Timisoara Brands Tour sau despre Timisoara, altfel (+ interviu)

Timișoara Brands Tour 2012 a fost un proiect interesant despre care mă bucur că am ocazia să scriu pentru că nu sunt foarte multe inițiative pozitive de acest fel, care să mai aibă și sprijinul Primăriei.

timisoara brands tour

Evenimentul organizat de echipa PRbeta a fost o premieră pentru Timișoara și a beneficiat de participarea unor brand-uri importante din oraș și din județ, de la Timișoreana, Cramele Recaș, până la Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană sau campionii de la Rugby Club Municipal. Toată aprecierea pentru cei care și-au deschis porțile sau si-au arătat disponibilitatea de a se întâlni cu bloggerii invitați, câteva din numele importante din online-ul românesc.

Deși a trecut aproape o lună de la Timișoara Brands Tour am ținut neapărat să fac un material despre proiect pentru că mi se pare un exemplu perfect de cât de simplu (e un fel de a spune, sunt conștient că toată organizarea a implicat multă muncă / nervi etc) se pot realiza lucruri interesante, reale și de impact, doar cu o doză bună de voință și profesionalism. Spun asta în ideea că după părerea mea Timișoara are nevoie să se miște serios în direcția asta a organizării de evenimente mai mult sau mai puțin culturale, nu atât în vederea competitției pentru titlul de Capitală Culturală Europeană, cât pentru a oferi Timișorenilor concerte, spectacole, conferințe sau expoziții cât mai variate și interesante (chiar dacă în ultimii ani lucrurile incep să se miște, mai sunt multe de făcut).

Dincolo de ce am citit online, am vrut să am și o părere de insider, motiv pentru care am apelat la Oltea, Managerul Proiectului, cea care mi-a oferit mu multe detalii despre ce a însemnat Timișoara Brands Tour 2012. (Mulțumesc, Oltea!)

*******

1. Cine e in spatele initiativei? Cum v-a venit ideea organizarii si la Timisoara a unui eveniment de genul Brands Tour?

O. Z. – Conceptul de „Brands Tour” a aparut in 2011 la Cluj, gandit si dezvoltat de Alina si Razvan de la TVdece (www.tvdece.ro). Fusese o alternativa la proiectul „Prin orasul meu”, la fel de viralizat in mediul online, care prezenta pentru cei prezenti pe internet atractiile turistice ale unor orase din tara. Alina si Razvan au intuit corect ca si turismul economic (daca putem sa-i spunem asa) e o buna carte de vizita pentru un oras dezvoltat si din punct de vedere economic, pe langa atractiile turistice obisnuite.

Timisoara nu e un oras diferit de Cluj Napoca: ambele sunt orase cu storie puternica si industrie dezvoltata puternic, asa ca era normal sa peluam conceptul prin franciza si sa incercam sa-l dezvoltam si sa-l adapam la viata economica a orasulu nostru.

2. Cum au fost alese brand-urile participante (daca a existat vreun criteriu din partea voastra). Cat au fost oamenii de deschisi fata de initiativa?

O. Z.- Criteriul de selectie a fost unul singur: branduri puternice, nascute la Timisoara sau in judetul Timis si prezente la nivel national si international, care au o istorie bogata in spate si povesti de spus. Am incercat sa gasim acele branduri accesibile si publicului larg, in asa fel incat daca exista oameni care vor vrea sa mearga pe urmele noastre in aceleasi locuri, sa poata sa faca asta. Cu alte cuvinte, am cautat acele branduri care sa-si deschida portile si pentru public, nu doar pentru noi.

Pentru ca voiam sa facem ceva diferit fata de Cluj Brands Tour, am ales si componenta culturala si sportiva, brandurile care fac educatie si altfel, conceptul de educatie alternativa fiind baza pe care lucreaza PRbeta, organizatia care se face responsabila de Timisoara Brands Tour (noi suntem o echipa, exista manageri de proiect, dar lucrurile se fac impreuna, ca organizatie).

3. Cati bloggeri au fost invitati, cum i-ati ales?

O. Z. – Am incercat sa facem un grup omogen, oameni care se cunosc intre ei, cu interese comune, dar cu public diferit. Au fost bloggeri care au mare legatura cu sportul, altii nisati pe activitati culturale, altii care scriu foarte mult despre bere sau vin, fotografii etc. Am vrut sa atingem un public cat mai larg, astfel incat vestea despre viata brandurilor timisorene sa ajunga la cat mai multa lume.

