Psihologia maselor – Gustave Le Bon

Gustave Le Bon publica Psihologia maselor sau Psihologia mulţimilor, pentru că nu reuşesc să mă decid care ar fi varianta cea mai apropiată de titlul original Psychologie des foules, în 1895.

Chiar dacă în perioada respectivă au mai existat câţiva gânditori care s-au oprit la subiectul acesta (Scipio Sighele, Gabriel Tarde sau Georg Simmee), Gustave Le Bon este primul care propune prin acest studiu o viziune de ansamblu şi relativ completă a modului în care se formează şi acţionează mulţimile, a mecanismului care condiţionează transformarea fiecăruia dintre noi atunci când devine parte a unei mulţimi.

Psihologia maselor are doar câteva zeci de pagini şi este structurat în trei cărţi (Spiritul maselor, Opiniile şi credinţele maselor şi Clasificarea şi descrierea categoriilor de mase) totul fiind prezentat pe cât de smplu pe atât de concis.

Consideraţiile lui Le Bon au ca referinţă momentul 1789, atunci când masele s-au impus pentru prima dată în istorie, dar şi întregul secol XIX francez cu toate răzmeriţele, revoltele, revoluţiile şi mişcările de stradă mai mici sau mai mare şi care au cuprins apoi toată Europa.

Chiar dacă în mare cele enunţate de francez nu mai surprind pe nimeni în 2014, pentru că sunt în general “lucruri de bun simţ”, ceea ce poate însă frapa e actualitatea unora dintre aceste consideraţii .

Avem dovada că în ciuda tuturor progreselor, a schimbărilor pe uneva radicale în ceea ce priveşte stilul de viaţă, a facilităţilor de care dispunem astăzi, oamenii şi implicit masele, nu s-au schimbat deloc în ultimul secol.

Deşi nu sunt adeptul postării de citate din cărţi în articole, astăzi fac o excepţie pentru că orice aş putea spune eu are mai puţină forţă decât cele spuse chiar de Le Bon.

(5)
Cu forta lor exclusiv distructivă, ele acţionează precum microbii asupra corpurilor maladive sau asupra cadavrelor. Când edificiul unei civilizaţii e putred, masele conduc la năruirea lui. Atunci se manifesta rolul lor. Pentru o vreme, forta oarbă a numărului devine singura filosofie a istoriei.

(33)
Neputând gândi decât prin imagini, masele nu se arata impresionate decât de imagini. Numai acestea din urmă le înspăimântă ori le seduc şi devin mobilul acţiunilor.

(37)
Dacă masele ar fi determinate să accepte ateismul, aceasta ar avea toată în flăcărarea intoleranta a sentimentului religios şi, înformele lui religioase, ar deveni curând un cult.

(45)
Unor filosofi eminenţi, dintre care se remarcă în mod deosebit Herbert Spencer, nu le-a venit deloc greu să arate că educaţia nu îl face pe om nici mai moral, nici mai fericit, că nu îi modifica nici instinctele şi nici zestrea ereditară, şi că, prost direcţionată, ea poate şi să fie mai degrabă distructivă decât utilă.

(46)
Primul pericol al acestui sistem educaţional – pe drept etichetat “latin” – este că se bazează pe o eroare psihologică fundamentală, şi anume promotorii lui îşi închipuie că papagalicirea manualelor dezvoltă inteligenţă.

(61)
Marii împătimiţi, cei care înflăcărează inimile maselor – un apostol Petru, Luther, un Savonarola sau capii Revoluţiei de la 1789 – au fost fascinaţi pentru că erau ei înşişi pătrunşi de adânci convingeri. Numai astfel au putut sădi în sufletele altora puterea extraordinară numita credinţa, ce face din om sclavul desăvârşit al propriului vis.

(76)
Evidenta slăbiciune a convingerilor socialiste dea stăzi nu le va împiedica să fie sădite în sufletul maselor. Într-adevăr, inferioritatea acestor convingeri în raport cu toate credinţele religioase consta în aceea ca idealul de fericire pe care cele din urmă îl promiteau, urmând a fi realizat într-o viaţă viitoare, nimeni nu putea să conteste împlinirea lui. Socialismul, promiţând fericirea pe pământ, vanitatea promisiunii va apărea o dată cu primele încercări de aplicare în particular, şi noua convingere îşi va pierde pe loc prestigiul. Puterea socialismului nu va spori decât până în momentul punerii lui în practică, şi de aceea, chiar dacă noua religie, asemeni tuturor celor care au precedat-o, exercita la început o acţiune destructivă, ulterior nu va mai putea avea un rol creator.

(78)
Iar presa, altă dată formatoare de opinie, a fost nevoită, ca guvernele, să se retragă în fata forţei maselor. Ea rămâne, fără îndoială, o putere considerabilă, dar numai pentru că reprezintă exclusiv reflectareaopiniilor populare şi a neobositelor lor variaţii. Devenita simpla agenţie de informaţii, presa renunţa să impună idei, doctrine, se pliază după gândirea publică, constrânsa la aceasta din necesitaţi concurenţiale, pentru a nu-şi pierde cititorii. Vechile organe sobre şi influenţe de altădată, pe care generaţia precedenta le “asculta” că pe adevărate oracole, au dispărut ori au ajuns nişte fiţuici de informaţii încadrate de cronici amuzante, de cancanuri mondene şi de reclame.

(96)
Restrâns sau general acceptat în ţări republicane ori în monarhii, practicat în franţa, în Belgia, în Portugalia, în grecia ori în Spania, votul universal al maselor este pretutindeni la fel, traducând aspiraţii şi nevoi inconştiente de rasă. Media aleşilor reprezintă pentru fiecare naţiune media de spiritualitate, care de la o generaţie la alta este aproape identică.

(107)
Saltul de la barbarie la civilizaţie împlinind un vis, apoi declinul şi moartea când visul şi-a pierdut forţa- iată ciclul de viaţă al unui popor.

(În paranteză e pagina la care se găseşte fragmentul, conform ediţiei publicate de editura Antet)