Timpul ca alegere.

Timpul e convenția arbitrară care ne dictează ritmul vieții dar și o evoluție firească a întregii existențe de lângă noi. Pe de altă parte timpul e relativ, timpul e o resursă prețioasă și de asemenea subiectivă prin esență.

În ultima perioadă am ajuns în situația de a simți că nu mai am timp de nimic. Moment în care amintindu-mi de alte perioade din viața am ajuns la concluzia, dătătoare de speranță, că probabil e o perioadă în viața fiecăruia dintre noi în care timpul ăsta e mai supus agresiunilor și parcă se contractă.

Fără să fac o obsesie din asta, povestea cu timpul îmi tot dă de gândit, așa că atunci când am primit o invitație/provocare să scriu despre asta (interviu colectiv pe tataia.ro) am reușit să-mi fac și timp să scriu câte ceva ce ar putea purta titlul timpul ca alegere (mai jos sunt doar câteva fragmente, iar în linkul de mai sus sunt tot felul de texte și abordări interesante)

Timpul e pe undeva cea mai prost drămuită resursă de care dispunem.

Pe de o parte o curgere obiectivă de ore, zile, săptămâni… pe de altă parte o serie de transformări interioare, mult mai greu de localizat și delimitat, o evoluție de care devii conștient în general a posteriori și nu în timp real.

Pe măsura ce avansezi în vârstă cred că timpul începe să aibă o altă valoare, să îi acorzi poate mai puțină importanță și să ai mai multă răbdare. Într-un fel dispare și ceea ce am putea numi “magia timpului”, încântarea cu care așteptai în copilărie un eveniment anume, prima zăpada, vara, cam dispar pe parcurs. De la un punct încolo parcă ne lăsăm purtați de timp fără a mai avea puterea de a-l îmblânzi, de a-l conștientiza.

Nu cred că au trecut mai mult de trei săptămâni de când am scris cele de mai sus, între timp am realizat că povestea asta cu ”Micul Prinț” care îmblânzește vulpea (adică timpul) e o mică naivitate și utopie neproductivă.

Deși problema e dezbătută dintr-un număr foarte generos de perspective, în esență toate discuțiile despre timp și mai ales lipsa lui se pot rezuma la o chestiune de alegeri și priorități.

E o abordare cinică și fără haz, dar e singura posibilitate, ținând cont de condiționările fizice peste care nu putem trece, nu putem acorda aceeași atenție același timp tuturor laturilor vieții noastre.

Așa că unii aleg cariera, vreun hobby, de la fotbal la călătorii, știința sau pur și simplu banii, alții propria imagine, pe Dumnezeu, familia… fiecare în funcție de ceea ce consideră important.

E drept, de multe ori ne mințim singuri sau pur și simplu nu știm care sunt adevăratele priorități.

Îndrăznesc să spun că de multe ori, atunci când avem senzația că nu mai avem timp… realitatea e ca nu îl investim în cele mai importante direcții, de unde și sentimentul de nemulțumire ori dezamăgire.

E la fel de adevărat că modul în care jonglezi cu alegerile și cu ordinea priorităților e o artă poate prea puțin cunoscută și promovată.