Târg de Crăciun la Fundația Calea Victoriei – Cadouri pentru minte, suflet și simțuri (18 & 19 decembrie 2015)

December 9, 2015   /   byCitadinul  / Categories :  Eclectice

Târg de Crăciun, deja o tradiţie pentru Fundația Calea Victoriei, la mijloc de decembrie, pe 18 și 19 decembrie, vineri şi sâmbătă, ne aşteaptă o mulţime de suprize pentru minte, suflet şi simţuri.

Suntem aşadar invitaţi la etajul frumoasei case din Popa Soare 40, să ne delectăm alegând cadouri, pentru noi și cei apropiați, fie că e vorba de cursurile Fundaţiei Calea Victoriei, de arte & dezvoltare personală sau de creațiile unor designeri și artiști, selectate cu mare grijă.

Vor fi aduse în salonul fundației produse variate și originale, create cu bucurie și gust de artizani entuziaști: cosmetice naturale și săpunuri cu parfumuri florale, dulcețuri savuroase și dulciuri ispititoare, măști cochete și porțelan pictat manual, lumânări cuibărite în cești vintage, bijuterii din pietre semiprețioase și mătase, rochii feminine, globuri din fetru, păpuși adorabile din material textil și genți neconvenționale.

Participanții la târg pot cumpăra vouchere la cursurile fundației din IANUARIE, cu o reducere de 15%* din prețul întreg afișat pe site.

La Cursurile din IANUARIE 2016 putem explora domenii noi și vom avea ocazia de a cunoaște oameni interesanți. De asemenea, oricare dintre cursuri poate fi un cadou ingenios de Crăciun pentru familie, prieteni sau colaboratori.

Cadourile pregătite pentru voi la Fundația Calea Victoriei sunt:

  • Ilustrații animate de personaje nonconformiste, semnate de Arina Gheorghiță

  • Săpunuri naturale cu parfumuri delicioase și produse bio de la Formula Naturală

  • Bijuterii irezistibile din argint și pietre semiprețioase marca Gemstore

  • Dulcețuri savuroase de zmeură, mure, afine, caise, gutui și portocale de la Fabrica de Dulcețuri

  • Lumănări cuibărite în cescuțe retro de la Cup&Candle

  • Păpuși delicate din textile, măsti pentru noapte, ilustrații înrămate, pernuțe decorative de Diana Dragne

  • Căni pictate manual, ornamente pentru brad, broșe și coliere marca Șapte Pisici

  • Semne de carte, felicitări și carnețele cu motive populare românești, cusute manual, din hărtie reciclată, realizate de Moara de Hârtie

  • Bijuterii delicate din mătase de Gina Cimpoca și coliere vesele pictate de Ana Chiricuță

  • minunate casute si brose, lucrate manual, fara sablon, desenate pe plexiglas in culori speciale, de la Serebe Serebe

  • Podoabe de Crăciun, îngeraşi pictaţi manual pe lemn, cărticele de rugăciuni îmbrăcate în piele, icoane pe sticlă de la Libraria Bizantina

  • Genți .și poșete handmade cu imprimeuri vesele de la Mamisi

  • Bijuterii din portelan pictat cu aur, argint si colorate motive florale sau animale de Brandusa Ungurasu

  • Rochițe feminine, fluide, cu flori și motive diverse, imaginate de Nata

  • Globuri, căni ți figurine din porțelan, pictate manual de Istoriato – The Alchemy of Dreams

  • Genți și poșete din hărtie realizate de Paper Concept

  • Calendare inspirate de motive traditionale romanesti, ilustrate de Iulia Burlac

  • Macarons, turtă dulce și alte delicatese rafinate pregătite de Cristine de Casa

Programul târgului:

Vineri 18 Decembrie, 17:00 – 21:00

Sâmbăta 19 Decembrie, 11:00 – 19:00

*Reducerea de 15% pentru participanții la tărg nu se cumulează cu reducerea de 10% pentru cursanți fideli, elevi, studenți și pensionari.

1 comments

  • Reply

    Ioana / 17 Jun

    Craciunul este sarbatoarea mea favorita, pentru ca imi place sa primesc si la randul meu sa ofer cadouri celor dragi.

Leave a reply

Toti pentru POLI #incepe

Fundaţia Calea Victoriei

Abonare

Titlul articolului direct în mail

#nuinseamnanu

Spune NU abuzului si violentei sexuale

ASU POLI Centrul de Copii si Juniori