Timişoara mea

February 14, 2014   /   byCitadinul  / Categories :  Retorice

Timişoara e o stare de spirit. Timişoara nu se explică, se trăieşte. Sunt câteva din motivele pentru care mă gândesc de vreo doi ani cum aş putea să scriu despre Timişoara mea, despre Timişoara care îmi lipseşte şi la care vreau să mă întorc.

piata libertatii 2013

Tocmai de aceea nu-mi propun mai mult decât spune titlul, o poveste despre Timişoara mea, o poveste în care nu mă interesează nici să fiu obiectiv, nici să conving pe cineva că Timişoara chiar e cel mai frumos şi important loc din lume.

Tu trăieşti într-o grădină” mi-a zis Alexandra, soţia mea, când a venit prima dată în Timişoara. N-am contrazis-o că doar chiar aşa e, din parc în parc, mai pe malul Begăi pot face o plimbare de acasă până în Centru sau chiar mai departe. “Ai trăit toată viaţa în 3 kilometri pătraţi” replica pe care am auzit-o, e drept nişte ani mai târziu, m-a pus totuşi pe gânduri, dincolo de răspunsul, firesc şi normal “Aşa şi, sunt 3 kilometri pătraţi în care chiar merită să trăieşti.”

Adevărul e că a fost nevoie de nişte ani de “auto-exil” ca să realizez că Timişoara mea proprie şi personală e una cu adevărat specială, cu o geografie încărcată de istorie şi de locuri simbolice. Ştiu că sună cam ciudat, dar până la urmă e cumva firesc ca din moment ce treci zi de zi pe anumite străzi, te opreşti în anumite locuri, să te identifici cultural, să te marcheze spaţiul respectiv.

Într-o definiţie de tip ghid turistic ar fi de menţionat că Timişoara e oraşul florilor şi al parcurilor, un oraş frumos, curat, cu oameni primitori, civilizaţi. A fost primul oraş din Europa continentală iluminat electric, aici s-a construit primul spital orăşenesc din România, a apărut prima bibliotecă, şi au mai avut loc o grămadă de premiere industriale. Nu lipseşte nici operă, filarmonică, în plus Timişoara e singurul oraş din România cu trei teatre de stat în limbi diferite (română, germană şi maghiară). Nu în ultimul rând e un oraş care stă foarte bine şi la capitolele economie şi nivel de trai.

Dar nu doar pentru toate astea e Timişoara singurul oraş în care îmi doresc să trăiesc şi să ajung să schimb câte ceva.

Părerea mea e că dincolo de amintirile din copilărie, de familie, de prieteni, fiecare dintre noi are un oraş al lui, special, cu care se identifică şi care i se potriveşte, un oraş ale cărui valori şi le asumă, conştient sau nu. E drept, în epoca asta “a mobilităţii” sunt din păcate tot mai mulţi cei pentru care ce spun eu aici sunt fabulaţii de neînţeles, că doar tot ce contează e să ai ce pune pe masă, nu să te simti cultural aproape de locul în care trăieşti.

Timişoara mea înseamnă oameni, înseamnă locuri, înseamnă istorie, înseamnă un set de valori tot mai greu de găsit în zilele noastre, înseamnă şi nostalgie şi poate chiar idealizare. Până la urmă, un pic de nostalgie şi idealizarea n-au omorât pe nimeni şi pot avea efecte pozitive, atunci când te motivează să faci ceva, să nu laşi lucruile să degenereze, să nu laşi oraşul să devină banal.

Subiectul Timişoara e unul fără sfârşit pentru mine, închei însă articolul cu planul de scrie următoarele rânduri despre Timişoara mea, chiar de acolo.

P.S. Am ales intenţionat o poză cu Piaţa Libertăţii, ca amintire, pentru că momentant e în reamenajare şi va arăta cu totul altfel. Mai multe poze super faine sunt de găsit pe www.eyeinthesky.ro

2 comments

  • Reply

    Casă din containere cu dotări de ultimă oră / 13 Apr

    […] mai degrabă în zona centrală a oraşului (eu sunt “de vină”, pentru asta,  cu cei 3 km pătraţi ai mei) aşa că am început să ne uităm şi după soluţii inovatoare, inedite, care ar putea fi […]

  • Reply

    După nişte ani de Bucureşti / 07 May

    […] decizia ca pentru o perioadă familia noastră să rămână în Bucureşti, aşa că eu am lăsat Timişoara mea şi m-am adaptat la un gen de oraş cu totul diferit faţă de ce mai […]

Leave a reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.