam sa vizitati atat site-ul nostru http://www.paramongols.ro cat si pagina de facebook http://www.facebook.com/paramongols.
Suntem indragiti de multi oameni, avem un public tinta foarte apropiat de publicul participant la evenimentul dumneavoastra si consideram o oportuna o colaborare, cu avantaje de ambele parti.
Avem multi oameni si institutii care ne sprijina. Fiind un proiect caritabil, cerem ajutorul tuturor oamenilor care sunt deschisi catre astfel de actiuni si asteptam cu interes raspunsul dumneavoastra.
Un gand bun,
Paul Budan – Jurnalistul echipei
Let's Do It, Romania 2013! - Citadinul.ro / 30 Mar
[…] când o să încerc să o urmăresc poate un pic mai îndeaproape, asta pentru că alături de Street Delivery, e printre puținele inițiative care arată că se mișcă ceva (în sens pozitiv și prin […]