Jurnalismul n-a murit, încă, în ciuda unor semne şi situaţii care par să dovedească tocmai contrariul. Condiţia jurnalistului s-a schimbat însă în mod cert, mai ales odată cu trecerea din print în online.

(sursa)Discuţia ar putea începe de la diferenţele dintre ce înseamnă un articol pentru print şi unul pentru online sau despre profilul relativ diferit al jurnalistului de prind faţă de cel specializat în online. Sincer să fiu, acum ceva vreme, mă întrebam cum de mai rezistă totuşi ziarele în format clasic, în condiţiile în care, inevitabil, prezintă practic ştirile de… ieri.

Şi despre jurnalismul online, o categorie aparte, ar fi iarăşi multe de discutat. Începând cu simpla întrebare, în ce măsură mai e valabil sau respectat Codul deontologic al jurnalistului de către cei mulţi care scriu în online şi care de multe ori nu au nici o treabă cu jurnalismul?

O să le iau pe rând în ceea ce va deveni probabil seria de articole “Trista condiţie a jurnalistului” dar astăzi o să mă refer strict la promovarea pe facebook de care sunt nevoiţi să se ocupe în mod direct majoritatea jurnaliştilor, pentru că foarte puţine publicaţii au un om dedicat care să se ocupe de asta.

Sigur, nu e nici pe departe cea mai gravă problemă, unii o văd probabil ca pe o simplă oportunitate de promovare, dar mie unul mi se pare destul de trist să fii nevoit să postezi tu în nenumărate grupuri şi grupuleţe de facebook articolul, ca să îl promovezi.

Nu mă refer aici la cei care au proiecte personale şi care îl gestionează cum ştiu şi cum pot (şi în cazul lor mi se pare trist, dar… asta e epoca) ci la marea majoritate a jurnaliştilor care scriu în ziare locale ori în ziare mai mici, cei care reprezintă de altfel majoritatea din punct de vedere procentual.

Partea cea mai tristă e lipsa de viziune şi de deschidere a patronilor şi a celor care conduc publicaţiile online. Culmea e că la o simplă analiză, cu rate card-ul într-o mână şi traficul în faţă, ajungi uşor la concluzia că orice mică investie în direcţia asta se vede în venituri.

Ţinând cont de faptul că sunt deseori nevoiţi să aleagă sau li se impun subiecte sau abordări de-a dreptul penibile, doar pentru trafic, povestea asta cu autopromovarea pe facebook pare ultima grijă a unui jurnalist.

 

M-am oprit însă la ea pentru că mi se tot întâmplă să văd că X sau Y a postat în 15 grupuri şi nu mi se pare pe cât de trist, pe atât de absurd. Nu de alta dar, pe de o parte postările astea aduc rezultate minime iar pe de altă parte există alte soluţii mult mai elegante şi eficiente dacă sunt gândite la nivel de publicaţie, de un om dedicat pentru social media.