The trials of Rome: Kruna 3 – Rome in Kulturhaus
Kruna 3 a avut loc ieri seară în Kulturhaus şi a prilejuit o interesantă întâlnire cu ROME. Eu nu am fost acolo dar am primit un text care mi-a plăcut şi pe care îl postez ca atare. Am găsit şi câteva clipuri de ieri. Unul din ele îl puteti vedea mai jos.
The trials of Rome
In 2010, Rome au anuntat o pauza si cuvintele de pe site-ul lor oficial, “What you are looking for is gone for good” au fost suficiente pentru un sir de speculatii daca nu cumva e vorba de o retragere definitiva. Din fericire, dupa numai un an presupunerile au fost infirmate, asa ca in 2011 am avut parte de doua concerte, plus un album nou. La Alba Iulia, Rome ne-au oferit un show complet diferit de cel pe care-l vazusem cu doi ani in urma, in 2009, intr-o interpretare golita de latura Martial si care inclina mai degraba spre Acoustic/Chanson Noir. Evident, niciodata nu-i putem multumi pe toti, asa ca am asistat la o scindare a publicului, o parte ramanand dezamagiti si grabindu-se sa constate ca si Rome “s-au stricat”. Personal, mi s-a parut ca tot ce le-a lipsit atunci pe partea de ritm au compensat din punct de vedere al sentimentelor si trairilor exprimate – pentru mine a fost un moment extrem de sensibil si personal, imposibil de a-l transpune in cuvinte sau de a-i aplica etichete.
Imediat dupa DBE3 s-a anuntat un al doilea concert, de data asta la Bucuresti, si stiam ca pe 11.11 lanseaza albumul triplu. Desi probabil e singura trupa pe care-am vazut-o live de doua ori intr-un an (cu exceptia celor romanesti, pe care le “prind” mai des), m-am bucurat pentru ca mi se pare ca muzica lor e mai potrivita unei atmosfere intime, de club, decat celei dintr-un festival in aer liber. De asemenea ma intrebam daca schimbarea manierei de interpretare live indica si o schimbare in compozitie. Pana la urma Rome au reusit sa ma suprinda din nou cu “Die Æsthetik Der Herrschaftsfreiheit”, care are ceva si din “Masse Mench Material”, si din “Flowers from Exile”, ba chiar si ceva in plus (“Our Holy Rue” sau “The Conquest of Violence” imi par atat de atipice, experimentale, si totusi desebit de interesate si bine integrate), si totul se imbina si cade atat de frumos. Cu exceptia pasajelor in germana care ma rup de ritm, dar care probabil fac deliciul vorbitorilor de limba germana, “Die Æsthetik Der Herrschaftsfreiheit” m-a cucerit cum nu a mai facut-o Rome de cand descopeream “Nos Chants Perdus”. Pana la urma, noul album a dovedit ca Rome nu s-au schimbat – de altfel eu nu cred in schimbari radicale, asa cum mai spuneam si in alte discutii… Nu-mi plac schimbarile pentru ca le echivalez cu o pierdere, imi place in schimb ideea de transformare pentru ca inglobeaza ceva din ceea ce a fost, pentru a mai face un pas inainte – si nici nu cred ca cineva sau ceva se poate schimba pana la pierderea esentei.
Dar probabil filosofez prea mult, pana la a fi susceptibila de frivolitate, asa ca o sa revin la concertul de ieri seara, ultimul din “seria” Kruna (sau sper ca nu… numele acesta are o sonoritate despre care indraznesc sa spun ca mi-a devenit draga). Am fost la toate cele 3 seri Kruna si cred ca au reusit in tot ce si-au propus sa atinga, mai putin partea cu cele doua ore care in loc sa fie batute in cuie, nu stiu cum se face ca se scurg pe nesimtite si parca sunt prea putine, dar ma depaseste cu cine am putea vorbi sa oprim timpul in loc… Kultuhausul era plin, dar mai frumos era cate chipuri familiare recunosteam in multime.
In sfarsit, momentul mult asteptat… Setlistul a fost echilibrat, cu mai multe piese de pe albumul nou, cum era normal, desi parca au fost mai putine decat as fi vrut eu, si in rest, piese de pe “Masse Mench Material” si “Flowers from Exile”. Imi pare rau ca trupa neglijeaza “Nos Chants Perdus”, ne-ar placea un “Les Iles Noires” sau un “Le Chatiment Du Traitre”, poate in viitor, cine stie…
De la primul acord de pe prima melodie, “The Consolation of Man” a fost clar ca Rome au revenit in forta, in maniera cadentata care-i caracterizeaza. I-au urmat “The Spanish Drummer”, “Der Erschenungen Flucht” (intr-o interpretare pe care nu mi-o pot sterge din minte, vibranta si emotionanta, pentru mine highlight-ul serii), “Das Feuerordal” (intotdeauna cu ultimul cuvant lasat sa pluteasca nespus), “The Death of Longing” (poate singura melodie de pe ultimul album care-mi place mai mult pe inregistrare decat live), “The Merchant Fleet”, “Die Nelke”, “All for Naught” si “To Teach Obedience” (deci, mai multe piese de pe prima parte a trilogiei, “A Cross of Wheet”).
Apoi, Jerome a facut obisnuita glumita cum ca nu-si permite sa plateasca colegii pentru tot show-ul, si i-a “concediat”, ramanand singur pe scena. A urmat o interpretare mai aproape de DBE3 – era doar el cu chitara, mi-a placut sa observ ca e si “branduita”, scrie pe ea ROME. Trupa s-a reunit pentru “Sons of Aeeth” (Jerome face de doua ori referire la acest misterios river Aeeth, nu stiu daca exista sau e o geografie imaginara – cred ca e mai frumos sa nu aflam inca si sa facem presupuneri).
Chemati la bis, Rome ne-au cantat “To Die Among Strangers”, “The Birds of Prey” (stiu ca a incantat pe multi ca au introdus aceasta melodie in setlist), “Neue Erinnerung”, “The Torture Detachament”. Seara nu putea sa se incheie altfel decat cu “Swords to Rust Hearts to Dust”, pe care Jerome deja o canta impreuna cu publicul. Si asa s-a terminat, cum spuneam, din pacate parca prea repede, o cantare care cred ca a fost pe gustul tuturor… deloc repetitiva, chiar daca am avut aceeasi trupa de doua ori, la un interval de 3 luni. De altfel, de la Rome ma astept deja sa ma suprinda de fiecare data cu ceva neasteptat.
Dupa concert, Jerome s-a asezat pe scena si a dat autografe, schimband cate un cuvant cu fiecare fan. Era vesel, iar trupetii lui, pusi pe glume, foarte vioi si bine dispusi. In general am o timiditate, o retinere de a aborda un artist, mai ales dupa ce tocmai a sustinut un concert, pentru ca banuiesc cat poate fi de obosit, poate coplesit de multime, poate satul sa auda aceleasi fraze. De data asta insa am schimbat cateva cuvinte cu Jerome, si, intr-un moment in care eram foarte eu insami, i-am sugerat sa se mute la Bucuresti.
Nu a raspuns, doar mi-a zambit…
A.
Acestea sunt impresiile pe care le-am primit despre concertul de ieri, ultimul episod al seriei de evenimente Kruna găzduite de Kulturhaus în toamna lui 2011. Au fost Altar Of Plagues, Kwoon şi Rome, iar eu unul sunt curios dacă 2012 ne aduce şi o nouă ediţie Kruna… şi cu cine.