Dragobetele o “tradiţie românească autentică” din secolul XIX!

Dragobetele adică Sărbătoarea Dragostei aka Valentine’s Day, în versiunea autohtonă, este fără îndoială cea mai autentică sărbătoare românească, cu cele mai vagi origini slave, cel puţin dacă ne luăm după etimologie.

Nu e de neglijat nici aspectul istoric, Dragobetele fiind o sărbătoare documentată şi atestată tocmai pe la mijlocul secolului XIX (noroc că a mai trecut încă unul, şi suna mai bine decât atunci când era secolul trecut).

Nu am răbdare să descâlcesc toate poveştile construite despre Dragobete cu titlu de documentare istorică. Există surse care povestesc despre Dragobete ca fiul Babei Dochia (aia cu cojoacele), care ba e zeul dragostei şi bunei dispoziţii, ba e ocrotitorul înaripatelor.

Articolul în engleză de pe Wiki e şi mai tare, aminteşte de originile dacice ale acestei sărbători profund înrădăcinate în istoria culturală a neamului nostru. Cei care vor sa isi faca o idee pot arunca un privire aici.

Povestea asta cu Dragobetele, sărbătoarea cea mai românească de care trebuie să fim mândri şi cu care combatem capitalismul comercial occidental şi al său Valentine’s Day nu este decât un exemplu despre cum se poate fabrica sau cosmetiza trecutul cultural.

Carturarii români din secolul XIX erau de altfel experţi în “recuperarea” unui trecut cultural care de fapt nu prea exista. În epoca respectivă a apărut obsesia latinităţii limbii române în contextul căutării unei identităţi culturale şi a unui statut în Europa.

În acelaşi context au apărut diverse poveşti, imposibil de documentat despre unele “tradiţii şi obiceiuri” care amestecă anumite elemente autentice de folclor sau etnografice cu speculaţii sau fabulaţii care să facă “povestea să iasă bine”.

În consecinţă nu e deloc întâmplător faptul că primele “atestări” ale sărbătorii de Dragobete au apărut undeva la mijlocul secolului XIX.

După ce mă lămurisem care e povestea Valentine’s Day era normal să văd şi ce e cu Dragobetele.

Concluzia e că Dragobetele nu e tradiţie decât dacă aşa vrem noi şi că înfocaţii apărători ai autenticităţii româneşti ar trebui să aibă în vedere evidenta origine slavă a numelui.

Şi cu asta îmi închei, pe astăzi, rolul de myth buster.