Timișoara și moștenirea lui Eugeniu de Savoya

În urmă cu 297 de ani, pe 18 octombrie 1716 Eugeniu de Savoya și-a făcut un cadou cu ocazia celor 53 de ani pe care îi împlinea în ziua respectivă, i-a alungat pe turci din Timișoara, după un asediu de aproape 50 de zile, aducând Banatul în custodia Casei de Habsburg.

La scara istoriei, a fost un prim pas spre cucerirea cetăților de la Petrovaradin și Beograd și incheierea Războiului Austro-Turc dintre 1716 și 1718, pentru Timișoara si pentru Banat a fost momentul care a transformat regiunea într-una din cele mai importante provincii ale Monarhiei Habsburgice.

Eugeniu de Savoya era în acea perioadă și Guvernator General al Olandei de Jos, mergând probabil pe aceleași principii de guvernare, în iulie 1717 prezintă Camerei Aulice de la Viena Proiectul de Organizare a Banatului Timișoarei, proiect aprobat și pus în practică începând cu 1719.

Asta a însemnat pe de o parte creearea unui aparat administrativ modern și pe de altă parte defortificarea orașului și în același timp construirea majorității clădirilor din Piața Unirii, apar cartierele Elisabetin, Iosefin și Fabric și are loc prima regularizare a râului Bega.

Din punct de vedere politic, Banatul și Timișoara au cunoscut și momente mai bune, și momente mai puțin bune în cadrul Imperiului Austro Ungar cu fluctuațiile pe care acesta avea să le înregistreze mai ales în secolul XIX. Economic vorbind însă, momentul 1716 a marcat o dezvoltare continuă a tot ceea ce a însemnat economie, infrastructură, o politică de susținere și dezvoltare a micilor meșteșugari și comercianți dar și a industriei. Totul s-a încheiat însă în 1948 odată cu naționalizarea făcută de comuniști.

(sursa foto)

Eugeniu de Savoya, cel pe care îl aniversăm astăzi a fost una din figurile interesante ale acelei epoci, o perioadă în care Europa trecea prin tot felul de transformări politice și sociale. Feldmareșal în armata Austriacă, Eugeniu de Savoya e fiul unei nepoate a Cardinalului Mazarin. A crescut de fapt la curtea lui Ludovic al XIV-lea, de care se spune că Olympia Mancini (mama lui Eugen) ar fi fost destul de apropiată. Pentru că nu era nici prea înalt și nici n-avea o contituție care să îl recomande pentru o carieră militară, până la majorat Eugeniu de Savoya a fost pregătit pentru o carieră monastică.

Pentru că Ludovic al XIV-lea îi refuză serviciile, Eugeniu de Savoya pleacă la Viena și își dedică serviciile Habsburgilor pe care îi va servi timp de aproape șase decenii, devenind una din cele mai importante figuri militare din istoria modernă a Europei. În altă ordine de idei a fost un mare susținător al artei, cel mai important edificiu asupra căruia viziunea lui și-a pus amprenta fiind Palatul Belvedere din Viena.

Putem spune că Timișoara modernă e într-adevăr o moștenire a momentului 18 octombrie 1716, chiar dacă de atunci au trecut aproape 300 de ani și multe regimuri politice iar orașul are o cu totul altă dimensiune, planurile de organizare a orașului redactate în acea perioadă au dat naștere atât zonei centrale cât și celor trei cartiere amintite mai sus marcând practic transformarea Timișoarei într-un oraș autentic, capitală a unei regiuni, reședința structurilor administrative.

Nu îmi plac raportările la trecut doar de dragul ”vremurilor bune” care de fapt poate nici n-au fost chiar așa bune. Dincolo de clădiri și de istorie cred că ceea ce putem numi moștenirea lui Eugeniu de Savoya ar trebui să fie interesul de a face ceva pentru oraș de a-l duce la nivelul epocii în care trăim, atât din punct de vedere economic, cât și cultural.

Asta ține în bună parte de factori politici și administrativi, foarte adevărat. Sunt însă multe lucruri pentru care nu e nevoie decât de pasiune, de interes și de un pic de efort, iar exemplele pot începe cu simpla organizare a unor dezbateri, concerte, expoziții, festivaluri până la implicarea sau demararea unor proiecte punctuale de susținere a unor cauze (fiecare cu ”pasiunea” lui, de la câinii vagabonzi, la clădirile istorice sau spațiile verzi).

Implicarea și o viziune de ansamblu în dezvoltarea orașului, asta cred că ar trebui să fie ”moștenirea” lui Eugeniu de Savoya pe care Timișoara și Timișorenii ar trebui să o ducă mai departe în 2013.