Traficul de persoane se întâmplă chiar lângă tine.

Traficul de persoane e una din marile probleme cu care se confruntă Europa în ultimii ani, mai ales după deschiderea granițelor către țările din Est. Din păcate, România e una țările din care sunt recrutate cele mai multe victime, atât în vederea exploatării sexuale, cât și a exploatării prin muncă. Pentru a atrage atenția asupra acestei probleme, Uniunea Europeană a decretat data de 18 octombrie Ziua EU de lupă împotriva traficului de ființe umane.

trafic de persoane

Traficul de persoane este sclavia epocii noastre, ca să îi citez pe cei de la eLiberare.com, ceea ce e valabil și în România unde traficul de persoane e o realitate dureroasă ce afectează pe mai ales fete abia ieșite din copilărie, cel mai vulnerabil segment de vârstă fiind între 14/15 și 21 de ani, tinere care sunt de cele mai multe ori exploatate sexual în țară sau în străinătate. Un alt segment vulnerabil sunt tinerii adulți care sunt păcăliți cu contracte de muncă aparent avantajoase dar care, odată ajunși la destinație descoperă că povestea frumoasă e doar o poartă către un adevărat coșmar din care au impreisa că e imposibil de ieșit.

Sigur titlul articolului poate să pară un pic forțat, dar, din păcate, în traficul de persoane sunt implicați indivizi despre care n-ai zice că se ocupă cu asta, din contră, în general sunt oameni aparent de treabă, de încredere, încredere de care abuzează pentru a-și păcăli victimele.

Lipsa informațiilor, naivitatea, șomajul sărăcia sau discriminarea grupurilor etnice sunt principalele cauze ale traficului de persoane în ceea ce privește exploatarea prin muncă.

În ceea ce privește exploatarea sexuală căreia îi cad victimă tinere de vârstă din ce în ce mai fragedă principala cauză e lipsa afecțiunii, este cel mai adesea vorba de tinere fete pentru care părinții nu au ”timp” care nu au foarte mulți prieteni sau trec printr-o perioadă emoțională mai grea, fete ce cad usor prada unui salvator care le promite pe langa dragoste eternă, cu sau fără verighetă la pachet și o eventuală viață mai bună în străinătate.

Vă spuneți probabil că noi nu avem ce să facem, că traficul de persoane nu ne privește sau că există deja asociații care se ocupă de asta și știu ei ce fac.

Ei bine, o simplă discuție, o întrebare, un sfert de oră pe care îl acordați unei colege sau unui coleg de școală, de la facultate sau unui vecin despre care știți că trece printr-o perioadă mai grea din punct de vedere emoțional și care nu prea are pe nimeni, ar putea să facă diferența, ar putea să îi dea puterea să meargă mai departe.

Despre traficul de persoane în general sunt multe de spus, sunt multe nuanțe și multe elemente de luat în calcul. Există însă o soluție, o armă banală și la îndemâna oricui în lupta cu această problemă: puțin din timpul nostru, mai multă atenție la cei din jur, la cei pe lângă care trecem mult prea des cu indiferență spunându-ne că nu sunt responsabilitatea noastră. 

În încheiere vă propun definiția oficială a traficului de persoane și nu în ultimul rând, câteva link-uri utile pe acest subiect.

Directiva UE 2011/36 definește traficul de persoane astfel: “Recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, inclusiv schimbul sau transferul de control asupra persoanelor în cauză, efectuate sub amenințare sau prin uz de forță sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, prin fraudă, prin înșelăciune, prin abuz de putere sau profitând de starea de vulnerabilitate sau prin oferirea sau primirea de bani sau de alte foloase pentru a obține consimțământul unei persoane care deține controlul asupra alteia, în vederea exploatării.”

Agentia Națională Împotriva traficului de Persoane

RAPORT privind situaţia traficului de persoane în anul 2012

Asociații și ONG-uri care luptă împotriva traficului de persoane

6th EU Anti-Trafficking Day against trafficking in human beings: the Way Forward

Similar Posts