4. Ce ecouri a avut campania in presa din Timisoara?

O. Z. –  a scris destul de mult despre noi. Am ajuns si in articole online, in presa scrisa, la tv in stirile locale, ba chiar am avut un reporter cu noi in prima zi a turului, care a vrut sa afle pe pielea lui ce inseamna o zi de tur al brandurilor timisorene. Fiind prima editie, nu ne-am asteptat la un boom in presa, dar ne bucuram ca s-a scris despre noi si despre un altfel de tur al Timisoarei.

5. Cu ce au plecat bloggerii din Timisoara si cu ce au ramas brand-urile, respectiv Timisoara in urma acestor zile de Timisoara Brands Tour 2013.

O. Z. – Au plecat cu masinile de la Peugeot. (glumesc) Cred ca unul dintre cele mai importante lucruri cu care au plecat e ideea ca sportul in Timisoara se face cu o pasiune foarte mare. La fel, si dorinta de a deveni capitala culturala europeana e una puternica si se munceste la asta foarte mult. De fapt, cred ca „pasiune” e cuvantul potrivit, unul caruia i-au invatat noi semnificatii cat s-au plimbat pe meleaguri timisene. Cu totii am fost nauciti la propriu de minunatiile care se petrec in spatele portilor de intrare in viile de la Recas sau de ce inseamna cu adevarat sa produci bere.

Timisoara a avut parte de inca o recunoastere, fie ea si pe internet. Entuziasmul cu care bloggerii au transmis evenimentul a fost privit cu interes de cei care ne-au urmarit de la distanta. Am primit tot felul de comentarii, intrebari despre cum pot altii sa ajunga sa vada ce-am vazut noi, iar asta cred ca e un pas inainte pentru Timisoara turistica

6. Din punctul tau de vedere, care sunt castigurile dupa un astfel de eveniment. Te intreb asta asta pe de o parte din perspectiva omului de PR iar pe de alta parte din perspectiva bloggerului.

O. Z. – Eu invat cu fiecare eveniment pe care il organizez. De fapt, invatam impreuna, toti cei din PRbeta, iar eu si Cristina (Putan, partenera mea) suntem foarte critice una cu cealalta. In primul rand, castigul adevarat vine atunci cand toti cei prezenti la eveniment iti multumesc pentru experienta, bloggeri si oamenii din spatele brandurilor. Multumirea din vocile lor e suficienta pentru a face sa dispara orice urma de oboseala.

Apoi, ca om de PR, mi se pare foarte important sa identific acele companii care sunt dispuse sa investeasca in imaginea lor, care au incredere in ceea ce online-ul romanesc poate oferi. Nu e usor sa te expui in fata unor bloggeri care pot sa scrie orice, experienta nefiind una impusa, ci traita. Drept urmare, daca ceva nu merge bine, fiecare blogger are dreptul sa spuna ce nu i-a placut si noi am incurajat asta de la bun inceput.

7. Exista planuri pentru un Timisoara Brands Tour 2014?

O. Z. – Planuri exista, desigur, insa proiectul acesta necesita foarte mult efort si inca nu stim daca vom gasi resusele necesare pentru a-l continua si anul viitor. Noi ne dorim foarte tare lucrul asta, insa va depinde mult si de deschiderea altor branduri timisorene, de capacitatea lor de a intui cat bine le-ar putea face implicarea intr-un astfel de eveniment.

Prezenta la Timisoara Brands Tour inseamna foarte multa expunere, iar unele companii nu sunt pregatite sa „dea din casa”. Speram, insa, ca succesul primei editii va fi suficient sa-i convinga ca merita sa se implice.

*******

După cele spuse mai sus nu prea îmi rămâne mare lucru de adăugat despre Timișoara Brands Tour.  Firește, de comentat se poate comenta, cel puțin pe tema Poli Timișoara, dar cred că orice discuție în plus ar face să se piardă din mesajul pozitiv pe care îl lasă această inițiativă.

În consecință, în încheiere vreau doar să îi amintesc pe organizatori, PRbeta care au intrat în ultimele pregătiri pentru un alt eveniment interesant Conferința PRbeta 2013, (singura conferință regională de comunicare online din țară) dar și pe Oltea Zambori și Cristina Putan principalele responsabile pentru ce s-a întâmplar în aprilie la Timișoara.

Alte detalii despre Timișoara Brands Tour 2013 gasiti pe siteul oficial, timisoarabrandstour.ro acolo unde sunt postate și materialele publicate de bloggerii participanți după experiențele din Banat.

În ideea că va exista un Timișoara Brands Tour 2014, ce domenii, sau ce nume credeți că ar fi interesante pentru public?

Așa la prima strigare eu aș aminti de Festivalurile Plai, Street Delivery sau Gărâna și măcar o trupă două, asta ca să rămân strict la zona de muzică și evenimente.

Similar Posts