Theodor Cazaban – Captiv în lumea liberă

October 16, 2014   /   byCitadinul  / Categories :  Carte

Captiv în lumea liberă un dialog între Theodor Cazaban şi Cristian Bădiliţă, aduce în faţa publicului din România un personaj aparte al exilului românesc, unul dintre numele mai puţin cunoscute ale unei comunităţi pe care noile generaţii o vor înţelege probabil din ce în ce mai greu.

cazaban_theodor-captiv_in_lumea_libera

Cristian Bădiliţă conturează un portret plin de simpatie şi deferenţă, dacă îi pot spune aşa, al unui gentilhome, după cum îl prezintă Alexandru Paleologu pe Cazaban. În acelaşi timp, prin subiectele atinse, volumul oferă informaţii noi şi adesea inedite legate de perioada interbelică, de Garda de Fier, de momentele dramatice din al Doilea Război Mondial, dar şi despre viaţa exilaţilor români de la Paris, ori din Europa Occidentală. Nu lipsesc nici pasajele eminamente culturale cu multe recomandări indirecte mai mult decât interesante.

Întâlnirile dintre cei doi oameni de cultură au avut loc în vara lui 1999 iar volumul a apărut în anul 2000 la editura Echinox, zece ani mai târziu o a doua ediţie văzând lumina tiparului la editura Galaxia Gutenberg.

Mircea Eliade constata, pe la începutul anilor 70, cred, existenţa a două tipuri bine definite de exilaţi. Primul era reprezentat de către emigranţii români din anii 1940-1950, care se refugiaseră în Occident, cu precădere în Franța, Spania, Statele Unite, alungaţi de teroarea stalinistă din România, cu două scopuri precise: 1) să informeze corect şi constant Occidentul cu privire la situaţia din Est, denunţând crimele, încarcerările, suferinţele îndurate de cei de acasă şi 2) să conserve la nivel maxim de competenţă tradiţia culturală, politică şi nu în ultimul rând spirituală a poporului român.

Peste acest val omogen şi solidar se va suprapune, la începutul anilor 1970, când regimul Ceauşescu începe să-şi arate încetul cu încetul adevărata faţă, un al doilea val, alcătuit în principal din tineri dornici să trăiască de manieră occidentală.”

Dincolo de un inerent grad de generalizare, constatarea lui Eliade este susţinută şi ilustrată chiar de mărturia lui Theodor Cazaban, un reprezentant al celor care după 1945 au simţit că nu mai pot trăi în România comunistă.

Theodor Cazaban, născut la Fălticeni în 1921, provine dintr-o familie cu origini franceze, bunicul Jules Cazaban sosit la Iaşi cândva înainte de 1848 era inginer arhitect. Theodor Cazaban a studiat Literatura la Bucureşti, avându-i printre colegi pe Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Pavel Chihaia şi Dinu Pilat.

A plecat în Franţa din dorinţa de a atrage lumii occidentale atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă comunismul. Se va implica în promovarea culturii şi realităţilor româneşti, atât în cadrul publicaţiei La Nation Roumaine cât şi prin luări de poziţie şi emisiuni la Radio Europa Liberă. În 1963 publică singurul său roman, Parages, în care descrie ororile comunismului în România (nu cred că a fost tradus, tare aş fi curios să ştiu dacă se găseşte pe undeva măcar ediţia franceză).

Amintirile din Fălticeniul anilor ’30 şi în general dintr-o Moldovă mult diferită de cea post-comunistă, paginile dedicate Mişcării Legionare, de care Cazaban nu s-a dezis niciodată în totalitate, pe lângă faptul că reuşeşsc să re-creeze o perioadă atât de specială în istoria României, oferă şi o serie de informaţii şi detalii (mai ales cu privire la Mişcarea Legionară) mai puţin cunoscute, diferite de propaganda căreia îi suntem şi astăzi pe undeva victime.

Cazaban vorbeşte apoi şi despre problematica exilului, despre imposibilitatea de a se adapta într-o societate occidentală care nu vrea să deschidă ochii în faţa realităţilor de după Cortina de Fier, despre întâmplări din viaţa românilor de acolo, de la Eliade, Cioran, până la Vintilă Horia. Nu pot să nu amintesc în această scurtă trecere în revistă şi paginile memorabile dedicate literaturii, lui Eminescu, consideraţiilor legate de diavol şi prostie dar şi tristeţea din rândurile despre “omul de Slobozia”.

Acel “om de Slobozia” rezultat al celor trei generaţii de alienare, cel care l-a votat în 1990 pe eliberatorul Iliescu, trimiţându-i înapoi la Paris pe Câmpeanu şi Raţiu, netrebnicii care n-au mâncat “salam cu soia”, acel om care l-a determinat pe Theodor Cazaban să se simtă încă o dată exilat, şi să ia decizia de a nu reveni în ţară.

Titlul “Captiv în lumea liberă” poate să pară un pic exagerat venit din partea unuia care s-a bucurat de toată libertatea oferită de Franţa acelor decenii.

Nimic mai fals, Cazaban suferă şi pe undeva se identifică cu destinul tragic al României mai mult decât o fac unii “strămoşi autentici ai dacilor”, afilierea sa fiind una culturală şi începe cu o pasiune deosebită pentru poezia lui Eminescu şi dragostea pentru locurile în care a copilărit şi s-a format.

Captiv în lumea liberă Theodor Cazaban în dialog cu Cristian Bădiliţă va fi probabil pentru mine una din cărţile anului, o recomand tuturor celor care vor să afle mai multe despre perioada interbelică, dar şi despre cum s-a văzut şi cum s-a simţit perioada comunistă din exil. O puteţi găsi la Libraria Sophia, şi probabil în anticariate.

Este una din acele cărţi despre care oricât ai scrie şi oricâte ai spune, vei avea de cele mai multe ori senzaţia că lipseşte ceva. O carte pe care nu poţi decât să o recomanzi.

4 comments

Leave a reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.