Turul Frantei 2013 – ediția 100! Mai contează?

Le Tour… toujors! Așa suna unul din motto-urile Turului Franței, în epoca în care timp de o lună petreceam 3-4-6 ore pe zi alături de Radu Naum și Radu Banciu pe Eurosport, plimbându-mă prin toată Franța, descoperind locuri noi, sau încercând să le recunosc pe cele pe unde am fost.

Între timp Le Tour a devenit o glumă din punct de vedere sportiv, un spectacol regizat din culise de interese de marketing și publicitate, câștigat de farsori mai mari sau mai mici, în timp ce, pe de altă parte cei doi moderatori perfecți pentru jobul respectiv, responsabili în mare parte pentru audiența de care s-a bucurat ciclismul în perioada respectivă au avut timp să-și strice imaginea implicându-se în proiecte de televiziune cel puțin îndoielnice.

Cred că sunt cel puțin 5 ani decând nu am mai urmărit o etapă de Turul Frantei și sincer să fiu singurele informații legate de ciclism pe care le-amn reținut au cam fost cele care anunțau că unul sau altul din foștii câștigători a fost prins dopat, totul culminând cu dezvăluirea secretului lui Polichinelle, faptul că marele Lance Armstrong s-a cam dopat toată cariera, poveste care a făcut ca din punct de vedere sportiv Turul Franței (și lumea ciclismului în general să își piardă orice credibilitate).

Cu toate astea Le Tour nu este doar o competiție sportivă, aș spune chiar că ce se întâmplă pe șosea, cine căștigă sau cine ajunge ultimul, e poate mai puțin important decât tot ce se întâmplă în jurul Turului.

Așa se explică și faptul că în ciuda tuturor acestor povești de dopaj, Le Tour se bucură încă de popularitate, oamenii sunt acolo pe șosea, se bucură de sărbătoare, de ocazia de a trăi un moment istoric. Adevăratul subiect al întregii povești nu e ciclismul, e Franța, cu peisajele ei superbe, cu istoria și tradițiile sale.

Acesta e motivul pentru care astăzi, la 110 ani de la primul Tour de France ne putem bucura de ediția cu numărul 100 a cursei, și asta face ca lucrurile să conteze, în ciuda tuturor discuțiilor legate de dopaj.

La sfârșitul anilor ’90 și prima parte a anilor 2000 transmisiunile celor trei mari tururi cicliste sau bucurat în România de o popularitate care nu avea nici o legătură cu sportul, să nu fim naivi să credem că brusc românii și-au descoperit pasiunea pentru ciclism.

Era pe de o parte plăcerea de a descoperi perisaje și orașe din țări care la momentul respectiv era încă relativ greu de ajuns din cauza vizelor iar pe de altă parte era o adevărată plăcere să îi asculți pe Radu Naum și Radu Banciu vorbind despre orice altceva decât ciclism, de la chestiunile zilei, până la adevărate referate despre istoria sau gastronomia locurile prin care treceau rutierii.

Revenind la partea sportivă și dopaj, zilele trecute Lance Armstrong afirma, scuzându-se mai mult sau mai puțin, că e practic imposibil să câștigi Le Tour doar cu apă plată și lămâie, mai mult, aaruncat pisica și în curtea altora, spunând că și în fotbal sau alte sporturi dopajul e la fel de prezent, doar că lucrurile sunt ținute sub tăcere din motive de imagine și economice.

Deși Lance nu mi-a fost niciodată simpatic, uitându-mă pe programul pregătit de organizatori pentru Turul Franței 2013, cu un contratimp individual și 3 etape grele de munte chiar înainte de etapa finală (Versailles Paris) nu pot să nu observ că organizatorii nu prea încurajează cicliștii curați cu astfel de programări.

În final revin însă la momentul aniversar, la faptul că a început Le Tour de France #100 și vă învit să descoperiți mai multe, etapă cu etapă urmărind ostilitățile pe www.letour.com sau www.letour.fr unde găsiți programul dar și o grămadă de imagini și informații interesante.

În ciuda acestui moment de nostalgie, nu cred că o să mă apuc că urmăresc cursa, dar s-ar putea să arunc o privire la câteva etape care ajung prin locuri interesante.

Iar răspunsul la întrebare, cel puțin din punctul meu de vedere, e: Da, mai contează.