Cimitirul din Praga, cel mai recent roman al lui Umberto Eco, e cartea pe care o citesc zilele acestea,  alaltăieri am aflat întâmplător că Maestrul italian va împlini astăzi 80 de ani, aşa că îmi propusesem să încerc să termin cartea şi să scriu câteva rânduri.

Mai am însă aproximativ o treime din povestea lui Simonini, Dalla Piccola şi Narator aşa că voi reveni cu subiectul Cimitirul din Praga şi îi voi dedica rândurile de mai jos uneia din cele mai interesante figuri ale literaturii contemporane, lui Umberto Eco.

Semiotician şi critic literar ca formare, Umberto Eco e cunoscut marelui public datorită primelor sale două romane, Numele Trandafirului (1980) şi Pendulul lui Foucault (1988) şi mai ales a amintitului Cimitir din Praga, apărut în 2011, care prin discursul absolut incorect politic a suscitat multe discuţii.

Între romanele amintite Eco a publicat încă două romane, mult mai puţin atractive pentru marele public, Insula din ziua de ieri (1994) si  Baudolino (2000).  În 2004 a mai apărut şi Misterioasa flacără a Reginei Loana, menţionez asta de dragul rigorii bibliografice.

De curând Eco a anunţat că va rescrie Numele Trandafirului, urmând să îl facă inteligibil celor fără prea multe pretenţii culturale. Noua ediţie trebuia să apară în octombrie 2011, trebuie să recunosc că nu am găsit niciunde confirmare că noua varianta a apărut.

În articolul dedicat povestii respective, îl acuzam că motivaţia demersului lui e una comercială. Şi recunosc că mi-e uşor ruşine pentru că m-am oprit la aspectul ăsta, fără să analizez un pic contextul tuturor scrierilor lui Eco.

În fapt sunt convins acum că Umberto Eco a decis să rescrie Numele Trandafirului de dragul experimentului cultural, din pur spirit ludic şi pentru a creea un raport nou, de o cu totul altă factură, de neimaginat în 1980 între cititor şi opera literară, o ghiduşie de filolog ajuns să lucreze cu hyper-linkuri.

Aşa că astăzi, 5 ianuarie 2012, recunosc că am greşit îmi cer scuze simbolic, dar public, faţă de Umberto Eco, şi îi urez La Multi Ani!