Trei veri – Julia Glass (impresii de lectură)

Nici acum nu m-am decis în ce categorie intră romanul Trei veri publicat de Julia Grass în 2002. Faptul că a câştigat Naţional Book Award-USA în 2002 nu înseamnă mare lucru, la drept vorbind.

Imaginea unui papagal mare şi roşu, pe numele lui Felicity, care zboară nestingherit în interiorul unei cochete dar spaţioase biblioteci din New York, asta e ceea ce mă va face să îmi amintesc întotdeauna de roman. De fapt e unul din motivele pentru care scriu despre el, chiar dacă a trecut aproape jumătate de an de când l-am citit.

Trei veri e practic o saga de familie aproape clasică. Familia McLeods, scoţieni din zona Inverness, o familie relativ tradiţionalistă, care evoluează, se adaptează epocilor şi cumva reuşeşte să îşi păstreze unitatea în ciuda tuturor încercărilor vieţii.

O lectură de 450 de pagini, romanul e unul dens, Julia Glass jucându-se în general inspirat cu personajele şi mai ales cu intercalarea timpilor povestirii, cu suprapunerea spaţiilor şi epocilor alternând vocea naratorului cu cele ale personajului cheie al fiecărui capitol.

Dincolo de locuri comune care prind la public, ori de ceea ce am putea numi siropoşenii, Trei veri e o colecţie de poveşti de viaţă, de caractere şi personaje.

Chiar dacă la un moment dat prea se întâlnesc drumurile personajelor în mod miraculos şi prea e totul “o conspiraţie a universului”. Dincolo de aceste mici păcate care îii dau o oarecare notă de artificial, volumul  poate fi încadrat în categoria romanelor cu “poveşti”, romane poate mai puţin pretenţioase, o literatură de tip Balzac adusă în actualitate (dacă îmi este permisă paralela) care are însă farmecul şi greutatea lor. (E acel gen de literatură lejeră, fără să fie de duzină).

Unul din aspectele care i-au adus autoarei premiul amintit mai sus e fără îndoială faptul că două dintre personajele centrale sunt homosexuali, Fenno şi Mal, iar cel din urmă moare de SIDA. Dn fericire reuşeşte să abordeze aceste subiecte cu naturaleţe şi fără tonuri stridente.

E doar o altă latură a discursului legat de identitate, de căutările şi luptele interioare ale personajelor de ambivalenţa familie individ, asta dintr-o perspectivă în care familia însemna ceva. Iar despre identitate vom avea pagini în care sunt aduse în discuţie aproape toate personajele.

Fragmentarea asumată structural prin cele trei capitole, faptul că fiecare din ele redă parţial aceeaşi istorie de familie, din altă perspectivă, e poate nota caracteristică a romanului. Plajele Greciei, New York-ul, Scoţia sau Paris locaţiile alese de autoare dau un plus de de adâncime tabloului general al romanului.

Un tablou extrem de detaliat, în care apar şi o serie de detalii aparent nesemnificative, personaje tanenţiale, întâmplări care nu au legătură cu povestea centrală, importante însă pentru imaginea de ansamblu. Din acest punct de vedere, cred că autoarea a ales varianta cea mai potrivită.

Nu ştiu în ce măsură am reuşit eu să redau atmosfera romanului, dincolo de imaginea cu Felicity intinzându-si aripile purpurii printre rafturile bibliotecii “victoriene” cert e că am rămas cu senzaţia unui roman care reuşeşte să creeze o lume şi să te apropie de ea.

Nu e cazul să începeţi să căutaţi cartea, dar, dacă vă trece prin mâini, daţi o şansă romanului Trei veri de Julia Glass.